Regizoarea Sam Taylor-Johnson părăseşte franciza „Fifty Shades of Grey“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sam Taylor-Johnson regizoarea primei pelicule „Fifty Shades of Grey“ FOTO Getty Images
Sam Taylor-Johnson regizoarea primei pelicule „Fifty Shades of Grey“ FOTO Getty Images

Sam Taylor-Johnson, regizoarea primului film din franciza „Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey“, a anunţat că nu va regiza cele două continuări programate în această trilogie erotică.

Cineasta britanică spune că a fost „extrem de recunoscătoare“ pentru faptul că a fost aleasă să adapteze pentru marele ecran primul roman din trilogia scrisă de E.L. James în 2011. „Îi doresc mult succes cineastului care va accepta această minunată provocare de a regiza al doilea şi al treilea film" din această franciză, a adăugat Sam Taylor-Johnson.

Relaţia dintre Sam Taylor-Johnson şi scriitoarea E.L. James a fost una destul de tensionată în timpul filmărilor pentru primul lungmetraj din serie, generând în presa internaţională o serie de speculaţii potrivit cărora regizoarea nu va accepta să realizeze şi celelalte două pelicule din această trilogie.

„Ne-am luptat pe parcursul întregii filmări", a dezvăluit regizoarea într-un interviu acordat revistei „Vanity Fair“. „Dacă o întrebaţi, şi ea (E.L. James - n.r.) vă va spune acelaşi lucru. Au fost momente dificile. A fost ca un meci de box. În mod cert, nu a fost deloc un proces uşor“, a adăugat ea.

„Regia filmului «Cincizeci de umbre ale lui Grey» a reprezentat o experienţă intensă şi incredibilă“, a spus Sam Taylor-Johnson într-o declaraţie de presă, publicată miercuri pe site-ul Deadline.com. „Trebuie să mulţumesc studiourilor Universal pentru acest lucru. Am clădit o relaţie de prietenie durabilă cu actorii din distribuţie, cu producătorii, cu membrii echipei de producţie şi, în special, cu Dakota Johnson şi Jamie Dornan“, a adăugat ea.

Actorii Jamie Dornan şi Dakota Johnson vor interpreta rolurile Christian Grey, respectiv Anastasia Steele şi în următorul film din franciză, ce va fi lansat pe marile ecrane în 2017.

Lungmetrajul „Fifty Shades of Grey“, lansat pe marile ecrane pe 13 februarie, spune povestea unei relaţii erotice dintre un om de afaceri înstărit şi o tânără studentă şi include scene de sex şi practici sado-masochiste.

„Cincizeci de umbre ale lui Grey", regizat de Sam Taylor-Johnson, îi are în rolurile principale pe actorii Dakota Johnson şi Jamie Dornan şi era considerat unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului 2015. Până la ora publicării acestor informaţii, pelicula a generat deja încasări de peste 558,6 milioane de dolari pe plan mondial.

Actorul irlandez Jamie Dornan, protagonistul filmului, a anunţat şi el recent că nu-şi va relua rolul în cele două continuări ale dramei erotice „Fifty Shades of Grey/ Cincizeci de umbre ale lui Grey“, în ciuda succesului uriaş pe care l-a avut primul film.

Soţia acestuia, actriţa şi cântăreaţa americană Amelia Warner, nu se simte confortabil în ceea ce priveşte scenele de sex dintre Dornan şi partenera sa din film, actriţa Dakota Johnson, în vârstă de 23 de ani. Jamie Dornan şi Amelia Warner sunt căsătoriţi de doi ani şi au împreună o fiică, Dulcie (15 luni).

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite