Mizerie şi elegie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa „Iguanele”  din filmul „Rocker”
Trupa „Iguanele”  din filmul „Rocker”

Noul film al lui Marian Crişan, „Rocker“, nu poate fi înţeles decât de cei cărora li se adresează, adică cei trecuţi de 40 de ani. Morala filmului „Rocker“ este simplă şi de o evidenţă înspăimântătoare: este preferabil să trăieşti crezând în ceva, indiferent ce, decât să nu crezi în nimic.

Mai bine zis, să trăieşti prin ceva, orice ar fi acela şi oricât de mizer şi de limitat ţi-ar fi idealul. Era, într-adevăr, timpul ca cineva de la noi să dedice un film mizeriei (în sensul franţuzesc, de „en misère“) finale a acestui gen muzical, mai exact mod de viaţă, cu care mulţi s-au identificat în ultimele decenii. Filmul lui Marian Crişan este o elegie, deşi tonul nu e deloc unul elegiac.

Măreţie şi declin

„Rocker“ prezintă doar mizeria actuală a acestui mediu social. Ne e descrisă relaţia, chinuită şi chinuitoare, dintre un tată relativ tânăr (45 de ani), dar vai de capul lui, şi fiul său adolescent, vocalist într-o formaţie punk şi dependent de droguri (Dan Chiorean, respectiv Alin State).

Rockerul la care se referă titlul nu este, de fapt, tânărul care cântă, ci tatăl lui. Acesta practic şi-a dedicat viaţa, consumându-şi-o astfel, uriaşei iluzii a muzicii rock ca mod nonconformist de viaţă. El este cel care, acum, cu eforturi mari, are grijă de fiul său, de la a-i procura drogurile necesare până la a se îngriji de afişe, săli de repetiţie, concerte etc.

Tată şi fiu

Drama tatălui este cea a unui om, cum spuneam, trecut de 40 de ani. Prin urmare, ea poate fi greu înţeleasă de cei tineri, principalii ascultători de rock/punk/metal/hard-
core, siguri pe ei şi pe faptul că viaţa, indiferent cum ţi se pare ea, va curge mereu la fel ca acum. De aceea, filmul nu este atât despre muzică (deşi are o coloană sonoră bogată, exclusiv cu trupe româneşti marcante), cât despre consecinţele propriilor opţiuni în viaţă.

Victor se numeşte personajul, dar destinul său nu are nimic victorios. Mai mult, „nea Victor“ îi spun cei din anturajul fiului său, printre care el face figură de „rocker“ bătrân şi demodat. De fapt, el e văzut ca un bizar de toţi cei cu care intră în contact, de la distribuitorii de droguri care-l privesc cu dispreţ până la femeia alături de care ar dori să-şi refacă viaţa (Ofelia Popii). Victor e însă mulţumit că e acceptat ca egal în anturajul băiatului său, printre tineri, pentru
a-şi perpetua iluzia unui mod aparte de existenţă.

Filmul ar putea fi văzut şi ca unul despre relaţia dintre un tată şi fiul său (ni se spune la un moment dat că mama băiatului murise). Este important, însă, mediul în care scenaristul-regizor Marian Crişan a ales să particularizeze acest, până la urmă, loc comun. Într-un sens larg, „Rocker“ este, cum spuneam, despre prăbuşirea şi declinul unei credinţe, a unui mod de viaţă.

Un bun povestitor

În toate cele trei filme importante ale sale – scurtmetrajul „Megatron“ (2008, premiat cu Palme d’Or la Cannes), „Morgen“ (2010) şi, acum, acest „Rocker“ –, regizorul Marian Crişan a ales să facă figură separată faţă de colegii săi din Noul Val românesc şi să nu pună accent pe experimentul narativ. Cu alte cuvinte, să fie preocupat în primul rând să povestească, nu de felul în care povesteşte; este întotdeauna semnul distinctiv al unui solid cineast mediu.

Prin „feliile sale de viaţă“, Crişan se încadrează în bogata tradiţie a filmului european, în ceea ce are mai specific cinema-ul continental faţă de cel hollywoodian. Nu este vorba de ceva vetust, pentru că nu lipseau cadrele îndrăzneţe în „Morgen“ şi, câteodată, nici în acest „Rocker“.

Filmul construieşte treptat, prin acumularea de secvenţe, şi îţi cere răbdare. Regizorul alege să nu se gândească la public şi să-i ignore lipsa de interes, ceea ce, în ultimă instanţă, îi face cinste.

 

Rocker (România, 2013)

Regia: Marian Crişan

Cu: Dan Chiorean,
Alin State, Crina Semciuc, Ofelia Popii

Rulează la: Grand Cinema Digiplex Băneasa

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite