Lecţia de muzică de film

De curând, s-au anunţat nominalizările la Premiile Gopo şi m-am bucurat că există muzică originală de film, mai cu seamă că a fost depăşită, măcar parţial, ideea preconcepută, că la minimaliste nu-i nevoie de Muza Euterpe, ci de cel mult de un şlagăr vintage, pe genericul final.

La „Tata mută munţii” în regia lui Daniel Sandu a (re)început o frumoasă prietenie între realizator şi compozitor, pentru crearea unui ecosistem (după cum îl defineşte cineastul), şi aş adăuga, ca pe vremuri, o complicitate de genul celei strălucite dintre Liviu Ciulei şi Theodor Grigoriu la „Pădurea spînzuraţilor”, din 1965, unde sunetul prelucrat devine personaj pe tulburătorul cadru de sfârşit.

Colaborarea celor doi, din zilele noastre, s-a întins pe mai bine de un an, pentru aducerea în lumea marelui ecran, dar şi în cea a Netflix-ului, a unei pelicule care să facă să vibreze şi să empatizeze spectatorul, din sală sau din dormitor, ori sufragerie, ajungând la 22 de milioane de urmăritori pe glob, aproape cât populaţia de altădată a României şi pentru o zi, situându-se chiar pe primul loc, în Top 10 universal.

Cine este însă maestrul portativului atât de expresiv, care urzeşte perfect, fotogramă cu fotogramă, emoţia crescândă, teama, neliniştea, obsesia, speranţa, dar şi însăşi Natura răzbunătoare, dacă n-o iei în seamă, şi care pedepseşte nemilos?

Un tânăr încă student când a început proiectul (pentru o producţie, care avea să ajungă şi la Festivalul de la Shanghai). Fusese admis la prestigiosul Berklee College of Music din Boston, Massachusetts, şi se numeşte Petre Bog, musical artist, cum se autointitulează, absolvent între timp, cu specializare în Film Scoring.

A existat un pitching, o alegere a cineastului, un altfel de casting, dintre mai multe propuneri, pe note, şi s-a lucrat atent fiecare detaliu, chiar dacă de la distanţă, în plină pandemie, Petre Bog făcând înregistrările la Boston, unde exista un studiou ideal, dar închis din pricina Covidului, prin urmare fiind nevoit să fie şi ingenios în a găsi soluţii nu doar artistice, ci şi practice. Până şi trailerul e mai mult decât edificator.

Bog e un compozitor ajuns acum la Los Angeles, patria celei de-a şaptea arte hollywoodiene, dar care şi-a făcut o ucenicie solidă, cu mult har şi răbdare, într-o echipă care a funcţionat ca un ceas elveţian, la care a contat enorm şi vrăjitorul de foley şi sound deseign, magicianul ilustraţiilor sonore Marius Lefterache, dar şi cea care a recomandat tânăra speranţă, devenit o certitudine, script supervisor-ul Lara Ionescu. Asta ca să nu uite pe cine să amintească atunci când va lua trofeul (meritat) şi eventual şi mai tîrziu la vreun Oscar, Bafta sau César, că doar recent alt titlu, „The Harder They Fall”, cu director de imagine un alt conaţional extrem de talentat, Mihai Mălaimare Jr., era premiat la Royal Albert Hall, iar în Sala Olympia din Paris s-a strigat numele actriţei Anamaria Vartolomei.

Îmi place să urmăresc cu entuziasm cariere de la primul pas şi să existe un cât mai îndelungat „va urma”.