Jurassic Park şi invenţia naturii

Afişul noului film din seria „Jurassic Park”

De la Tarzan şi Cartea junglei, poveştile moderne ne-au dat ideea că natura este sursa vitalităţii şi, prin confruntare, a înţelepciunii. După un secol lung de confruntări poetice între poezie şi ştiinţă, am ajuns la o situaţie ciduată, în care şi ştiinţa, şi natura şi-au pierdut puterea de a ne anima.

Uitaţi-vă la literatura pentru tineri, unde obişnuiam să găsim încrederea în ce priveşte viitorul şi speranţa că educaţia potrivită va trezi în tineri imagini care să le ghideze întreaga viaţă şi deci viitorul societăţii. Entuziasmul literaturii s.f. a dispărut şi puterile ştiinţifice au fost transferate în lumea fără de viitor a benzilor desenate. Natura este şi abandonată încă la un nivel mai profund, pentru că nu oferă putere precum ştiinţa--a fost înlocuită aproape complet de poveşti despre magie care amestecă obsesii juvenile cu un conformism democratic, fără să ajute tinerii să ajungă la întrebarea despre natură: Ce este omul?

În Jurassic Park, lumea naturală apare ca o creaţie umană care nu poate fi controlată de oameni.

Natura vine de dinainte ştiinţei şi s-ar putea să o copleşească. Proiectul modern de a controla ştiinţific natura este la mijloc, între lumea pre-modernă în care oamenii nu aveau puterea noastră, şi viitorul în care criza modernă fie va fi depăşită, fie va duce la sfârşitul lumii noastre. Natura apare ca o serie de contradicţii: Este frumoasă şi urâtă, este minunată, este dădătoare de viaţă şi plină de fiinţe care se omoară unele pe celelalte. Întrebarea banală, dacă e spre binele nostru sau nu, nu apare imediat, pentru că oamenii sunt, ironic, vizitatori.

Spielberg arată că înainte de a ne întreba despre relaţia dintre natură şi om, trebuie să ajungem să înţelegem că această relaţie există, că natura nu este o materie căreia îi dăm formele pe care minţile noastre le pot concepe pentru a ne satisface fanteziile. Evident, transformarea paradisului în junglă este terifiantă. Frica este felul în care recunoaştem imediat că lucruri rele au să se întâmple. Asta aduce lucrurile la perspectiva normală, în care un bărbat curajos este mai important decât o minte ştiinţifică. Şi apoi oamenii încep să moară.

Voi discuta curând tipurile umane din Jurassic Park, ce fel de oameni sunt şi ce înseamnă vieţile şi morţile lor. Acum vreau să vă atrag atenţia asupra acestei schimbări de perspectivă. Filmul ne arată oameni aduşi în zbor deasupra lumii care apoi devin prizonierii acestei lumi. Între zborul care ne aseamănă divinităţilor şi lumea junglei există oraşe şi clădiri--aceea este condiţia naturală a omului, civilizaţia--dar pentru a o înţelege cum trebuie, este necesar să o înţelegem ca perspectivă naturală, o viaţă trăită într-o lume care este întreagă, dar are două părţi distincte, pământul şi cerurile. O dată ce această condiţie medie este evidentă, devine evident că trebuie apărată. Problema aici este că oamenii nu mai înţeleg pericolul pe care îl prezintă natura.

Oamenii care creează dinozauri, cele mai impresionante creaturi despre care ştim că au trăit pe planeta pe care credem acum că o controlăm, nu sunt nebuni. Ştiu foarte bine că aceste animale sunt periculoase. Nebunia constă în felul în care vor să le controleze. La nivel extern, electricitatea este puterea umană care ne separă de animale. Oamenii, fără electricitate, ar fi exterminaţi relativ curând. La nivel intern, animalele sunt toate femele--furia şi războiul sunt tipice masculilor. Puteţi numi asta o glumă feministă--paradisul din Jurassic Park depinde de lipsa masculilor.

Pe scurt, oamenii au ajuns să creadă că viaţa este ceva ce creează în condiţii de control ştiinţific şi limitează prin puteri ştiinţifice. Iraţionalitatea primordială a naşterii a fost extirpată. Acum suntem zei.