Film

articolul anterior articolul urmator

"Ratatouille", povestea şoarecelui bucătar

0
8 Sep 2007 21:21:21
Autor: adevarul

Îl cheamă Remy şi visează să devină maestru bucătar. Specialitatea sa este "ratatouille", una din mâncărurile cunoscute ale bucătăriei franţuzeşti. Dar de ce tocmai "ratatouille",

Îl cheamă Remy şi visează să devină maestru bucătar. Specialitatea sa este "ratatouille", una din mâncărurile cunoscute ale bucătăriei franţuzeşti.

Dar de ce tocmai "ratatouille", când această bucătărie are atâtea şi atâtea alte specialităţi de faimă? Pur şi simplu pentru că primele trei litere ale acestui cuvânt, "rat", înseamnă şobolan, iar Remy este exact un asemenea rozător.

Şobolan, şi nu şoarece, cum i se spune, din pudoare, în traducerea românească, probabil ca să nu înspăimânte sau să dezguste publicul. Şoarece ori şoricel este, nu-i aşa, simpaticul Mickey Mouse ori nu mai puţin simpaticul Jerry, îndrăgiţii eroi ai desenelor animate.

Şi nu este plasat celebrul Disneyland sub semnul aceluiaşi Mickey Mouse? (în treacăt fie zis, americanii au născocit o poreclă sardonică acestei monumentale construcţii kitsch, "Mouschwitz", în sensul de exemplu al unui holocaust al culturii).

Un Cyrano de Bergerac al bucătăriei

Dar să revenim la Remy. Viaţa sa paşnică, împreună cu familia, care nu e deloc de acord cu veleităţile lui culinare, pe care şi le-a descoperit urmărind la televiziune emisiunea unui legendar bucătar-şef, Auguste Gusteau, e dată peste cap când întregul cârd şobolănesc este alungat din podul casei de ţară unde îşi găsise culcuşul.

Remy se pomeneşte despărţit de familie şi, prin întortocheata reţea subterană de canalizare, ajunge la Paris, în bucătăria unde oficia odinioară idolul său, astăzi mort.

Aici va face un târg cu băiatul care mătură în bucătărie, Linguini pe numele său, care aspiră să devină şi el bucătar, deşi e total lipsit de talent: se va scunde sub toca acestuia şi, trăgându-l într-un anumit fel de păr, aşa cum sunt trase sforile unei marionete, îl va dirija cum să pregătească mâncăruri cât mai gustoase.

Trucul, care aminteşte de povestea lui Cyrano de Bergerac, prinde, clientela e încântată de bunătăţurile oferite şi până şi superexigentul şi ţâfnosul critic în materie culinară, Anton Ego, e nevoit să elogieze măiestria noului bucătar.

"Oameni şi rozătoare, uniţi-vă"

Cine este adevăratul creator al deliciilor gastronomice servite se va descoperi însă în curând, ceea ce dezlănţuie scandalul. Cum, un şoarece, ba chiar ditamai guzganul, să-şi facă de cap la bucătărie? Să vină poliţia, să vină sanepidul şi să termine cu această grozăvie! Şi, într-adevăr, autorităţile îşi fac datoria şi închid restaurantul.

Dar nu vă faceţi griji. Totul se va termina cu bine. Cu ajutorul criticului, dispus să-şi investească economiile, Remy, Linguini şi prietena acestuia din urmă, Colette, vor deschide un nou local numit "La Ratatouille", după specialitatea casei, unde oameni şi rozătoare vor munci cot la cot şi unde accesul va fi permis şi unora, şi altora.

Model de animaţie computerizată

Regizorul şi scenaristul Brad Bird (căruia îi datorăm şi un alt mare succes al Pixar, "Incredibilii") şi-a propus să ne ofere, într-o formă ingenioasă, o parabolă despre nocivitatea rasismului (conflictul dintre şoareci şi oameni) şi necesitatea toleranţei reciproce, ca şi despre virtuţile familiale, pentru că Remy şi familia sa vor fi din nou laolaltă, uniţi la bine şi la rău.

Menţinând în permanenţă un ritm îndrăcit - agitaţia frenetică din bucătărie, urmăriri palpitante, salvări miraculoase - filmul e presărat în acelaşi timp cu imagini care reconstituie minunat atmosfera unui Paris romantic, convingându-ne încă o dată de posibilităţile nelimitate deschise de animaţia computerizată.

Rulează la Hollywood Multiplex, Movieplex Cinema, Cityplex şi Patria

Principalele personaje

RÉMY, şoarecele de ţară, care, despărţindu-se de ai săi, ajunge la un restaurant din Paris, pentru a-şi îndeplini visul, acela de a deveni maestru bucătar. Autorii scenariului l-au botezat cu numele unui erou al Rezistenţei franceze împotriva ocupaţiei naziste, Colonelul Remy.

LINGUINI, băiatul de la bucătăria restaurantului, care, dirijat pe ascuns de Remy, capătă notorietate pentru pretinsele sale talente culinare. În schimb, se dovedeşte neîntrecut în a servi la masă clienţii, deplasându-se pe role. Numele lui evocă un cuvânt italienesc cu înţelesul de "tăiţei".

SKINNER, patronul tiranic al restaurantului. Numele lui vine de la un tip de cuşcă unde sunt ţinuţi captivi şoarecii de laborator.

COLETTE, o tânără bucătăreasă de care se îndrăgosteşte Linguini.

GUSTEAU, fantoma fostului patron al restaurantului, un veritabil geniu al gastronomiei, numele său nemainecesitând nicio explicaţie.

ANTON EGO, criticul gastronomic înţepat şi plin de el (numele i se potriveşte de minune!), în faţa căruia tremură toţi patronii de restaurant.

DJANGO, un şoarece conformist, tatăl lui Remy. Numele lui este cel al unui faimos chitarist, Django Reinhart.

EMILE, fratele lui Remy, total lipsit de simţul culinar, pentru el orice umple stomacul e bun.

Revoluţia numită Pixar şi oamenii din spatele ei

Studiourile de animaţie Pixar (Pixar Animation Studios) au meritul de a fi provocat o adevărată revoluţie în domeniu, prin rolul pe care l-au jucat şi-l joacă în trecerea de la animaţia tradiţională în două dimensiuni la animaţia computerizată care sugerează efectul tridimensional, eforturile lor fiind răsplătite, de-a lungul anilor, cu nu mai puţin de şapte Oscaruri.

Numele studiourilor - care trimite, fireşte, la "pixel", cea mai mică unitate a unei imagini aşa cum apare pe ecranul computerelor - este indisolubil legat de doi oameni: Steve Jobs, cofondator (alături de Steve Wozniak) al celebrei companii "Apple Computer", căreia îi datorăm acel formidabil brand Macintosh sau simplu Mac, computerul personal devenit un instrument indispensabil pentru omul modern (pe lângă playerul muzical iPod şi celularul minune iPhone), şi John Lasseter, neîntrecutul profesionist al animaţiei.

Jobs a achiziţionat, în 1986, contra sumei de 5 milioane de dolari, de la George Lucas, patronul companiei "Lucasfilm" şi producător al faimosului ciclu "Războiul stelelor", un departament subsidiar care se ocupa cu proiecte experimentale în domeniul computerizării cinematografice, adăugând încă cinci milioane pentru mărirea capitalului. Douăzeci de ani mai târziu, compania "Walt Disney" achiziţiona întregul stoc al companiei Pixar, în schimbul fabuloasei sume de 7,4 miliarde de dolari.

O formidabilă afacere pentru Jobs, care se pomeneşte catapultat în consiliul directorial al holdingului Disney şi devine totodată principalul acţionar al acestui imens holding. În acelaşi timp, John Lasseter, cofondator şi vicepreşedinte executiv al Pixar, "creierul" părţii de creaţie al acestor studiouri, primeşte postul nou creat de "chief creative officer" atât al Disney cât şi al Pixar, care îşi păstrează denumirea.

O răsplată binemeritată pentru geniul omului aflat în spatele marilor succese de până acum ale Pixar, "Toy Story" şi "Toy Story 2", "Bug's Life", "Monsters Inc.", "Finding Nemo", "The Incredibles", "Cars", şi, în prezent, "Ratatouille", indiferent dacă numele său figurează sau nu ca regizor pe genericul acestor extraordinare filme de animaţie. Noua lui poziţie de veritabil "ţar al animaţiei" îi dau posibilitatea de a ne oferi noi şi noi surprize.

De la "ratatouille" la vinetele împănate româneşti

Dar ce este, în fond, "ratatouille", mâncare atât de gustoasă, preparată de maestrul bucătar din neamul şobolănesc, care-l face pe marele şi temutul critic într-ale gastronomiei, Anton Ego, să-şi lingă buzele şi să-şi amintească de cum mânca el, odinioară, "la mama acasă"?

Este o specialitate franţuzească numai din legume, care pare a-şi avea originea la turci, de unde, sub numele astăzi de "vinete împănate", au luat-o şi gospodinele noastre.

Cuvântul vine de la "tatouiller" sau "ratatouiller", care înseamnă a agita tigaia pentru a prăji mai bine conţinutul, întorcându-l şi pe o parte, şi pe alta. În Franţa era considerată, la început, o mâncare ţărănească "a săracului", pregătită din legume proaspete, roşii, dovlecei, ardei gras, ţelină, morcovi, pătrunjel, ceapă, usturoi, care se rumenesc în untelemn şi se aşază între felii de vinete fierte înăbuşit, cu adaosul cuvenit de sare, piper şi busuioc, totul fiind lăsat să fiarbă într-o cratiţă, la foc potrivit. De pe masa ţăranilor săraci a ajuns cu timpul şi pe cea a nobililor franţuzi, servită ca atare ori ca umplutură pentru clătite sau omlete.

Cum a leşinat imamul de plăcere

În bucătăria românească, vinetele nu se taie în felii, ci, potrivit reţetei turceşti, se despică în lungime în patru, se ţin în apă clocotită, se lasă apoi să se scurgă, ca să iasă amăreala din ele, şi se umplu după aceea cu amestecul de zarzavat amintit, turnându-se în cratiţă, înainte de a fi pusă la foc, un sos de roşii, pentru a se "lega". Rezultă un preparat atât de delicios încât se spune că imamul (conducătorul religios) turc, după ce a gustat prima oară din el, a leşinat de plăcere.

De aici şi numele în limba osmanliilor "imam baialdi", adică "imamul a leşinat", nume păstrat multă vreme tel quel şi de noi românii, deşi acum se preferă termenul neaoş de "vinete împănate". Dacă un personaj atât de simandicos s-a sfârşit de plăcere, cum era să nu reacţioneze la fel, în zilele noastre, şi criticul gastronomic din îndepărtata Francie?

Variaţiuni pe aceeaşi temă

Într-un interviu televizat, Lasseter a mărturisit că toate filmele Pixar urmăresc tema autoperfecţionării: personajul central se aventurează în lumea din afară, izbindu-se de felurite dificultăţi, pe care, până la urmă, cu ajutorul prietenilor şi al familiei, reuşeşte să le învingă, în acelaşi timp învăţând să-i preţuiască aşa cum se cuvine pe cei apropiaţi. Principiul care se aplică şi în cazul noului film "Ratatouille", dar ce risipă fenomenală de imaginaţie în aceste variaţiuni pe aceeaşi temă!

Forşpanurile surpriză

Lasseter are şi meritul de a fi creat "forşpanurile surpriză" ("teaser trailers"), acele scurte prezentări de câteva minute ale filmelor aflate în pregătire, care pun în lumină un anume personaj, într-o situaţie de un umor irezistibil, fără însă ca această secvenţă să facă parte din filmul respectiv.

Este, de la început până la sfârşit, o secvenţă originală, care conferă acestor filmuleţe de câteva minute valoarea unor mici bijuterii cinematografice de sine stătătoare, depăşind cu mult simpla funcţie publicitară. O idee simplă, ca oul lui Columb, care dă măsura inventivităţii acestui creator inegalabil.

O voce celebră: Peter O'Toole

Majoritatea actorilor care-şi împrumută vocea personajelor sunt necunoscuţi, cu excepţia lui Peter O'Toole, care, prin modulaţiile glasului său, conferă criticului gastronomic Anton Ego o dimensiune inconfundabilă. Nu este prima sa prestaţie într-un film de animaţie, dar cu siguranţă e cea mai memorabilă. De notat monologul său autoironic despre profesiunea de critic în general.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările