„Oh, Ramona!“ bifează o premieră pentru cinematografia românească: suma fabuloasă obţinută în doar trei săptămâni VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Oh, Ramona“ a fost lansat în cinematografe din 14 februarie FOTO Cinemagia
„Oh, Ramona“ a fost lansat în cinematografe din 14 februarie FOTO Cinemagia

Comedia romantică „Oh, Ramona!“, o adaptare după ficţiunea autobiografică „Suge-o, Ramona“, scrisă de Andrei Ciobanu, a doborât un record în cinematografia românească.

„Oh, Ramona!“ este prima producţie românească ajunsă vreodată la încasări de peste un milion de dolari, după a treia săptămână petrecută în cinematografele româneşti, potrivit cifrelor date publicităţii de cinemagia.ro.

Comedia a rămas şi în cea de-a treia săptămână în top în box office-ul românesc şi a fost vizionată de peste 36.600 de spectatori, adăugându-se numărului record de vizionări înregistrat de la lansare. 

Este pentru prima dată din anul 2002 până acum când un film românesc depăşeste pragul de 200.000 de spectatori.

În plus, este cel mai vizionat film al anului şi a înregistrat cel mai mare număr de spectatori (111.881) al unei producţii româneşti în primul weekend de proiecţii.

Comedia „Oh, Ramona!“ a fost lansată în cinematografe pe 14 februarie.

Aceasta este rescrierea cinematografică a cărţii lui Andrei Ciobanu pe care regizorul şi scenaristul Cristina Jacob a ales-o pentru noul ei proiect de comedie.

 „Oh, Ramona!“ urmăreşte transformarea lui Andrei din adolescent într-un adult care-şi trăieşte candid şi autoironic prima poveste de dragoste, inocentă şi neîmpărtăşită, în alternanţă cu a doua poveste, intensă şi nebunească, incapabil să facă o alegere.

Povestea românească din ficţiunea autobiografică „Suge-o, Ramona!” a lui Andrei Ciobanu, care semnează şi scenariul alături de Alex Coteţ şi Cristina Jacob, a devenit în viziunea şi execuţia regizorului un film fără limitări culturale, fără graniţe geografice şi lingvistice, pentru o generaţie care trăieşte planetar experienţele irepetabile ale adolescenţei.

Regizorul a optat pentru o echipă internaţională de actori: Bogdan Iancu, Aggy K. Adams, Holly Horne, Basil Eidenbenz, Leonardo Boudreau, Andromeda Godfrey, Melanie Ebanks, alături de Smiley, Feli, Andrei Ciobanu, Cristina Ich, Laura Giurcanu, Gina Pistol, Gabriel Jugaru, Howard Dell şi Alex Coteţ.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite