„Kyra Kyralina“ de Dan Piţa

Ieşit de la avanpremiera filmului, am ieşit descupănit: mi-au plăcut atmosfera creată, imaginea, costumele şi muzica; am fost dezamăgit de prestaţia actoricească.

Acţiunea

În târgul Brăilei, familia corcită a Kyrei şi a fratelui ei mezin, Dragomir, coace plăcerea amantlâcurilor, aromată cu narghilele, îndulcită cu sarailii, cataifuri, cafele, siropuri, lichioruri. Dar şi durerea bătăilor, încasate de la tată, pe care mama îl ia de bărbat într-un moment când “Dumnezeu se scobea în nas” (cum scrie în Panait Istrati în nuvelă).

Un film de atmosferă reuşit

Se poate spune că acea atmosferă orientală - descrisă de Panait Istrati în nuvela sa şi cu care a rupt gura târgului literar parizian – este destul de bine redată prin costume, decoruri, dar mai ales prin imagine. Că Dan Piţa se dovedeşte meşter în construirea cadrelor, în alternanţe de planuri, de lumini şi umbre.

Multe prestaţii actoriceşti slabe

Însă pentru a întregi cinematografic viziunea lui Panait Istrati mai era nevoie de ceva: De actori. Pe care regizorul nu a ştiut să-I aleagă. Sau nu i-a găsit. Acea pasiune a sângelui, a dragostei frăţeşti (cu parfum incestuos), a răzbunării, a patricidului şi fratricidului, a emoţiilor primare lipseşte total tocmai prin amatorismul majorităţii actorilor – îndeosebi a celor principali.

Fără patimă

Patima erotică lipseşte cu desăvârşire, ne sare-n ochi doar când rotarul îşi pocneşte nevasta şi-I mai ridică fustele. Răzbunarea, cuţitul, nenorocirile sunt aproape absente din jocul actorilor, cărora nu le ies decât palide imprecaţii şi ceva strigături.

Aşa nu

Nu am înţeles, de ce, de pildă, Kyrei Kyralina - interpretată de Iulia Cristea - i se cântă “Kyra Kyiralină, floare de grădină, tânără tulpină, şarpe ce-nvenină, pui de curviştină”, când n-am văzut la ea acasă nici măcar un sărut, darmite vreo curvie. Putem înţelege pudibonderia sau simbolurile sugerate, dar pe o fată care doar dansează şi mănâncă sarailii n-o putem în nici un caz bănui de depravare, fiind de bună credinţă. Şi cum s-o facem când, nici chiar în bordelul în care va ajunge mai târziu, ea nu va face altceva decât să cânte, veselă, la un pian?

Personajul povestitorului – interpretat de Corneliu Ulici – va stârni într-o scenă de final zâmbete, în loc de lacrimi, iar mama Kyrei – Iulia Dumitru – eşuează total în conturarea unui personaj coherent. Îi remarcăm creând personaje reuşite pe Florin Zamfirescu şi Mircea Rusu, însă meritul va fi fost exclusive al lor, ca actori de teatru. Mai verosimil ca actor ni s-a părut adolescentul Ştefan Iancu.

Concluzii - o ecranizare eşuată

În final, conchid caracterizând filmul ca unul de atmosferă şi de imagine. Costumele somptuoase ale Oanei Păunescu îşi aduc frumoasa lor contribuţie. La fel imaginea lui Dan Alexandru şi coloana sonoră însoţitoare a lui Adrian Enescu. Dar altfel, din punct de vedere al personajelor şi al rezultatului final, ecranizarea este de departe eşuată. Pare că, primind fondurile de la Consiliul Naţional al Cinematografiei, producătorul şi regizorul nu au mai avut timp să găsească actorii potriviţi sau aceştia n-au avut timp să exerseze.