Pe urmele monstrului sau „Call me Ishmael“

VÂNĂTOARE O ecranizare neconvenţională a lui „Moby Dick“, filmul „În inima mării“, regizat de Ron Howard, redă viaţa pe corabie ca niciodată până acum, dar nu neglijează nici dimensiunea filozofică a romanului lui Herman Melville.

Recentul film „În inima mării“, semnat de reputatul regizor Ron Howard („Apollo 13“, „O minte sclipitoare“, „Codul lui Da Vinci“), este în primul rând o revizitare a clasicului roman american „Moby Dick“, piatră de temelie a literaturii moderne de peste Ocean. Publicată de autorul său, Herman Melville, în anul 1851, povestea din „Moby Dick“ trece acum drept unul din miturile fondatoare ale modernităţii, dar lucrurile nu au stat de la bun început aşa. După succesul de stimă iniţial, Melville şi cartea sa au trecut într-un con de umbră, autorul fiind socotit doar un povestitor agreabil de istorii întâmplate pe întinsul mărilor, cum e cazul multor alte titluri ale sale.

Melville şi Hawthorne

În plus, dar mai greu de văzut în acei ani, Melville mai este autorul unui text genial, inclasabil şi care-şi păstrează şi în prezent, peste ani, misterul şi fascinaţia, este vorba despre povestirea „Bartleby, scribul: O poveste de pe Wall Street“. Cert este că, de-a lungul ultimilor săi 30 de ani de viaţă, scriitorul newyorkez a fost aproape uitat, iar moartea sa în 1891, la vârsta de 72 de ani, nu a produs în presă decât câte un necrolog de circumstanţă.

Interesul pentru Melville a revenit după 1919, odată cu aniversarea centenarului naşterii, treptat cărţile sale ajungând să fie socotite titluri clasice ale literaturii universale (ironia posterităţii face ca scriitorul Nathaniel Hawthorne, pomenit în film ca model de scriitură, căruia Melville i-a dedicat prima ediţie din „Moby Dick“ şi de care l-a şi legat o scurtă prietenie, aşadar un autor de mare vogă în epocă, în prezent, deşi în continuare canonic, să fie citit destul de rar sau deloc, pe când creatorul Balenei Albe se bucură în permanenţă de un cult statornic).

Supravieţuitorul de pe „Essex“

Pentru filmul său, regizorul Ron Howard alege o abordare neconvenţională a subiectului de altfel destul de tăbăcit (cu toate că nu înregistrăm decât o ecranizare cât de cât de referinţă, cea a lui John Huston din 1956, cu Gregory Peck în rolul căpitanului Ahab). Nu va fi vorba atât despre balena albă ucigaşă, cât despre echipajul care suportă teroarea acesteia, precum şi despre relaţiile dintre membrii săi. Este imaginată astfel o „ramă“ a poveştii, în care, în anul de graţie 1850, tânărul scriitor aspirant Herman Melville (Ben Whishaw), aflat în documentare pentru viitorul său roman, dedicat vânătorii de balene, îl convinge pe bătrânul lup de mare Thomas Nickerson (Brendan Gleeson) să-i spună povestea naufragiului balenierei „Essex“.

Nickerson a fost martorul dezastrului în urmă cu 30 de ani, când era un mus de doar 14 ani (Tom Holland; aici avem un prim anacronism, pentru că personajul ar trebui să aibă 44 de ani, or actorul interpret Brendan Gleeson are acum 60). De altfel, scenariul filmului ecranizează best-sellerul „In the Heart of the Sea: The Tragedy of the Whaleship Essex“ scris de Nathaniel Philbrick, o carte non-fiction, de istorie pură (publicată recent de Editura Corint). Deşi nu am găsit nicio sursă care să lege cele două evenimente, scrierea lui „Moby Dick“ şi naufragiul lui „Essex“ (doar se consideră că Melville s-a inspirat din literatura despre vânătoarea de balene existentă, ca şi din propria experienţă pe mare), aşa cum spune o vorbă, „se non è vero, è ben trovato“ („chiar dacă nu este adevărat, este bine găsit“).

„Aristocratul“ şi idealistul

Trebuie spus că „În inima mării“ excelează în primul rând în descrierea vieţii pe o corabie, o balenieră în cazul de faţă, făcută cu un realism brut fără precedent în cinemaul mainstream (deşi nu cred că 3D-ul în care este redat filmul slujeşte foarte mult acest scop). În prezent, povestea din „Moby Dick“ este văzută în primul rând ca o parabolă a goanei după ideal, a căutării obstinate a absolutului (personificată de obsesia căpitanului Ahab pentru capturarea giganticei balene albe). Chiar dacă este conştient de acest lucru şi nu neglijează dimensiunile de profunzime ale poveştii, filmul lui Howard nu merge atât de departe. Scenariul preferă să se concentreze pe confruntarea dintre două caractere puternice, căpitanul vasului, un „aristocrat“ originar de pe insula Nantucket, George Pollard (Benjamin Walker), şi secundul său, Owen Chase (Chris Hemsworth), un self-made-man plin de intenţii nobile, dar aspru cu sine şi cu ceilalţi.

Fiecare dintre cei doi reprezintă de fapt o viziune asupra lumii: Pollard împărtăşeşte idealul celor de pe insula sa şi al modernităţii în plin avânt, precum că omul trebuie să supună natura şi să se afle într-un permanent progres al speciei, pe când Chase începe să se întrebe dacă nu cumva lăcomia şi aroganţa i-au adus în impasul în care se află. E greu de spus care din cei doi reprezintă modelul viitorului căpitan Ahab, mai degrabă personajul a fost creat împrumutând trăsături de la ambele figuri reale, atestate istoric. Din păcate, filmul nu exploatează până la capăt acest filon, de la un moment dat, cel al scufundării corabiei de către balenă, devenind mai mult un fel de combinaţie dintre „Moby Dick“ şi „Pluta Meduzei“ (al cărei naufragiu a avut loc cam în aceeaşi vreme), adică concentrându-se în principal pe lupta pentru supravieţuire a protagoniştilor. Sfârşitul filmului, cu Melville punând punct final capodoperei sale, ne readuce aminte unul dintre cele mai faimoase incipituri de roman ever: „Call me Ishmael“ / „Spuneţi-mi Ishmael“.

P.S.: Traducătorii filmului se încăpăţânează să echivaleze peste tot cuvântul englezesc „ship“ („navă“, „vas“) prin „vapor“, dar baleniera „Essex“ este un vas cu pânze, aşadar o „corabie“. „Vaporul“ înseamnă un vas cu aburi, în prima fază a tehnologiei, după cum îi spune şi numele.

Info

În inima mării / In the Heart of the Sea (SUA, 2015)
Regia: Ron Howard
Cu: Chris Hemsworth, Cillian Murphy, Brendan Gleeson

3 stele