Sicario este un film despre politica americană şi despre problema războiului. ce vor americanii să obţină prin război şi ce sunt dispuşi să facă pentru a obţine ce îşi doresc. Din acest motiv, povestea începe cu descoperirea unei orori. Americanii trăiesc într-un paradis care nu se compară cu iluziile europenilor, pentru că americanii sunt înarmaţi. Pacea prosperă a ordinii liberale este serioasă. Consecinţa este că ignoră faptul că majoritatea oamenilor trăiesc tiranizaţi într-o lume în care alternativele par să fie barbarism şi haos. Asta este revelaţia necesară poveştii--altfel, nu s-ar întâmpla nimic. Această revelaţie este sfârşitu inocenţei şi ridică problema justiţiei.
În Europa, întrebările despre justiţie nu sunt luate în serios. Toţi oamenii ştiu că orice ar zice, nimic nu se poate schimba. Din acest motiv, orice crime se întâmplă trebuie pur şi simplu uitate. Acolo unde nu există vreo asociaţie serioasă între oameni, asta vine destul de uşor. Americanii sunt diferiţi. Răspund, uneori, la atacuri teroriste cu războaie pe care europenii nici măcar nu şi le mai pot imagina, dar care făceau parte o dată din ordinea imperială europeană, înainte de vremea bunicilor...
Drumul de la viaţa într-o pace prosperă până în iad este destul de lung şi şocant din acest motiv, dar uneori oamenii vor să-l vadă parcurs. Ciudăţenia situaţiei noastre este evidentă la film: Te aşeyi pe scaun în cinema, încep reclamele prin care diferite corporaţii îţi promit paradisul terestru pentru o sumă modică şi te încurajează să crezi că viaţa adevărată este o serie de fantezii vulgare. Apoi încep reclamele la filme, unde vezi spectacole despre sfârşitul lumii, distrugere şi teroare, unul peste altul. Este ceva neînregulă în această juxtapoziţie. Apetitul şi furia sunt la vedere, dar de neînţeles!
Aşa ajungem la graniţă. Graniţa dintre America şi Mexic, dintre lege şi fărădelege, dintre ordine şi haos, dintre politica internă şi politica externă, dintre pace şi război, dintre poliţie şi armată, dintre democraţie şi tiranie, dintre transparenţă şi secrete. În Nord, este un oraş american, El Paso, Texas. În Sud, un oraş mexican, Juarez. Ce este invizibil în lumea noastră civilizată este la vedere în lumea lor necivilitată. Acesta este adevărul înscris pe un deal: Biblia este adevărul. Adevărul pe care oamenii trebuie să îl înveţe din Biblie este că trăiesc în iad. O dată ce americanii văd asta, trebuie să decidă ce pot face pentru a opri măcelul.
Dacă vă plac filmele de acţiune şi thriller-ele, acesta este cel mai bun lucru apărut la cinema în 2015 şi probabil că nu va mai veni unul la fel de bun. Vă recomand eseurile mele dacă vă interesează analiza psihologică şi politică a filmului. O parte din acţiune, introducere unor poliţişti banali într-o lume şocant de barbară aduce aminte de un thriller chiar mai bun, End of watch.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Comentariu considerat abuziv.
Comentariu considerat abuziv.