Nu vă uitaţi în sus, la politicieni, miliardari şi vedete media

Un film bine scris, cu mult sarcasm şi cu un mesaj important: nu vă uitaţi în sus, la miliardari, politicieni şi vedete media, uitaţi-vă la voi şi la cei de lângă voi, mai ales dacă aveţi şansa rară să întâlniţi oameni autentici.

Filmul ”Don’ t look up” (”Nu vă uitaţi în sus”) scris de Adam McKay şi David Sirota, regizat de Adam McKay, cu o distribuţie de excepţie, a fost lansat pe Netflix în preajma Crăciunului şi s-au scris deja o serie de cronici despre film, părerile criticilor fiind diferite de cele ale publicului. Aceasta nu e o cronică a filmului, ci mai degrabă un pretext de a vorbi, din nou, despre politică.

Ieri am citit un articol în care actorul care l-a interpretat pe miliardarul tech din film, Mark Rylance, a declarat că personajul este inspirat de Elon Musk, pe care îl consideră periculos. M-a frapat ce spune Rylance pentru că am citit cartea despre Musk şi îl urmăresc de câţiva ani. Scena din ”Don’t look up” în care miliardarul Peter Isherwell se simte insultat când personajul lui Leonardo di Caprio îl tratează ca pe un simplu om de afaceri, când e evident atât la Elon Musk, cât şi la Jeff Bezos că ambii se percep ca salvatori ai umanităţii, oameni de ştiinţă şi deschizători de orizonturi, avangarda tehnologiei şi vizionarismului global. Ceea ce este periculos, iar filmul surprinde extrem de bine grandomania acestor falşi oameni de ştiinţă vizionari, care îşi cumpără un loc la masa deciziilor politice la cel mai înalt nivel şi promit că ”salvează” omenirea.

“Don’t Look Up” reflectă către noi lumea în care trăim, impactul pe care miliardarii şi marile corporaţii îl au asupra politicienilor şi modul în care implicarea lor determină politici publice. Cel mai recent şi şocant exemplu l-am trăit recent, când marile corporaţii Pharma au impus agenda politică, la cel mai înalt nivel, nu doar în SUA, ci şi în Uniunea Europeană care, după ce a cumpărat cantităţi enorme de vaccinuri, acum trebuie să le distrugă, fiind expirate, deşi putea să le doneze la timp ţărilor din lumea a treia, lipsite de resurse. Un scandal imens va izbucni pe această temă, cel mai probabil, sau aşa ar trebui. În mod deloc surprinzător, orice fenomen are şi reacţii contrare, iar revoltele şi protestele pe care le vedem pe glob împotriva obligativităţii vaccinării şi a certificatului de vaccinare sunt direct legate de conştientizarea relaţiei incorecte şi imorale dintre politică şi marile afaceri. Oamenii simpli încep să înţeleagă cum deciziile politice sunt influenţate direct de către marile corporaţii şi miliardarii planetei, pentru ca apoi să le afecteze în mod direct şi negativ viaţa. Milioanele de oameni care şi-au pierdut locurile de muncă, unii pentru că au refuzat condiţionarea locului de muncă de certificatul ”verde”, precum şi cei care refuză să mai fie încorporaţi într-un sistem care nu le aduce nicio satisfacţie, dar îi îmbogăţeşte pe alţii, indică faptul că ne aflăm într-un moment istoric important. Mai multe scandaluri care au izbucnit în pandemie şi din cauza ei reflectă faptul că nici măcar ştiinţa nu este protejată de fraude. Revista medicală The Lancet, cea mai prestigioasă din domeniul medical, peer-reviewed, a fost implicată în câteva scandaluri în timpul pandemiei, dintre care cel mai grav a fost cel legat de hidroxiclorochină, un medicament anti-malarie, eficient şi împotriva Covid-19, despre care s-a scris – fals – că ar provoca moartea şi atacuri de inimă în pacienţii cu Covid-19, ceea ce a determinat retragerea medicamentului din tratamentul Covid-19 şi dispariţia chiar a medicamentului de pe piaţa farmaceutică, ceea ce a lăsat în aer milioane de bolnavi suferinzi de boli autoimune, pentru care acest medicament este vital.

”Don’t Look Up” glorifică ştiinţa şi pe cercetători, dar pandemia ne-a învăţat deja că e important să ne uităm şi la ce tip de ştiinţă consumăm, de la cine şi, deseori, cine e în spate, pentru că deseori sunt interese financiare de ordinul miliardelor pentru a promova sau a discredita un anumit medicament. În timpul pandemiei, guvernele au plătit jurnalişti şi platforme media să disemineze propaganda şi linia oficială a statului, fără niciun spirit critic sau măcar tentativă de informare corectă a publicului.

Filmul lui Adam McKay pune accentul şi pe modul în care societatea, media şi opinia publică exclude femeile, chiar şi atunci când ele sunt sau ar trebui să fie centrul atenţiei. Kate Dibiasky, personajul lui Jennifer Lawrence, deşi este cea care descoperă cometa ucigaşă, tot creditul ştiinţific este luat de profesorul coordonator, Dr. Randall Mindy, interpretat de Leonardo diCaprio, în timp ce ea se alege doar cu denumirea cometei pe care o detestă toată lumea. Nu e decât un pas până când Kate este detestată de toată lumea, făcută nebună şi turbată, după ce are o ieşire emoţională în prime time tv. Deşi inteligentă, puternică şi onestă, Kate Dibiasky este pedepsită pentru aceste calităţi şi pentru faptul că nu vrea să joace jocul falsităţii şi ipocriziei, să se preteze la zece glumiţe insipide şi inutile, înainte de a vorbi despre lucruri serioase. Kate Dibiasky insistă să fie autentică, iar asta nu i se poate ierta, deci trebuie demonizată cu orice preţ, de toată lumea. Desigur, chiar şi vilificarea lui Dibiasky naşte fenomenul contrar, ai fanilor tumultoasei şi neobişnuitei cercetătoare, care spune adevărul în faţă şi magnaţilor media, dar şi preşedintei SUA. Yule, un skater aparent dezorientat, oferă surpriza unei profunde credinţe personale, conform mitologiei globale că miracolele le găseşti acolo unde de aştepţi mai puţin. Aparent un puşti fără scop în viaţă, Yule surprinde de asemenea, prin autenticitate: nimeni nu se aşteaptă ”FirePuma142 pe Twitch” să fie un credincios autentic.

În contrast cu personajele autentice, avem la polul opus făcăturile: preşedinte SUA, care e un combo între Donald Trump şi Hillary Clinton, debordează de superficialitate, egoism şi trufie, însă servilă total în faţa miliardarului tech Peter Isherwell, care deşi debitează tâmpenii pompoase, îşi impune viziunea asupra deciziilor strategice ale şefului executivului american. Halucinant. Isherwell, aka Musk + Bezos + Jobs, şi alţii ca ei, degajă imaginea unui individ care evident se crede superior, având complexul salvatorului planetar şi ambiţia de a nu fi perceput ca un simplu afacerist ahtiat după profit, ci ca un geniu excentric, deşi nimic din ceea ce spune nu ne izbeşte ca fiind în mod particular inteligent. Între aceste două extreme, îl avem pe dr. Randall Mindy, un fel de Fauci călduţ, care acceptă compromis după compromis şi se bucură de atenţia pe care o primeşte, în opinia mea, nemeritate, având în vedere că cea care trebuia să fie în centrul atenţia era Kate Dibiasky. Fiind femeie, dificilă şi autentică, e ignorată şi dată complet deoparte, în mod nemeritat, exclusă fiind chiar de altă femeie, narcisista avidă de asociere cu subiectele zilei, Brie Evantee. Ar mai fi şi cinicul fiu al preşedintei, Jason Orelan, care nu are absolut niciun complex să profite de imensa putere a mamei sale şi de oportunităţile care i se pun pe tavă, dar încă nu atât de ticăloşit ca mama sa, suficient de cinic încât să profite de ce a mai rămas din planetă, chiar şi atunci când pare a fi singurul supravieţuitor.

Un film bine scris, cu mult sarcasm şi cu un mesaj important: nu vă uitaţi în sus, la miliardari, politicieni şi vedete media, care mint în cor, pentru beneficii financiare, electorale sau de imagine, ci uitaţi-vă la voi şi la cei de lângă voi, mai ales dacă aveţi şansa rară să întâlniţi oameni autentici.