Mama lui Kevin

Kevin, copilul-problemă, interpretat de Ezra Miller

Actriţa britanică Tilda Swinton, care s-a impus în 1992 cu rolul titular din „Orlando“, oferă un nou recital actoricesc în „Trebuie să vorbim despre Kevin“, drama stilizată a regizoarei scoţiene Lynne Ramsay.

Cronică de film

Încă de la primul cadru al filmului, acesta nu face altceva decât să-şi streseze spectatorul (vizual şi auditiv), să-i inducă o stare de nesiguranţă şi de tensiune imposibil de stăpânit. Numai că nu este vorba despre ceva care urmează (sau e posibil) să se întâmple (după definiţia clasică a suspansului dată de Hitchcock), ci de ceva care a avut loc deja, într-un trecut neprecizat.

Bănuim că vom avea de-a face cu copii puşi într-o situaţie greu de acceptat, dar nu ştim încă ce şi cum. Copilul - fie el posedat, maltratat sau demonizat, victimă sau agresor - este unul din caii de bătaie favoriţi ai unui anume tip de cinematograf, iar acest „We Need to Talk About Kevin" se integrează perfect în linia cu pricina.

În principiu, schema narativă a filmului se reduce la un singur lucru: Autorul (mă rog, autorii, pentru că scenariul co-scris de Lynne Ramsay transpune un roman al scriitoarei americane Lionel Shriver) ştie foarte bine cum se termină toată tărăşenia, dar ne livrează accesul la această „revelaţie" cu picătura, pentru a face mai dulce „chinul" receptorului.

Este una dintre cele mai facile tehnici narative, de cânds-au inventat poveştile. Autorii lui „Kevin" o respectă ca la carte, dar nu aceasta este miza filmului, din moment ce ne dăm seama, după scurtă vreme, cam despre ce este vorba, în orice caz înţelegem că fapta comisă de adolescentul Kevin este una abominabilă.

Atmosferă onirică

Regizoarea Lynne Ramsay este mult mai preocupată de modul în care-şi realizează filmul, decât de ce spune acesta (adică, nimic). De aceea, practică o hiper-stilizare, care nu era cerută în mod necesar de subiect/poveste. Se vede clar că Ramsay este silitoare şi şi-a făcut bine „temele", însuşindu-şi toate poncifele cinematografului „art house".

Scopul este impresionarea a cât mai multe categorii-ţintă, de la esteţii subţiri până la nelipsiţii snobi. Fără să mai vorbim despre potenţialul care zace în ambiguitatea poveştii, capabil de a impresiona de la amatorii naivi de horror până la obstinaţii ideologici de stânga.

Nu atât de „Copilul lui Rosemary" (regizat de Roman Polanski în 1968), care are o structură totuşi hollywoodiană, ar trebui apropiat acest film, ci de cinematograful britanic/american al decadei '65-'75, cel al asociaţiilor libere, indirecte, cu accent pus mai mult pe psihologie decât pe acţiune, în care a excelat, de exemplu, un Nicolas Roeg în prima parte a carierei sale regizorale.

„We Need to Talk About Kevin", un film 100% britanic, revizitează în mod admirabil acest patrimoniu al cinemaului insular. Până la urmă, se reuşeşte crearea atmosferei onirico-patologice, şi cu ea rămânem până la sfârşit.

„Pervers polimorf"

În plus, niciodată nu avem aici prezenţa/intervenţia supranaturalului, ca în horrorurile de tip „The Omen"; eventualele explicaţii ale gestului lui Kevin sunt strict psihologice/culturale. S-ar putea specula că, de fapt, Kevin nu a fost iubit niciodată cu adevărat de mama sa, şi de aici tot răul şi toată tragedia, dar ar fi facil.

Prostul gust (sau bunul-gust, prost înţeles) îi face pe scenarişti să bifeze toate scenele previzibile: copilul îşi surprinde părinţii făcând sex (oral), mama îşi surprinde băiatul în plin act autoerotic etc. Portretul lui Kevin respectă definiţia freudiană a copilului ca „pervers polimorf", dar, cum spuneam, totul e prea aşa cum trebuie să fie.

Dar acesta nu este filmul lui Kevin, ci cel al mamei sale, al cărei flux mental ne conduce, practic, prin meandrele cumplitei tragedii. Este un rol de excepţie pentru una dintre cele mai „stranii" actriţe contemporane, Tilda Swinton, neuitată interpretă a lui Orlando în 1992.

Filmul preferat: Bogdan- Alexandru Stănescu critic literar

CV

- Bogdan-Alexandru Stănescu s-a născut în anul 1979 şi este un apreciat tânăr critic literar.

- A lucrat ca junior editor la „Ziarul de duminică", începând cu anul 2000.

- Din acelaşi an a devenit redactor şi cronicar literar principal al revistei „Luceafărul".

- A publicat cronici literare, ne-întrerupt, în cele mai importante reviste culturale. A publicat poezie, proză şi eseu în „Adevărul literar şi artistic", „Luceafărul" şi „Ziua literară".

- Din 2004 a devenit producător executiv al emisiunii „Parte de carte", realizată de Cristian Tabără la Pro TV.

- Din 2005 a fost angajat ca redactor-şef al colecţiei „Biblioteca Polirom", pentru a deveni director editorial în 2006.

- Este prezent cu un eseu în antologia „Generaţia 2000" (Editura Pontica) şi cu proze în antologiile „Primul meu fum", „Prima mea călătorie în străinătate" şi „Prima mea carte" (Editura ART, 2010).

- La editura Polirom a publicat, în colaborare cu Vasile Ernu, în anul 2010, „Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc".

- E căsătorit cu Oana Boca, directorul de imagine al Polirom, şi au împreună doi copii.

Top 10 filme care m-au marcat

1. The Holy Mountain (Mexic-SUA, 1973), regia Alejandro Jodorowsky

2. Aguirre, mânia zeilor (RFG,1972), regia Werner Herzog

3. Fitzcarraldo (RFG, 1982), regia Werner Herzog

4. Nosferatu (Germania, 1922), regia F.W. Murnau

5. Portocala mecanică (Marea Britanie-SUA, 1971), regia Stanley Kubrick

6. Aventurile baronului Münchhausen (Marea Britanie-Italia, 1988), regia Terry Gilliam

7. 8½ (Italia-Franţa, 1963), regia Federico Fellini

8. Satyricon (Italia, 1969), regia Federico Fellini

9. Brazil (Marea Britanie, 1985), regia Terry Gilliam

10. Salò (Italia-Franţa, 1975), regia Pier Paolo Pasolini

Top 5 regizori

1. Werner Herzog (n. 1942)

2. Pier Paolo Pasolini(1922-1975)

3. Federico Fellini (1920-1993)

4. Terry Gilliam (n. 1940)

5. F.W. Murnau (1888-1931)

Info

Trebuie să vorbim despre Kevin / We Need to Talk About Kevin(Marea Britanie-SUA, 2011)

Regia: Lynne Ramsay

Cu: Tilda Swinton, John C. Reilly, Ezra Miller

Rulează la: Cinema City Cotroceni