Paddington şi caracterul britanic (ii)

În lumea modernă, un urs nu este terifiant, ci adorabil. Am denatura natura. Acum trebuie să o umanizăm. Trebuie să Împăcăm iubirea de natură cu lumea noastră artificială.

Am început o serie de comentarii scurte la scene din Paddington. Primul este despre dieta lui Paddington: Marmeladă. Este delicioasă şi nutritivă. Arată cum natura ne face bine făcându-ne plăcere. Vedeţi asta la toate show-urile de televiziune despre gătit. În lumea noastră oamenii nu se tem că sufletele sunt condamnate unei eternităţi în infern, ci se tem că dieta lor nu este sănătoasă sau că nu obţin câtă plăcere ar putea obţine din fiercare zi. Această viaţă, nu următoare, contează. Ştiinţa este acceptabilă în măsura în care serveşte plăcerea şi binele fiecăruia dintre noi. Dar asta ascunde ceva: Un urs care iubeşte marmelada este un urs care nu ucide. Plăcerea nu numai că ascunde teama, dar scopul plăcerii care controlează ştiinţa este distrugerea tuturor cauzelor de frică.

Acest al doilea articol este  despre celălalt fel de a denatura natura--educaţia politică, numită astăzi, iresponsabil de vag, socializare. Asta se întâmplă în toate societăţile. Orice asociaţie umană serioasă este o asociaţie politică sau depinde de o asociaţie politică pe care o întăreşte sau măcar nu o slăbeşte. Toate asociaţiile politice tind către decenţă în comportamentul membrilor şi către posibilitatea civilizaţiei, adică o combinaţie de ştiinţă şi libertate individuală. Dar pentru scopuri publice--politice--oamenii nu sunt indivizi, ci tipuri. Aceste tipuri sunt înţelese prin acţiunile lor, cărora le sunt asociate intenţii. Organizaţia socială şi psihologia merg astfel mână în mână. Combinaţia de acţiuni şi intenţii se numeşte caracter.

Paddington reintroduce problema caracterului în forma caracterului britanic: Paddington este mereu politicos, mereu încearcă să ajute oamenii şi îndură fără să se plângă relele lumii şi ale oamenilor. Dar Paddington este un ursuleţ--pur şi simplu presupune că manierele şi moralitatea sunt acelaşi lucru şi că sentimentele şi acţiunile sale sunt în acord cu universul. Implicaţia este evidentă: Dacă vrem copii cu virtuţile lui Paddington, trebuie să îi apărăm de o lume care poate fi periculoasă. (Aici puteţi vedea o contradicţie între o natură care ne iubeşte şi o natură care încearcă să ne omoare sau este indiferentă...) Merită observat că natura--un cutremur--distruge viaţa naturală trăită de Paddington. Şi că natura--bătrâneţea şi slăbiciunea--are nevoie de puterea care slujeşte iubirea naturală pentru a îngriji bătrâna ursoaică...

Despre relaţia dintre societate şi stat: Paddington vrea o familie, dar englezul pe care îl întâlneşte este suspicios şi neajutorat--şi propune ca statul să îl îngrijească. Nu suntem toţi o mare familie, ci toţi sunt copiii statului. Credinţa lui Paddington în familie este singurul lucru care stă în drumul unui stat care ne îngrijeşte mereu pe toţi ca şi cum am fi copii. Povestea ne arată cum această credinţă creează sau trezeşte puteri umane care altfel s-ar atrofia. Faptul că vor să îl ajute pe Paddington îi face pe membrii familiei Brown să descopere ce sunt capabili să facă. (Aici puteţi vedea cum natura neprielnică este prilejul puterilor umane necesare creării sau apărării iubirii naturale şi deci serveşte un sco. Asta se cheamă teodicee.)

Societatea deci serveşte o iubire naturală printr-o asociaţie naturală: Familia. Abilitatea oamenilor de a vedea că familia lor este compusă din alţi oameni este baza recunoaşterii umanităţii străinilor dincolo de limitele familiei. Dar apoi urmează o altă întrebare: Este asociaţia politică naturală la fel ca familia? Dacă nu, atunci ceva artificial este necesar pentru a completa sau apăra ce este natural. Acest ceva este ştiinţa, care include ştiinţele care omoară animale şi le transformă în produse de consum capitalist. Şi aici este o contradicţie serioasă: Natura înseamnă şi plăcerea de a te plimba prin păduri sau pe munţi, dar şi ceea ce exploatăm pentru a putea supravieţui.

Caracterul britanic este răspunsul modern la această contradicţie modernă. Marele imperiu modern este imperiul britanic, cu misiunea lui de a civiliza, de la ştiinţă şi medicină la abolirea sclaviei şi răspândirea mesajului creştin--toţi oamenii au suflete create de Dumnezeu, egal iubite şi egale în nevoia de a fi salvate. Diferit de francezi şi celelalte rase continentale, rasa britanică a evitat mereu tirania şi a preţuit moderaţia mai mult decât justiţia, curajul sau înţelepciunea. Natura britanică este mai cultivată şi mai îngrijită decât oricare alta. Măreţia lumii moderne este plictisitoare în Anglia, dar umană. Lipsa splendorii şi lipsa catastrofelor merg mână în mână. Caracterul britanic nu străluceşte, dar este de încredere.

Aceste calităţi britanice sunt mereu sugerate în film. Felul în care Marea Britanie a luptat împotriva tiraniei naziste şi a salvat copii şi străini--şi lumea ca atare--este reamintit în mod repetat, dar discret--şi discreţia este o calitate britanică. Decenţa care caracterizează opiniile englezilor în continuu este prezentată, pentru că ea este baza relaţiei dintre Paddington şi oamenii pe care îi întâlneşte în Londra. Şi cei buni şi cei răi sunt judecaţi după acest standard.