Film

articolul urmator

Plăsticos: La La Land

0
25 Jan 2017 16:38:22
Cătălin Olaru

Numeroase, planurile-secvenţă ale lui La La Land amintesc de multi-nominalizatul (şi ulterior oscarizatul) Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance), în aceea că într-adevăr regizorul Damien Chazelle refuză, pe cât posibil, tăietura de montaj, însă curajul lui e la fel de relativ.

La fel ca Iňarritu, regizorul lui Whiplash are prea puţină încredere în gustul şi/sau în răbdarea publicului larg, drept urmare, camera lui nu stă locului deloc. Câteodată, montajul în cadru are rolul de a puncta un moment muzical; alteori, e folosit cu destulă inventivitate. Una din secvenţele de început ale filmului conţine un tracking shot exact cât trebuie de strâns pentru ca, atunci când Mia se loveşte de un client al cafenelei în care lucrează şi se pătează pe cămaşă, impactul să la fel de surprinzător pentru noi cum e pentru protagonistă – ne dăm seama odată cu ea, nu mai devreme, că şansele ei de a trece de castingul către care se grăbea s-au diminuat simţitor. Un alt exemplu: câteva minute mai târziu, camera se apropie de Mia exact atât cât e nevoie pentru a o încadra şi pe ea în prim-plan, şi geamul uşii din spatele ei în plan îndepărtat. Astfel, ştim înaintea ei că urmează să fie întreruptă, o dovadă în plus a talentului narativ al lui Chazelle. Însă de cele mai multe ori, mişcările neîntrerupte ale camerei au drept unică justificare faptul că în cadru trebuie permanent să se întâmple ceva: cineva să danseze, camera să penduleze într-o direcţie oarecare sau, şi mai bine, şi una, şi alta.

Un procedeu similar, din punctul de vedere al intenţiilor regizorale, şi de care Chazelle de asemenea abuzează, este efectul de halou: protagoniştii sau personajele asupra cărora trebuie să ni se oprească privirea sunt inundaţi în lumină, în timp ce restul cadrului e cufundat în întuneric. De ce? Simplu, să nu cumva să ne uităm la altceva (n-ar fi greu, se întâmplă multe lucruri în cadru, toate colorate) şi mai ales să ne dăm seama că urmează un moment cu mare încărcătură emoţională sau în care se întâmplă ceva ce trebuie musai să ne amintim mai târziu, că e important. Pe scurt, să ştim o chestie.

Chazelle înghesuie în majoritatea cadrelor cât mai multe culori vii. Nivelul de sofisticare vizuală al găselniţei lui e cel din jocurile fast-food în care trebuie să spargi bilele de aceeaşi culoare: fata cu rochie verde ajunge, mai devreme sau mai târziu, în dreptul peretelui verde, fata cu rochie roşie stă în dreptul peretelui roşu ş.a.m.d.. Culorile astea frumos aranjate fac ca La La Land să fie înrudit cu reclamele la detergenţii care scot un procent mare de pete, mai degrabă decât cu musicalurile pe care le pastişează. Se poate argumenta că acelaşi lucru li se poate reproşa şi musicalurilor regizate de Jacques Demy în anii ’60. Însă, dacă filmele lui Demy au avut succes, acel succes s-a datorat şi faptului că regizorul francez îmbina omagiul adus unui cinema deja intrat în uitare cu un background social-politic adus la zi, dacă nu cumva esenţial pentru înţelegerea societăţii franceze din epocă, anume revoluţia sexuală, în Les Demoiselles de Rochefort („Toutes deux demoiselles/Ayant eu des amants très tôt”), respectiv războiul din Algeria, în Les parapluies de Cherbourg. La La Land e un omagiu şi atât, ceea ce face ca momentele în care protagoniştii cântă, dansează şi plutesc între norişori să fie cu atât mai anacronice, dacă nu ridicole.

Pe Sebastian (Ryan Gosling) şi Mia (Emma Stone) îi cunoaştem atât de bine din atât de multe alte filme, încât Chazelle n-a simţit nevoia să îi infuzeze cu prea multă viaţă. Stepul lor e de asemenea lipsit de viaţă şi pare că există acolo doar pentru a-i păcăli pe cei care nu au văzut niciodată un film cu Gene Kelly că aşa arată şi, mai ales, aşa sună un musical (iar în sens larg, pentru a le flata sensibilităţile celor care suspină pentru vremurile bune, de demult, dar nu le-au trăit şi nici nu ştiu mare lucru despre ele). Chazelle e paseist, ceea ce nu e o calitate în sine, şi îi lipseşte panaşul, ceea ce nu văd cum ar putea fi altceva decât un defect.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările