„Nemuritorul“ Amza Pellea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltenia se poate mândri cu o pleiadă de personalităţi, din foarte multe domenii, care i-au marcat existenţa şi au impus-o ca o regiune esenţială pentru dezvoltarea României. Fără îndoială, însă, atunci când spui Oltenia, mai întâi îţi vine în minte legendarul personaj ”Nea Mărin”, creat şi interpretat magistral de inegalabilul monstru sacru al cinematografiei, teatrului, radioului şi al televiziunii, actorul Amza Pellea.

7 aprilie 1931 este data în care frumoasa localitate Băileşti, situată  în Câmpia Băileştiului, nu departe de drumul naţional care leagă Craiova de Calafat, vedea lumina zilei Amza Pellea. Zilele trecute s-au împlinit 90 de ani de la naşterea acestui inegalabil actor care şi-a pus amprenta asupra filmului, teatrului românesc, deşi nu a trăit decât 52 de ani, plecând dintre noi într-o zi de iarnă rece, 12 decembrie 1983, după o suferinţă grea, în timp ce se afla pe patul de suferinţă din Bucureşti, oraşul în care se stabilise şi pe care îl amintea mereu în multe din povestirile sale cu „Nea Mărin”.

Nu mi-am propus să scriu un articol biografic,  să contabilizez în câte piese a jucat, câte filme l-au avut ca erou principal, sau ca actor în roluri secundare, nici să aduc în discuţie aspecte din viaţa sa, fiindcă toate acestea sunt foarte bine cunoscute. Mi-am propus să împărtăşesc cu dumneavoastră câteva din emoţiile pe care le-am trăit văzându-l pe Amza Pellea jucând în filme, povestind întâmplări cu ”Nea Mărin”,  la televizor, ascultându-l la radio sau pe discurile de vinil puse la pick-up.

Îmi vine în minte, prima oară, un interviu acordat de genialul actor din Băileşti, nu mai puţin celebrului realizator şi om de televiziune Tudor Vornicu. Amza Pellea a spus atunci că un actor nu poate fi identificat cu un anumit gen, dramă sau comedie, un actor bun trebuie să joace orice rol i se încredinţează. Amza Pellea a fost magistral în tot ceea ce a jucat, fie în teatru, film sau în programe de radio-televiziune.

Nu voi insista aici pe activitatea acestuia din teatru.  Pot spune că pe scena teatrului, Amza Pellea a fost un actor de geniu, ca şi în filme sau la televizor, numai că trei sferturi din cei care trăim azi ni-l aducem aminte de la cinematograf, de la radio sau de la televiziune.

Omul Amza Pellea a fost înzestrat cu o inteligenţă nativă, pe cât de mult iubea poezia, arta dramatică, pe atât de mult cunoştea şi disciplinele tehnice. Se ştie că Amza Pellea jucase pe scenele şcolii de când era copil, dar era un timid. Mai târziu, a absolvit Liceul Nicolae Bălcescu din Craiova (Colegiul Naţional „Carol I” de azi), urmat de  Şcoala electrotehnică din Craiova, devenind „specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune”. La admiterea la IATC, a ajuns întâmplător, dorind să se intereseze de rezultatul unei prietene, dar prin mâna nevăzută a destinului, a ajuns să ia parte la probele eliminatorii, să le promoveze cu brio şi apoi să participe la examenul propriu zis. Evident, a reuşit să îşi depăşească timiditatea, impunând în filmele sale imaginea omului curajos.

Legendarul actor Amza Pellea a întruchipat în filme personalităţi emblematice ca regele Decebal, domnitorul unificator Mihai Viteazul, oferind personajelor o aură care i-a legat pentru totdeauna numele de aceste roluri, mai ales de cel al lui Mihai Viteazul, chiar dacă în acest film, vocea personajului principal a fost dublată de un alt mare actor, Emanoil Petruţ.

Actorul Amza Pellea a jucat în filmul „Pentru Patrie” (1977) de asemenea rolul generalului Alexandru Cernat, Ministru de Război în momentul intrării României în războiul de Independenţă din 1877 şi unul din comandanţii de prim rang pe care s-a bizuit Principele Carol (viitorul rege Carol I din 1881 ).

Profesionistul Amza Pellea a jucat roluri de ofiţer (de Miliţie, Armată) în filme istorice sau de acţiune, felul său de a fi făcându-l să îşi intre în rol de parcă ar fi fost dintotdeauna militar de carieră.

A jucat şi rolul inginerului Petrescu (cu trimitere la destinul demnitarului comunist Lucreţiu Pătrăşcanu) în filmul „Puterea şi Adevărul”, pe al macaragiului Marin în filmul „Braţele Afroditei”, pe al soldatului-tunar Dumitru în „Nemuritorii”, un film despre un grup de eroi care vor să ducă mai departe moştenirea politică a lui Mihai Viteazul. Actorul Amza Pellea aborda cu o uşurinţă proverbială şi o naturaleţe deosebită orice film.

Marele Amza Pellea a dus interpretarea dramatică la apogeu în rolul lui Ipu („Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”), veteranul român din armata austro-ungară de pe frontul italian din Primul Război Mondial, grav rănit şi rămas, din cauza rănilor cu mintea tulburată, atât de boală cât şi de condiţiile grele de viaţă.  Amza Pellea a reuşit să îmbine magistral cele două stări ale teatrului („o mască râde, o mască plânge”), atunci când îşi arată suferinţa, dorinţa de a se sacrifica pentru binele familiei sale şi atunci când ironizează cupiditatea şi impostura notabilităţilor localităţii care vor să îl trimită la moarte, pentru ca ei să scape de represaliile pe care comandantul nazist le-ar fi dezlănţuit dacă notabilităţile satului nu l-ar fi predat pe asasinul unui soldat german.

Plânsul amar al personajului Ipu, redat atât de natural arată că după ce a fost o victimă a războiului, devenind un om fără căpătâi, Ipu a încercat cu puţina raţiune care-i rămăsese, să se sacrifice pentru familia lui, la fel de năpăstuită, dar o dată trecut pericolul, el a fost luat din nou în râs de cei care, numai cu câteva ore mai devreme îl implorau în genunchi să-i salveze de la moarte prin moartea lui, deşi era nevinovat. Singurul care îi recunoaşte meritele este copilul care îi cere ca să fie Napoleon, în jocurile lor nevinovate printre ruine, deşi Ipu fusese înainte „ţarul”.

Rolul care i-a adus actorului Amza Pellea recunoaşterea mondială, premiul I pentru cel mai bun actor în rol masculin la Festivalul Internaţional de la Moscova din 1977, a fost cel al lui Manlache Preda din filmul ”Osânda”. Fostul răsculat de la 1907, condamnat la ocnă, eliberat doar pentru a lupta pe frontul Primului Război Mondial, soldatul lăsat la vatră - personajul jucat de Amza Pellea emană tragism şi capacitatea de  sacrificiu. Trezindu-se fără casă, fără pământ, el o lasă pe nevasta care-l crezuse mort şi începe să se reaşeze în cursul normal al vieţii, acceptând să lucreze pentru boierul din sat, în schimbul recăpătării pământului. Boierul era moştenitorul averii celui pe care Manlache îl ucisese în timpul răscoalei şi de aceea, acceptă să-l angajeze la moşie, unde soţia boierului începe să-l admire pentru forţa sa masculină, numai că Manlache se comportă admirabil, necedând avansurilor şi îndrăgostindu-se de Ruxandra, o fată bătrână al cărei tată fusese închis cu el la ocnă.

Manlache Preda fusese legal reabilitat, numai că asasinarea boierului de către jefuitori la drumul mare îi dă prilejul jandarmului din sat să arunce vina pe Manlache Preda, pentru ca el să rămână cu Ruxandra, care-l refuza mereu, fiindcă refuza să îi fie o simplă ţiitoare.

Manlache Preda este recunoscut de procurorul care îl ancheta, de pe front, însă toţi, în afară de procuror vor să îl scoată vinovat pe Manlache şi să închidă cazul. Manlache îşi va pierde iubita şi copilul la naştere, procurorul va muri încercând să ajungă la  stâna unde se ascundea Manlache. Până în primăvară, Manlache va ciopli o cruce mare de lemn pentru iubita şi copilul lui, urcând-o  precum Christos pe Golgota.

Primăvara, dorind să meargă la cruce, Manlache urcă aceeaşi Golgotă, împuşcat de jandarm care îi spusese că îl va ucide cu mâna lui când va avea ocazia şi moare căzând peste cruce.

Manlache şi-a primit „osânda” deşi nu o merita, drama personajului fiind magsitral redată de marele Amza Pellea.

Am insitat să spun câte ceva despre aceste două roluri fiindcă ele arată fineţea până la detaliu a modului în care Amza Pellea intra în „pielea personajului”.

Amza Pellea a jucat şi rolul unui primar colaboraţionist al unui sat de pe Clisura Dunării, înainte de 23 august 1944, rolul unui şef de CAP, din perioada comunistă, reuşind să intre pe deplin în aceste roluri. A jucat şi rolul de căpitan de panduri, rolul de haiduc care s-a vândut stăpânirii fanariote, roluri în care şi-a arătat din nou talentul său desăvârşit.

Nu mai puţin importante sunt rolurile în care Amza Pellea era muncitor implicat în mişcarea comunistă înainte de 23 august 1944 („Un comisar acuză”, „Revanşa”, „Stejar! Extremă urgenţă”), rolurile de inginer la o autobază, inginer pe şantierele din perioada comunistă. În rolul din filmul „Tată de duminică” Amza Pellea joacă excelent rolul omului care se lasă absorbit de profesie (inginer şef de autobază), neglijând  familia.

În filmul „Imposibila iubire”, Amza Pellea joacă rolul inginerului experimentat care cere tânărului electrician să se autodesăvârşească în meserie şi în viaţa de familie. Acest ultim rol, al inginerului constructor din filmul ecranizat după un roman scris de Marin Preda a fost ultima sa apariţie cinematografică (filmările au avut loc în 1983), filmul fiind lansat în 1984, numai că actorul Amza Pellea a plecat în decembrie 1983 să joace pe scena eternităţii, nemaifiind în viaţă la data premierei filmului.

Din toate rolurile lui Amza Pellea, răzbat sentimente ca patriotismul, spiritul de sacrificiu, voinţa de a trăi, hotărârea de a învinge nedreptatea.

Amza Pellea a avut în permanenţă un cult la care oltenii excelează, cultul pentru cei dispăruţi. Personajul „Nea Mărin” a existat în realitate. Mărin  fost unchiul lui Amza Pellea, fratele tatălui său, „Amza ăl bătrân”, cum spun oltenii. Bunicii paterni ai actorului Amza Pellea au avut doi băieţi, Amza şi Mărin, precum şi patru fete. Mărin avea şase copii şi era căsătorit cu Elisabeta (Veta). Mărin a fost unul dintre miile de soldaţi de pe Frontul de Est, morţi sau dispăruţi. Veta şi-a crescut singură copiii, fiindcă Mărin nu s-a mai întors (soldaţii olteni care-l cunoşteau şi s-au întors, spuneau că nu l-au mai văzut după luptele grele de la Cotul Donului) şi nimeni nu a ştiut dacă a murit pe front sau în Gulagul sovietic, ca prizonier.

Actorul Amza Pellea a văzut lumina zilei în familia lui Amza şi a Miţei, familie care a avut doi băieţi, Bebe (decedat în copilărie) şi Amza, precum şi patru fete: Elvira, Tatiana, mai mari decât Amza şi două fete mai mici, Irina şi Ileana.

Mărin, unchiul actorului, fusese un om vesel, iar Amza Pellea povestea mereu în pauzele de pe scenă, în turnee, pauzele dintre filmări scene de viaţă oltenească în care toţi râdeau la auzul întâmplărilor.

Aşa s-a ajuns ca actorul Amza Pellea să imprime mai întâi la radio, apoi să apară la televiziune cu istorisiri originale, concepute de el, rostindu-le cu grai oltenesc, îmbrăcat în costumul oltenesc, astfel încât publicul l-a numit „Nea Mărin-Amza Pellea”.

„Mărin Juvete de la Băileşti” a trăit astfel prin spusele nepotului său, iar „Foaie verde maghiran, m-a făcut muica oltean...” a cunoscut prin vocea lui Amza Pellea interpretarea perfectă.

Amza Pellea a fost nelipsit de la programele de Revelion ale Televiziunii Române, istorisind păţaniile lui Nea Mărin şi ale familiei extinse a acestuia, fie la Revelion, fie în viaţa de zi cu zi. Amza Pellea a publicat aceste istorisiri în cartea „Să râdem... cu Nea Mărin”, la Editura „Scrisul Românesc” din Craiova, în 1973, cu un deceniu înainte de prematura şi tragica sa dispariţie. Este de ajuns să ascultăm melodia „Nea Mărine!” a celebrului artist Tudor Gheorghe ca să înţelegem ce tragedie a provocat şi încă provoacă şi azi moartea sa.

În toate filmele care evocau realităţi din perioada comunistă, în povestirile comice cu „Nea Mărin”, Amza Pellea era un maestru al ironiilor, al trimiterilor ascunse la nedreptăţile sau la neadevărurile propagandei comuniste, la comportamentul reprobabil al responsabililor de restaurante, cooperativelor săteşti, la faptul că şefii de CAP-uri îşi puneau finii peste tot în funcţii uşoare, la faptul că la căminele culturale se ţineau nunţi în loc de spectacole de teatru, proiecţii de filme pentru „educarea maselor”, aşa cum afirma propaganda comunistă. Amza Pellea mai ironiza şi proasta calitate a blocurilor construite ”la normă”, fără respectarea totală a indicilor de calitate, snobismul funcţionarilor, al unor bucureşteni.

Amza Pellea şi Toma Caragiu (şi el plecat prematur şi tragic dintre noi la cutremurul din 4 martie 1977) au fost campionii neîncoronaţi ai „înţepăturilor” pe care cenzura nu a fost capabilă să le sesizeze.

Ca o dovadă a popularităţii lui „Nea Mărin”, filmul „Nea Mărin Miliardar”, regizat de Segiu Nicolaescu, la scenariul căruia cuvântul cel mai greu l-a avut Amza  Pellea care joacă în dublu rol (al ţăranului oltean venit pe litoral şi al miliardarului american a cărui fată a fost răpită de răufăcători) este cel mai vizionat film românesc din toate timpurile, conform unei statistici oficiale din 2006.

La un moment dat, Nicolae Ceauşescu a ajuns la concluzia că filmul ”Mihai Viteazul”(1971) cu Amza Pellea în rol principal punea prea mult accent pe acţiunile militare, pe tragismul destinului celui dintâi unificator al Ţărilor Române. A ordonat realizarea unui alt film, ”Buzduganul cu trei peceţi” (1977), cu Victor Rebengiuc în rolul lui Mihai Viteazul, în care se trata subiectul unificării, asezonat din belşug cu propaganda oficială a PCR, ale cărei texte deveniseră replici pentru personajul jucat de Victor Rebengiuc. Evident, nici nu se pot face comparaţii între cele două filme, ca popularitate.

Aş dori să închei aceste rânduri cu vorbele fiicei lui Amza Pellea, actriţa Oana Pellea, care a ştiut cel mai bine să definească personalitatea ilustrului său tată:  „avea o inimă mare cât roata carului şi caldă ca o pâine-n ţest”....

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite