Pierce Brosnan spune că James Bond „şi-a pierdut umorul“, de când este jucat de  Daniel Craig

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pierce Brosnan a jucat în patru filme ale francizei James Bond FOTO Guliver/Getty Images
Pierce Brosnan a jucat în patru filme ale francizei James Bond FOTO Guliver/Getty Images

Actorul irlandez Pierce Brosnan (65 de ani), unul dintre cei mai apreciaţi agenţi 007 din istoria francizei James Bond, e de părere că filmul şi-a pierdut umorul de când Daniel Craig (50 de ani) a preluat rolul principal.

Actorul american, care a intrat în pielea lui James Bond de patru ori, în perioada 1995 – 2002, rolul fiind apoi preluat de Daniel Craig, e de părere că James Bond a suferit o schimbare care „l-a făcut să-şi piardă din farmec“. 

Faptul că James Bond „aterizează tot timpul în picioare şi nu greşeşte niciodată“, iar toate cascadoriile sunt executate „perfect“ au făcut ca personajul şi întregul film să-şi piardă din credibilitate, e de părere actorul.

Într-un interviu pentru revista Rake, Brosnan a declarat că filmele, în epoca Daniel Craig, au devenit foarte dinamice, dar au pierdut acel farmec cu care publicul era obişnuit, au pierdut orice urmă de umor, arată Daily Mail.

„Acolo trebuia să existe umor, am simţit. E diferit acum. Au avut o competiţie puternică, dar nu l-au reinventat (n.r. pe James Bond), ci doar i-au oferit o alură mai musculoasă, mai dinamică. Când eu l-am jucat, trebuia să las publicul să înţeleagă umorul situaţiei: acest om sare de pe o motocicletă pentru a prinde un avion în zbor, totul e absurd. Dar trebuia să laşi să se înţeleagă asta“. 

image

Pierce Brosnan în rolul lui James Bond, în filmul „Die Another Day“ din 2002 

„Sean Connery a făcut asta, Roger More s-a descurcat excelent“, a adăugat actorul, care a mărturisit că tocmai aceste schimbări inspirate din „Misiune Imposibilă“, care îi confereau personajului o atitudine mai sobră în acţiunile sale eroice, l-au făcut să renunţe la rolul care l-a consacrat. 

Daniel Craig (50 de ani) se pregăteşte să joace pentru a cincea oară rolul lui James Bond, în cel de-al 25-lea film al francizei, programat pentru lansare pe 8 noiembrie 2019.

image

Daniel Craig în rolul lui James Bond în filmul „Skyfall“ din 2012 

În ultimii ani, numele mai multor staruri au fost vehiculate ca înlocuitori pentru Daniel Craig, printre care Idris Elba şi Damian Lewis. Până în prezent, şase actori l-au interpretat pe James Bond: Sean Connery, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan şi Daniel Craig.

Starul britanic Daniel Craig, care l-a interpretat de patru ori pe agentul 007, a subliniat că „Bond 25“ va fi şi ultimul film al francizei în care va juca: „Nu cred că va mai fi un altul. Îmi doresc să ies din scenă într-un stil mare şi abia aştept să fac asta.“

Cele 24 de filme „James Bond“, realizate până la lansarea „Spectre“, au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în toată lumea. Touşi, Craig a jucat în cele mai profitabile filme ale seriei – „Skyfall“ a generat încasări de peste 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial, mai mult decât oricare alt film cu agentul 007, în timp ce „Specte“ este al patrulea cel mai profitabil lungmetraj din istoria francizei.

Filme



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite