„Only Murders in the Building“, pasiunea pentru rezolvarea crimelor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: Disney
Sursă foto: Disney

Serialul de comedie, mister şi dramă „Only Murders in the Building“, creat de Steve Martin şi John Hoffman, a revenit pe micile ecrane pe 28 iunie 2022, odată cu lansarea celui de-al doilea sezon, disponibil pe platforma Disney+

Serialul „Only Murders in the Building“ sau „Crime în imobil“ se bazează pe ideea lui Steve Martin, care i-a venit în urmă cu 10 ani: trei bărbaţi în vârstă cărora le place să rezolve crime, dar, pentru că nu vor să părăsească clădirea în care locuiesc, se rezumă doar la crimele care au loc în ea. În cele din urmă, ideea s-a concretizat, iar primul sezon al serialului a fost lansat în august 2021.  

Cele trei personaje – Charles-Haden Savage, Oliver Putnam şi Mabel Mora – locuiesc într-o clădire numită Arconia, din celebrul Upper West Side, din New York. La început pare că nu îi uneşte nimic. Charles-Haden Savage, interpretat de Steve Martin, este un actor aproape retras din activitate, iar Oliver Putnam (Martin Short) este un regizor de pe Broadway care are probleme financiare. Ambii par a fi într-o stare de latenţă până când o întâlnesc pe Mabel Mora (Selena Gomez), o tânără care renovează apartamentul din Arconia pentru mătuşa ei. Chiar dacă unul este mai diferit decât celălalt, se pare că totuşi ceva îi uneşte – pasiunea pentru rezolvarea crimelor. Astfel, când unul dintre vecinii lor moare, iar poliţia cataloghează incidentul drept o sinucidere, cei trei nu se lasă convinşi şi pornesc în căutarea adevărului.  

Întâlnirea cu pasionaţii de rezolvarea crimelor  

Charles-Haden Savage, interpretat de Steve Martin, este un fost actor de televiziune, devenit faimos în urma serialul popular cu detectivi „Brazzos“ din anii ’90. Sezonul întâi ni-l prezintă în apartamentul 14C din Arconia, unde locuieşte singur, are puţini prieteni şi suferă din dragoste după ce s-a despărţit de o femeie alături de care avea o relaţie de durată. Chiar dacă încearcă să meargă mai departe şi din punct de vedere emoţional şi începe o nouă relaţie cu o rezidentă din clădire, ajunge foarte repede decepţionat când află cine este de fapt cea care i-ar fi putut vindeca sufletul. Dincolo de viaţa amoroasă, Charles este o persoană destul de prietenoasă odată ce se deschide în faţa lui Oliver şi a lui Mabel, alături de care trăieşte aventuri neaşteptate, mai ales în sezonul doi, când cei trei sunt acuzaţi de crimă. De asemenea, nici simţul umorului nu-i lipseşte, ţinând cont că personajul este interpretat de Steve Martin, cunoscut şi drept comediant.  

Cel de-al doilea personaj masculin principal al seriei este Oliver Putnam, interpretat de Martin Short. Acesta locuieşte în apartamentul 10D, unde îşi deplânge cariera de regizor pe Broadway şi se chinuie să îşi plătească facturile, fiind la un pas de evacuare. El este cel care vine cu ideea realizării unui podcast în care să prezinte evoluţia anchetei în descoperirea criminalului lui Tim Kono, locatarul găsit decedat în primul sezon. Fiind regizor al podcastului, de multe ori poate părea foarte pretenţios, însă nu îi lipseşte nici curajul de a-şi asuma riscuri, totul pentru a-şi captiva ascultătorii şi de a-şi reabilita reputaţia. Sezonul doi vine şi pentru el cu o provocare majoră: dovedirea nevinovăţiei.  

Serial Only Murders in the Building - Disney

Tânăra artistă Mabel Mora, interpretată de Selena Gomez, locuieşte în apartamentul 12E. În primul sezon, este singura dintre cei trei pasionaţi de crime care are o conexiune personală cu victima, Tim. Fiind prietenă cu acesta, descoperă că ea este o figură centrală şi într-o altă crimă, ce avusese loc cu 10 ani înainte, dar care este conectată cu cea a lui Tim.  

Improvizaţie 

Redarea autenticităţii personajului se regăseşte de multe ori într-un element-cheie, respectiv cunoaşterea lui la un nivel profund. Astfel, uneori, intervenţia actorilor în timpul filmărilor este esenţială. „Uneori sugerăm adăugarea unui element sau alte schimbări în timpul repetiţiilor, dar se întâmplă destul de rar, pentru să scenariul este bun. Pe măsură ce îţi cunoşti personajul din ce în ce mai mult în fiecare episod, poţi ezita – «Nu cred că personajul meu ar spune asta». Şi au fost întotdeauna foarte respectuoşi în această privinţă“, după cum a explicat Steve Martin în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată în mediul online, la care România a fost reprezentată de „Weekend Adevărul“. La rândul lui, Martin Short a explicat faptul că cea mai mare parte din dialogul filmului este scrisă înainte, însă câteodată actorii folosesc şi textul la liber – „Poate mai adăugăm o replică sau ne schimbăm atitudinea şi se poate întâmpla ca aceste lucruri să poată fi păstrate în varianta finală a serialului. Scenariştii au petrecut mult timp scriind acele cuvinte, dar tu, ca actor, ar trebui să te asiguri că respecţi asta“, a punctat Short.  

Actorii au vorbit în cadrul conferinţei despre ce anume îi fascinează la personajele lor. Steve Martin a declarat că l-a fascinat întreaga viaţă ideea de a juca un anumit tip de persoană: „genul celui care are o carieră prolifică, precum 10 ani în televiziune, iar apoi nu mai e nimic. Personajul încă este faimos, dar nu mai lucrează. Lucrul interesant despre personaj este faptul că, din cauza podcastului pe care îl facem, parcă se trezeşte la viaţă, începe să facă lucruri şi are o renaştere în carieră“, a explicat acesta.  

Martin Short a mărturisit că ceea ce îi place la personajul lui este optimismul: „Pare că nu se lasă uşor înfrânt în situaţiile în care poate alţii ar face-o“. „Nu este nimic la personajul meu care să nu îmi placă“, a mai subliniat actorul. De asemenea, Selena Gomez a transmis că îşi iubeşte personajul şi evoluţia pe care acesta o are, punctând că trăsătura preferată a acestuia este echilibrul.  

Pasiunea dincolo de ecran 

Succesul serialul se datorează pe de o parte şi pasiunii actorilor pentru subiectul serialului – rezolvarea crimelor adevărate. Steve Martin şi Selena Gomez sunt fani înfocaţi ai acestui subiect. „Filmele poliţiste sunt de fapt despre oameni. Când am început să mă uit la astfel de filme, erau doar despre rezolvarea cazului. Acum, noile show-uri sunt făcute mai umane, oamenii plâng. Eu sunt foarte interesat de rezolvarea cazului şi partea tehnică a acesteia. Pe măsură ce a devenit ceva personal, îmi provoacă repulsie mai uşor ceva ce s-a întâmplat într-o crimă adevărată“, a explicat Steve Martin. De asemenea, Selena Gomez apreciază faptul că un alt element care a propulsat serialul este elementul ieşit din comun pe care îl are. „Only Murders in the Building“ se adresează publicului de orice vârstă, a mai adăugat artista.  

Serial Only Murders in the Building - Disney

De-a lungul celor două sezoane, fiecare actor s-a simţit mai confortabil în anumite scene. Selena Gomez a mărturisit că are multe amintiri bune. „Cred că nu voi uita niciodată o scenă din primul sezon în care personajul meu îl înfruntă pe Charles (Steve Martin) şi îi spune că i-ar plăcea ca el să fie mai puţin răutăcios, iar apoi pleacă de lângă el“, a adăugat aceasta. La rândul lui, Steve Martin s-a regăsit mai mult în scenele tăcute, în care doar stătea şi era prezent. „Unele dintre momentele mele favorite sunt din sezonul doi, atunci când Selena face o comedie fizică destul de bună alergând în jurul lui Martin“, a mai completat actorul.  

Datorită acestor aspecte, serialul a fost primit foarte bine de public. Pe site-ul Rotten Tommatoes, sezonul întâi are un rating de 100% din partea criticilor şi de 93% în ceea ce priveşte audienţa. Sezonul doi se clasează cu acelaşi rating din partea criticilor, iar la categoria audienţă se clasează la 90%. Totodată, şi site-ul IMDb i-a acordat un scor de 8,1 din 10. De asemenea, şi site-ul publicaţiei „The Guardian“ a catalogat serialul drept o „comedie deşteaptă“.  

„De ascultat cu ochii, nu cu urechile“ 

Primul sezon al serialului „Only Murders in the Building“ a fost un adevărat succes, iar riscul ca cel de-al doilea să nu fie atât de bine primit de public era foarte mare. În acest nou sezon, situaţia se schimbă radical: pasiunea pentru rezolvarea crimelor îi face ţinta unui plan malefic în care celor trei li se înscenează o crimă adevărată şi devin principalii suspecţi ai cazului.  

Încă de la început, metareferinţele în ceea ce priveşte noul sezon sunt presărate, ca de obicei, sub forma unor glume sau confesiuni. De exemplu, Charles arată care sunt părţile negative ale unui podcast despre rezolvarea unor crime adevărate – „Se întâmplă foarte rar ca un podcast despre crime adevărate să aibă o continuare. De obicei, trec mai departe cu un nou caz care nu are acelaşi impact precum primul“. O altă metareferinţă despre noul sezon este cea făcută de un personaj care le spune lui Charles, Oliver şi Mabel: „Chiar vă chinuiţi în sezonul ăsta“.  

În cazul unui asemenea serial, presiunea realizării unui nou sezon, de cel puţin acelaşi succes, este una foarte mare. Aşteptările fanilor sunt mari atât în ceea ce priveşte personajele, cât şi întreaga poveste. Chiar şi Martin Short recunoaşte că, în ceea ce priveşte al doilea sezon al serialului transmis de Disney+ şi Hulu, presiunea a fost enormă. „Vrei să fii la fel de bun. Când ni s-a explicat sezonul doi, îmi amintesc că mi s-a părut surprinzător, interesant şi bun. Dar datorită faptului că au lucrat atât de bine în sezonul întâi, eşti mult mai predispus să accepţi schimbările care poate ţi se par ciudate“, a declarat acesta.  

Serial Only Murders in the Building - Disney

După ce în primul sezon, cei trei protagonişti reuşesc să demonteze concluzia poliţiei în cazul lui Tim, în cel de-al doilea sezon devin la rândul lor suspecţi într-un caz de crimă. Mabel găseşte în propria ei casă trupul lui Bunny Folger, administratorul clădirii Arconia. Charles, Oliver şi Mabel, abia savurând succesul primului caz, pornesc în căutarea criminalului, însă de data aceasta se confruntă cu mai multe complicaţii. Ţinând cont de locul în care a fost descoperit trupul lui Bunny, apartamentul lui Mabel, dar şi pasiunea celor trei pentru rezolvarea crimelor, devin rapid principalii suspecţi. De-a lungul sezonului, ei se văd nevoiţi să îşi demonstreze nevinovăţia înfruntându-şi vecinii care îi consideră pe toţi criminali. Nici în ceea ce priveşte podcastul lucrurile nu stau mai bine: devin subiectul unui podcast rival al Cindei Canning (interpretată de Tina Fey), care îşi creşte audienţa pe seama lor.  

Sezonul doi vine cu noi personaje captivante, precum Amy Schumer, care se joacă pe ea însăşi, Leonora Folger, jucată de Shirley MacLaine, şi Alice, interpretată de Cara Delevigne, dar şi cu alte surprize, aşa cum a anunţat Martin Short.  

Inclusivitate şi reprezentare 

Unul dintre personajele care joacă un rol important în viaţa lui Mabel este Alice, interpretată de Cara Delvigne. Alice este la rândul ei artist, iar cele două ajung să aibă o relaţie amoroasă, serialul dând încă o dată dovadă de inclusivitate şi reprezentare. Cele două actriţe se cunosc de fapt încă din adolescenţă, astfel că lucratul împreună, chiar şi în timpul scenelor mai intime, a fost pur şi simplu distractiv, după cum l-a descris Selena Gomez. „A fost foarte distractiv să lucrez cu Cara. Este absolut minunată în serial. Ne cunoaştem de la 15 ani, avem un istoric şi ne iubim una pe cealaltă, deci a fost foarte uşor să lucrăm împreună şi ne-am distrat. Cred că cele două personaje se înţeleg foarte bine. A jucat foarte bine şi e doar munca ei, are un talent înnăscut“, a adăugat artista.  

Chiar şi în sezonul întâi, creatorii serialului au decis să spună povestea unui personaj altfel, respectiv Theo, un bărbat care are o deficienţă de auz. Întregul episod centrat pe băiatul din apartamentul 6B este redat aproape tot nonverbal. Actorul care îl interpretează, James Caverly, care la rândul lui suferă de deficienţă de auz, este de părere că realizarea episodului în acest mod este un act submersiv, care „obligă audienţa să asculte cu atenţie, dar cu ochii, nu cu urechile“. 

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

  

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite