Paddington şi imperialismul britanic (iii)

Două viziuni ale Londrei sunt prezentate, prezentul şi trecutul. În trecut, Londra era centrul unui imperiu global bazat pe exploatare. Astăzi, este centrul unei democraţii globale bazată pe acceptarea diferenţelor tuturor indivizilor nevinovaţi sau inofensivi.

Acesta este al treile din cinci articole care au cinci teme: Denaturarea naturii, caracterul şi virtutea politică, imperialismul, revoluţia democratică în societatea noastră şi viitorul individualismului. Pentru a avea un imperiu ai nevoie de lumi pe care să le cucereşti, pentru care ai nevoie de exploratori. Într-un fel, nu numai Columb, dar şi Alexandru cel Mare a fost un explorator. Geografia, în acest sens, este geografie politică--în vremea noastră, ni se spune că harta ONU este lumea ca atare, naţiuni unite de această organizaţie. În timpul Războiului Rece, erau trei lumi: SUA, URSS şi lumea a treia, neafiliată. Dar lumea a treia a devenit un nume pentru tiranie şi mizerie--războaie civil cu milioane de victime, foamete, epidemii, guverne care nu sunt decât organizaţii criminale.

Înainte de a fi numită lumea a treia, lumea a treia era suma coloniilor imperiilor coloniale, cel mai mare, mai important şi mai faimos dintre care era imperiul britanic, asupra căruia soarele nu apunea. Acest imperiu era dedicat ştiinţei şi civilizaţiei. Exploratorul din Paddington este un exemplar al acestui imperiu--aduce cu el civilizaţia în Peru şi civilizează urşi. Aceştia învaţă nu numai ştiinţă şi tehnologie, dar engleză şi maniere. Asta este o imagine idealizată a imperiului. Prăbuşirea imperiului nu arată bine aici. Sugestia poveştii este că Londra încă este responsabilă pentru rasele pe care le-a civilizat. Astăzi, o asemenea sugestie este luată de rasism, ca de asemenea opinia că imperiile coloniale au creat civilizaţie în ţări barbre. Dar cum altfel putem înţelege povestea lui Paddington?

Acum să ne uităm la faţa urâtă a imperiului: La Londra, exploratorii nu vor să îşi asume responsabilitatea--vor numai să omoare un urs precum Paddington pentru a-l expune într-un muzeu. Moartea, nu viaţa este domeniul ştiinţei lor. Dispreţuiesc rasele diferite şi distrug prestigiul sau onoarea opiniei responsabile şi umane a exploratorului. (Argumentele geografilor împotriva barbarilor ar putea fi folosite şi împotriva francezilor, menţionez în treacăt...) Această confruntare între cele două feţe ale imperiului este văzută de o fetiţă care creşte mare şi hotărăşte să continue munca muzeului. Trecutul trăieşte şi în ea, şi în Paddington. Confruntarea dintre responsabilitate şi exploatare este problema acestei poveşti.

Îngrijirea bătrânilor la azil (mătuşa lui Paddington) ar putea să amintească englezilor de NHS, sistemul de sănătate naţionalizat, cel mai urât lucru din politica britanică. Toţi politicienii îl venerează public, i s-a făcut reclamă ca mândrie britanică la ultima olimpiadă şi pare inatacabil, oricâte catastrofe s-ar întâmpla. În lumea noastră, toţi ne temem de moarte şi boală şi ne aruncăm astlfe în mâinile statului, care ajunge să aibă putere completă asupra vieţilor noastre.--Un stat care îţi plăteşte sănătatea te va forţa să nu fumezi, să nu bei, să nu mănânci nesănătos şi te va forţa să ai o 'viaţă sexuală' conformă cu regulile acceptate de cine ştie ce birocraţie.

De asemenea responsabilitatea imperială poate să le amintească englezilor de problema imigranţilor. Poate este necesară o politică de toleranţă şi acceptare a imigranţilor fără limite! Poate că englezii sunt datori oricăror oameni de pe planetă să îi accepte--să îi invite să vină!--şi să îi îngrijească. Democraţia distruge imperiile coloniale pentru că distruge diferenţele dintre oameni. Dar poate distruge şi diferenţele politice--graniţele. Dacă toţi suntem egali, de ce unii pot trăi în Londra şi alţii sunt forţaţi să trăiască într-o lume a suferinţei? Dacă democraţia oferă dreptate tuturor--poate este responsabilă pentru toţi. Soluţia nu poate fi mutarea tuturor urşilor la Londra: Soluţia trebuie să fie transformarea întregii planete într-o rezervaţie plăcută şi confortabilă. Vedeţi unde merge sugestia poveştii despre acceptarea străinilor?