Premiile Oscar 2021. Chloé Zhao, a doua femeie din istorie care a câştigat trofeul pentru „Cel mai bun regizor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chloe Zhao FOTO Cinemagia
Chloe Zhao FOTO Cinemagia

Chloe Zhao, în vârstă de 39 de ani, a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, pentru lungmetrajul "Nomadland".

„Mulţumesc tuturor colegilor nominalizaţi şi întregii echipe din Nomadland. M-am gândit mult în ultima vreme cum fac să merg mai departe când lucrurile devin dificile. Şi mi-a adus aminte de un poem pe care l-am învăţat în China şi care începea aşa: Oamenii pe care eu îi nasc sunt în esenţă buni. Acest premiu este pentru toţi cei care au credinţa şi curajul de a păstra bunătatea din ei, indiferent cât de greu este să facă asta”, a declarat Chloe Zhao în discursul de acceptare. 

Zhao a devenit a doua femeie din istoria galei premiată cu Oscar pentru regie, după Kathryn Bigelow (”The Hurt Locker”), şi este prima femeie de culoare care obţine această recunoaştere.

De asemenea, pentru prima dată în istoria galei, două femei au fost nominalizate pentru regie: Emerald Fennell (“Promising Young Woman”) şi Chloe Zhao (“Nomadland”). Astfel, până în prezent, doar şapte cineaste au obţinut o astfel de selecţie.

La categoria Cel mai bun regizor au fost nominalizaţi: 

Chloé Zhao (“Nomadland”) - câştigătoare, Thomas Vinterberg (“Another Round”), David Fincher (“Mank”), Lee Isaac Chung (“Minari”), Emerald Fennell (“Promising Young Woman”)

Ediţia de anul acesta este a patra din istoria evenimentului care are loc fără un prezentator principal.

Premiile vor fi anunţate, între alţii, de Angela Bassett (actriţă nominalizată la Oscar pentru ”What’s Love Got to Do With It”), Halle Berry (actriţă premiată pentru ”Monster’s Ball”), Bong Joon Ho (regizor premiat pentru ”Parasite”), Don Cheadle (actor nominalizat pentru ”Hotel Rwanda”), Bryan Cranston (actor nominalizat pentru ”Trumbo”), Laura Dern (actriţă premiată pentru ”Marriage Story”), Harrison Ford (actor nominalizat pentru ”Witness”), Regina King (actriţă premiată pentru ”If Beale Street Could Talk”), Marlee Matlin (actriţă premiată pentru ”Children of a Lesser God”), Rita Moreno (actriţă premiată pentru ”West Side Story”), Joaquin Phoenix (actor premiat pentru ”Joker”), Brad Pitt (actor premiat pentru ”Once Upon a Time in…Hollywood”), Reese Witherspoon (actriţă premiată pentru ”Walk the Line”) şi Zendaya (protagonista ”Malcolm & Marie”).

Evenimentul are loc la Union Station, gară din Los Angeles unde a fost amenajat un spaţiu special, dar şi la Dolby Theatre din Hollywood.

Gala Oscar 2021 are estetica unui film, este transmisă în 24 de cadre pe secundă şi cu un format panoramic, fiind folosite încadrări similare unei filmări şi nu unui program de televiziune, şi, potrivit producătorilor, vor fi ”trei ore de divertisment” bazate pe ”optimism” şi ”onestitate”.

Toţi participanţii au fost testaţi pentru COVID-19

Pentru că ceremonia este tratată ca o producţie de film, celor care apar în faţa camerelor nu le este cerut să poarte mască. Toţi participanţii au fost testaţi pentru Covid-19 de mai multe ori înaintea galei.

Covorul roşu a fost anul acesta ”mult redus” şi organizatorii au decis ca publicul să fie format din maxim 170 de persoane. În avanpremiera ceremoniei, au fost interpretate toate piesele nominalizate la categoria ”cel mai bun cântec original”.

Lungmetrajul ”Mank” al lui David Fincher, cu Gary Oldman în rol principal, a primit cele mai multe nominalizări la Oscar 2021, zece, însă ”Nomadland” al lui Chloe Zhao, cu Frances McDormand în centru, cu opt selecţii, este favorit.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite