Ridicolul nu ucide (nici măcar la Cannes)!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

E imposibil să nu-ţi aminteşti de vorba asta de duh, când vezi Jeanne/ Ioana d’Arc (R: Bruno Dumont, deşi ne plictisise destul şi până acum cu Humanite,Flandres sau recentul Ma Loute), noua versiune, cu o puştoică extrem de neconvingătoare, care în plus mai şi cânta, ca pe Broadway, doar că plicticos.

Reprezentanţii bisericii, care o acuză de vrăjitorie, vorbesc ca la o serbare şcolară de altă dată, arată ca jandarmii lui Funes, şi mai trag şi ei o cântare, totul într-o catedrală, care n-ar fi trebuit să accepte filmarea şi Rege e Luchini, care se simte stânjenit de toată povestea, dar orgoliul nu i-a îngăduit să refuze rolul! 

Port Authority intră în categoria foarte vastă anul acesta LGBT, adusă pe ecran de realizatoare, aici e iubirea, sau mai bine zis îndrăgostirea de un transexual, tratată cu eleganţă de Danielle Lessovitz, spre deosebire de Celine Schiama din competiţia mare, care în Portrait d une jeune fille en feu, nu-i despre o fată în călduri pisiceşti, ci despre sexul explicit între o pictoriţă şi cea care-i pozează, întreruptă pe alocuri de prezenţa unei servitoare, care pentru că a ales partea adversă, se străduieşte, cândva în istorie, să scape de o sarcină nedorită!

Chinezul vine cu o problemă de corupţie în poliţie, interesant cadrată, cu multe umbre chinezeşti, şi de neînţeles de ce o armată de oameni, aleargă un criminal accidental, se moare pe capete, se ţipă, se face prostituţie pe malul Lacului cu gâşte sălbatice, şi femeile se solidarizează! Dar pelicula a primit mult discutatul dragon roşu, de la comisia de cenzură, cu care poate circula prin lume! Păi dacă nu-i despre Revoluţia culturală, merge! Mai mult acţiunea nu se spune că ar fi chiar în zilele noastre! Ca meciul din Reconstituirea lui Pintilie, ca să nu se creadă că-i după venirea lui Ceauşescu la putere!

O viaţă ascunsă, cele trei ore despre o problemă de conştiinţă în plin război, să refuzi să-i juri credinţă lui Hitler, e nobil şi foarte pictual, în stil Terrence Malick, cu mari şanse la premiu. Pare o variantă mai puţin reuşită a Pădurii spânzuraţilor a lui Liviu Ciulei, care tot aici, lua premiul pentru regie.    

Tommaso a lui Abel Ferrara, care l-a atras iar pe genialul Willem Dafoe, care demonstrează că poate fi şi el jalnic, pe lângă partenera de viaţă a regizorului, Cristina Chiriac (şi fetiţa celor doi: Anna Ferrara), care-l învaţă pe marele actor limba... moldovenească, printre nişte cursuri de italiană, şi dansuri lascive, cu ea în costumul Evei, şi cu el spre final răstignit în plină Romă de un stâlp de electricitate! Nici blasfemia nu ucide, dar nu se ştie niciodată! 

Despre lucrurile frumoase şi memorabile şi durabile, ca Delon şi Anna Magnani, data viitoare, ca să nu-i amestecăm, chiar dacă uneori defilează pe aceleaşi ecrane , în sălile obscure, cum frumos le spun francezii!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite