Premiile Oscar 2015, la bătrâneţe

Premiile Oscar  2015 încep cu un monolog. Monologul este îndeobşte muncă de comedie şi actorul care face comedie la Oscar trebuie să fie în acelaşi timp prestigios şi să aibă afecţiunea oamenilor. Comedia nu ne umileşte pe noi, ci pe cei mândri... Comicul trebuie să pună limite rezonabile--limite politice--exaltării şi mândriei, care sunt pasiunile trezite de aceste premii. Pe scurt, comicul este aproape un arbitru al competiţiei.

Având în vedere că o serie de celebrităţi care vând frumuseţe şi talent pe milioane de dolari, în cazul în care nu se pricep la afaceri, au de gând să se premieze reciproc, nu e greu de înţeles de ce este nevoie de ceva comedie. Este împotriva naturii umane să exaltăm alţi oameni atât de sus deasupra noastră...

Ştie oricine, însă, că oamenilor faimoşi, care sunt serviţi de parcă ar fi regi şi regine, nu le place să fie umiliţi în public şi nu ar suferi binevoitor glumele unor creaturi mult mai puţin faimoase. Dar nu au de ales: Noi, poporul global constituit spontan prin adoraţia creaturilor splendide pe care le suspectăm că ar putea fi nemuritoare apărăm comedia - mereu neglijată de premiile Oscar -de pedepsele atrase de nesupunere.

Rolul comicului este ambiguu. Am sugerat până acum că apără egalitatea - nu ne permite să divinizăm idolatru creaturi muritoare. Dar pe de altă parte aceste creaturi sunt fanteziile noastre--dacă vă uitaţi astfel la spectacol, rolul comicului este să pună limite fanteziei sau imaginaţiei, care prea uşor devine tiranică. În sensul acesta, comicul este mai puţin o creatură politică şi mai mult o creatură raţională, care munceşte să ţină pasiunile în acel echilibru care permite judecăţii să îşi facă treaba.

Asta nu este o analiză, ci numai o serie de observaţii despre ce se întâmplă la premii şi ce implicaţii au pretenţiile şi aşteptările audienţei. Competiţia trebuie să fie comică, până la urmă, ca politica noastră modernă: Câştigătorii se bucură, pierzătorii sunt consolaţi de posibilitatea de a încerca din nou şi toată lumea este în siguranţă, tocmai pentru că, atâta vreme cât cele mai puternice pasiuni sunt ţinute în frâu, viaţa poate continua.

Dacă măsurăm comicii de la premiile Oscar în felul arătat aici, mulţi dau greş, poate majoritatea. Premiile acestea permit unor creaturi privilegiate să se dea în spectacol, pozând în eroi ai unor aventuri cu implicaţii morale şi politice importante. Unii nu se pot abţine, alţii calculează că nu trebuie să se abţină. Rezultatul este ridicol--cum numai oamenii care cred că sentimentele pot înlocui acţiunile şi judecata pot fi ridicoli.

Anul acesta, Neil Patrick Harris a fost gazda care a găzduit celebrităţile la premiile Oscar. Probabil că oamenii responsabili nu înţeleg cât de prost ales este acest cuvânt - gazdă. Pe de altă parte, dacă ar înţelege, l-ar înlocui cu preot şi asta ar fi un dezastru... Acest actor pare să fie ultima speranţă a generaţiei care îmbătrâneşte. Este o creatură de Broadway, cântă şi dansează, este chipeş şi neruşinat. Faptul că nu are nici o legătură cu viitorul care a transformat noua generaţie într-o generaţie excesiv de individualistă este neimportant... Acest Adonis face glume pe seama oamenilor albi care domină Hollywood-ul; sunt convins că ar putea să adauge criticii şi o otravă mai puternică - privilegiul, nedeclarat, pentru că indicibil, sexului masculin în Hollywood. Asta este o posibilitate a raţionalismului comic: Un om care profită de pe urma unor prejudecăţi face glume pe seama lor în timp ce se îmbogăţeşte şi devine şi mai faimos.

Asta flatează noţiunea modernă de împuternicire, deşi îndeobşte creaturile servile care se declară stăpâni în asemenea situaţii sunt îndeobşte femei tinere: Prejudecata a cauzat faima acestui om şi acum prejudecata poate fi folosită pentru a crea o nouă faimă, anume o faimă morală. De fapt, asta depinde de un resort psihologic banal: O dată ce am plătit, vrem să credem că a meritat... Celebrităţile o dată ce captivează atenţia publicului adâncesc neruşinarea necesară frumuseţii printr-o corupţie morală: Celebrităţile învaţă repede că tânjim nu numai să judecăm frumuseţea de parcă asta ne-ar da titlu de proprietate, ci pe deasupra vrem să aflăm că obiectul amorului nostru platonic este de o moralitate ireproşabilă. Nu este suficient să oferim, fiecare câte puţin, milioane de dolari celebrităţilor--ci trebuie să le conferim şi o autoritate morală. Acesta este motivul politicii de la premiile Oscar, unde nimeni nu este foarte priceput la politică - alt fel în care idolii noştri ne seamănă...

Dar celebritatea depinde esenţial de imagini şi de imaginaţie, aşa că munca nu se termină niciodată - în acest sens, partea invizibilă a Hollywood-ului, care face toată munca de calcul şi logistică, serveşte perpetuu partea vizibilă, care este orbitor de frumoasă, ca nimic altceva din lumea noastră modernă. Frumeseţea convinge oamenii în mod spontan - dar oamenii uită sau se uită în altă parte. Nemurirea poate fi la fel de trecătoare ca orice muritor, aşa că cine vrea să fie nemuritor nu poate să se oprească vreodată din a atrage atenţia. Critica adusă astăzi filmelor--la Oscar, de Jack Black--este tactică: Astăzi, devine tot mai dificil să atragi atenţia, pentru că imaginile care înlocuiesc oamenii sunt mult mai la îndemână pe mici ecrane decât pe marele ecran. Nu există stele în epoca individualismului...

Acesta este motivul pentru care o creatură a vremii mai vechi, ca Neil Patrick Harris, trebuie să dea greş în cele din urmă - nu poţi flata oamenii cu amintiri prea multă vreme. Cine vrea să se amuze nu are decât să se gândească că asta aduce a Sunset Boulevard: Un tânăr care poate flata trezeşte nişte dorinţe nenaturale într-o creatură care a îmbătrânit inelegant. În noua lume, asemenea tineri imberbi, filfizoni, bonvivanţi nu au creaturi auguste de flatat. În lumea nouă, obsesia creaturilor din Hollywood cu ciudata nemurirea conferită de frumuseţe este trecutul, nu viitorul. Cine crede că un montaj cu filme o dată faimoase, astăzi văzute de prea puţini poate înlocui popularitatea este un visător. Cine a calculat că faima autumnală a acelor filme poate acoperi mediocritatea politic şi poetic agresivă a noii epoci a greşit.

Pe deasupra, 87 este un număr cu ghinion în America.