Maestrul Sergiu Nicolaescu, un as al cinematografiei româneşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Nicolaescu în rolul comisarului Moldovan
Sergiu Nicolaescu în rolul comisarului Moldovan

Data de 3 ianuarie 2013 va avea pentru totdeauna, în dreptul său menţiunea dispariţiei marelui regizor, scenarist, actor Sergiu Nicolaescu. Monumentala sa operă cinematografică l-a aşezat în galeria marilor creatori ai celei de-a şaptea arte.

A devenit evident faptul că orice actor sau regizor consacrat are admiratori şi contestatari. Totuşi, cel mai elegant mod cu putinţă este ca atât unii, cât şi ceilalţi să-şi axeze evaluarea asupra operei şi nu a persoanei.

Sergiu Nicolaescu ne-a uimit, în primul rând, prin talent. El, aşa cum mărturisea într-un interviu, a ajuns în cinematografie, printr-o întâmplare, deoarece îşi dorise să devină ofiţer de marină, fiind chiar admis la această şcoală, dar şi la Politehnică, respectiv la Belle-Arte, deoarece, conform propriilor declaraţii, avea talent la desen şi pictură.

Datorită unor probleme avute ”la dosar”, Sergiu Nicolaescu a părăsit Şcoala de Ofiţeri, devenind muncitor, iar după doi ani, a dat din nou admiterea la Politehnică.

Ca proaspăt inginer, urma să fie director tehnic la cea mai mare Staţiune de Maşini-Tractoare (SMT) din România, numai că, în urma unui schimb cu un prieten, a ajuns să lucreze la Studiourile Buftea.

Sergiu Nicolaescu s-a încadrat, aşa cum este normal pentru un profesionist, în linia existentă atunci. Interesul conducerii de atunci a României era să fie creată o serie de filme inspirate din trecutul istoric. Deşi acest gen de filme a fost abordat de foarte mulţi regizori, Sergiu Nicolaescu, a fost, de departe, cel mai prolific. El a surprins în filmele sale aspectele relevante ale tuturor epocilor, din antichitate, până în zilele noastre.

Nu de puţine ori, maestrul a fost criticat pentru tributul ideologic plătit pentru a realiza filmele. Nu puţini au fost aceia care l-au acuzat că deforma realitatea sau că unicul ”merit” ar fi fost acela că transpunea în film directivele comuniste, prezente peste tot ().

Filmul istoric „marca Sergiu Nicolaescu” reconstituie aspecte relevante ale trecutului.  Evident, un om bine informat, are întotdeauna grijă să observe momentele istorice supuse ”deformării”.  De exemplu, ”uciderea” în film a lui Nicolae Pătraşcu, fiul lui Mihai Viteazul este o ”deformare” utilizată pentru a arăta că efortul uriaş pentru apărarea patriei este făcut deopotrivă de soldaţii-ţărani, de boieri, dar şi de însuşi domnitorul ţării, în speţă Mihai Viteazul, care a sacrificat totul pentru unirea celor trei Ţări Române.

Sergiu Nicolaescu a fost un foarte bun scenarist. Lucrând ca regizor în colaborare cu scriitorul şi scenaristul Titus Popovici, el a putut învăţa ”pe viu” ce înseamnă a fi scenarist. Este suficient să amintim ”Ultima noapte de dragoste”, film regizat de Sergiu Nicolaescu, acesta semnând şi scenariul, inspirat din romanul ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, opera marelui scriitor Camil Petrescu.

Măiestria scenaristului reiese şi din filmul ”Triunghiul Morţii” (regia Sergiu Nicolaescu), unde maestrul a colaborat cu o altă mare personalitate, Corneliu Vadim Tudor, de curând intrat în eternitate.

În funcţie de cele două calităţi, acelea de regizor şi de scenarist, putem spune că Sergiu Nicolaescu a fost redutabil în redarea scenelor de luptă, a momentelor esenţiale din desfăşurarea acţiunii, a replicilor memorabile, a intensităţii imprimate fiecărui personaj.

Sergiu Nicolaescu a folosit ca nimeni altul motivul inserării amintirilor în acţiunea prezentului. Memorabile rămân ”Orient Express” , ”Supravieţuitorul” şi ”Carol”. În filmul ”Orient Express”, el l-a ales, pentru a da viaţă potretului personajului principal în anii tinereţii pe îndrăgitul cântăreţ Dan Bittman. În filmul ”Supravieţuitorul”, rolul comisarului în tinereţe a fost încredinţat actorului ceh Petr Falc. În filmul ”Carol”, maestrul a redat momente importante din filmul ”Pentru Patrie”, realizat de el, cu ocazia centenarului independenţei României.

O a treia calitate a maestrului a fost aceea de actor. Sergiu Nicolaescu a fost inegalabil ca actor. Mulţi l-au acuzat că în majoritatea filmelor regizate de el, fie este eroul principal fie are unul din rolurile de prim rang. În opinia mea, a da viaţă atâtor personaje, nu este deloc uşor. Aici aş mai puncta un aspect. S-a vorbit de ”filme istorice” şi ”filme de propagandă” sau ”de ficţiune”.

Aş începe, aşa cum am arătat în cartea mea, ”Careul de Aşi între distincţie şi aristocraţie”, cu mărturia unui maestru al scenei, Jean Constantin, un actor preferat de Sergiu Nicolaescu în foarte multe filme ale sale. Inegalabilul Jean Constantin spunea că el nu a jucat niciun rol de personaj ”istoric” pentru că regizorii i-au spus că ”nu avea faţă istorică”.

Sergiu Nicolaescu a creat istorie în cinematografie şi a redat-o pe magica peliculă de celuloid. Fără îndoială, chiar şi în filmele de ficţiune, ideile axate pe valori istorice, sociale, tradiţii, obiceiuri sunt transpuse  admirabil. Acuzat pe nedrept că filmele sale ”deformau realitatea”, Sergiu Nicolaescu şi-a asumat riscuri mari. Cel puţin, în filmul ”Zile fierbinţi”, regizat în 1975, Sergiu Nicolaescu redă amestecul nejustificat al politicului în performanţa profesională, proasta interpretare a unor directive ”de sus”, adică şicanele făcute de activiştii partidului unui director de şantier naval care luptă pentru a arăta că şi românii pot realiza performanţe  fără importuri, adică un fapt solicitat de către linia ideologică a perioadei.

Sergiu Nicolaescu redă şi aspecte psihologice în ”Ciuleandra”, ”Osânda”, ”Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”. În scenele de film apar expresii, tablouri (ale regilor), voci (a generalului Antonescu), scene filmate în biserici, colinde.

În ”Osânda”, Manlache Preda (admirabil interpretat de Amza Pellea) urcă dealul, către o cruce, în timp ce este împuşcat nemilos de jandarm (interpretat de Gheorghe Dinică).

Sergiu Nicolaescu a valorificat în filme experienţe personale, dar şi pe cele ale unor personaje din familia sa precum fratele mamei sale, comisarul Cambrea, devenit în filme ”Comisarul Miclovan, respectiv Comisarul Moldovan”.

Sergiu Nicolaescu a excelat şi la capitolul comedie, el fiind acela care l-a eternizat pe Amza Pellea, olteanul absolut în ”Nea Mărin miliardar”. Acest film deţine recordul numărului de vizionări ale unui film românesc.

La trei ani de la momentul dispariţiei maestrului, foarte multe voci s-au exprimat că ”fanii” săi au fost, în fapt, oameni manipulaţi de filmele sale, obiect al propagandei.

Mulţi ani după revoluţia din 1989 (unde a avut un rol marcant), pe care a surprins-o în filme ca ”15” şi ”Punctul 0”, filmele româneşti clasice dispăruseră de pe ecranele televiziunii naţionale.  Atunci când totuşi,  rula un film românesc, acesta era din cele ale ”noului val”.

Când filmele vechi, inclusiv cele semnate de Sergiu Nicolaescu au apărut la televiziunile particulare, ori s-au editat pe DVD-uri, oamenii ”s-au bătut” pe acestea. Cei care doreau să vadă acele filme erau, majoritatea tineri, mulţi dintre ei născuţi cel mai devreme, în anul 1990, care adoptaseră multe obiceiuri ale epocii postdecembriste, fără însă a ignora calitatea unor filme precum cele ale maestrului Sergiu Nicolaescu. Marea majoritate a aşa-zişilor ”nostalgici”, aşa cum sunt etichetaţi pe nedrept cei pasionaţi de filmele lui Sergiu Nicolaescu, nu folosesc calculatoare sau DVD-playere. Ei aşteaptă cu nerăbdare ca pe ecranul televizorului să ruleze un film realizat de către maestrul Sergiu Nicolaescu.

Maestrul Sergiu Nicolaescu rămâne în istoria cinematografiei româneşti drept un reper care va putea fi cu greu atins.

           

          

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite