Papa Francisc s-a întâlnit cu starul şi producătorii filmului „Noah“ în timpul unei audienţe publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Russell Crowe, regizorul Darren Aronofsky şi o delegaţie din rândul echipei de cineaşti care a produs filmul „Noe/Noah“ s-au întâlnit cu papa Francisc în cadrul audienţei papale publice de miercuri, la Vatican.

În acea delegaţie s-a aflat şi Rob Moore, vicepreşedintele studiourilor Paramount Pictures, informează variety.com. Întâlnirea a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al studiourilor Universal, care va lansa filmul „Noe“ în Italia pe 10 aprilie.

Echipa de creaţie din spatele filmului ceruse papei Francisc o audienţă privată, însă acea solicitare a fost refuzată, a precizat purtătorul de cuvânt de la Vatican, părintele Federico Lombardi, pentru cotidianul „La Stampa“.

Audienţele papale generale sunt ţinute în fiecare zi de miercuri, la ora locală 10:30, în piaţa Sf. Petru din Vatican.

Revista „Variety“ a confirmat faptul că papa Francisc a refuzat o întâlnire scurtă cu echipa de creaţie a filmului „Noah“, ce ar fi fost programată pentru ora 08:30, miercuri, în secţiunea VIP de la Vatican.

În schimb, echipa de la „Noah“ a participat la audienţa papală generală care este deschisă pentru public. „Se află în piaţa Sf. Petru chiar acum“, afirma purtătorul de cuvânt al studiourilor Universal într-un e-mail expediat miercuri, la ora locală 11:35.

Contactat de revista „Variety“ săptămâna trecută, regizorul Darren Aronofsky a spus că acea întâlnire a fost într-adevăr propusă papei Francisc, „însă ea nu va avea loc dacă cineva va publica ştirea despre ea sau va scrie pe Twitter despre ea înainte de timpul potrivit“.

Filmul „Noah“, care va fi lansat pe marile ecrane nord-americane pe 28 martie, a fost criticat de anumite grupări religioase, care consideră că acest lungmetraj şi-a permis prea multe libertăţi faţă de povestea biblică a Arcei lui Noe.

Recent, filmul „Noe/Noah“, regizat de Darren Aronofsky, un lungmetraj cu Russell Crowe în rolul principal, inspirat de povestea biblică a Arcei lui Noe, a fost interzis în mai multe ţări arabe din Orientul Mijlociu.

Autorităţile din domeniul cinematografiei din Qatar, Bahrain şi Emiratele Arabe Unite i-au informat pe directorii studiourilor Paramount că nu vor permite difuzarea în ţările lor a noului film regizat de Darren Aronofsky, în care Russell Crowe interpretează rolul lui Noe, eroul biblic care a construit o arcă pentru a salva lumea. Autorităţile din aceste ţări arabe consideră că filmul „Noe“ contravine legii islamice, întrucât prezintă pe marele ecran portretul unui profet.

Decizii similare sunt aşteptate în Iordania şi în Kuwait, potrivit reprezentanţilor de la Paramount Pictures, iar liderii musulmani din Egipt au cerut comisiei de specialitate să interzică difuzarea filmului în această ţară.

Potrivit presei americane, acest film, inspirat de povestea biblică a Arcei lui Noe, va spune povestea unui bărbat, Noe, care primeşte misiunea de a salva lumea de un potop nimicitor. În abordarea regizorului Darren Aronofsky, Noe este un bărbat care iubeşte Pământul şi toate creaturile sale, dar este dezamăgit de felul în care oamenii au tratat planeta. Filmul îi are în distribuţie pe actorii Russell Crowe, Jennifer Connelly, Anthony Hopkins, Emma Watson, Logan Lerman şi Douglas Booth.

Lungmetrajul „Noe/Noah“ va avea premiera în România pe 28 martie.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite