Terminator, 1984

Terminator a apărut în 1984 şi a adus lumii un fel neobişnuit de teroare, sfârşitul lumii ca coşmar privat. Povestea foloseşte elemente introduse de literatura SF--roboţi, călătoria în timp, un viitor apocaliptic--pentru a descrie posibilitatea eroismului şi necesitatea unei revizuiri a felului în care ne uităm la societatea noastră.

Terminator este filmul de debut al lui James Cameron, care pare că a decis să îşi încheie cariera cu Avatar. Este un cineast neobişnuit din mai multe motive. Face relativ puţine filme. A avut un succes de neegalat. Şi petrece mult timp încercând să găsească noi tehnologii pentru spune poveşti. Opinia după care filmele de Hollywood sunt un fel de capitalism care corupe arta ar trebui corectată cel puţin într-un fel: Cameron nu este interesat de productivitate, ci de posibilitatea ştiinţei şi tehnologiei de a ne arăta ce fel de fiinţe suntem.

Războiul atomic era unul dintre coşmarurile epocii; Cameron a încercat să combine acest coşmar cu faptele teribile ale vremii - criza socială care a urmat anilor 60 şi a distrus iluzia că marile oraşe sunt civilizate. Dar surpriza mare este apariţia unei eroine.

Terminator este o poveste neobişnuită, însă, din alt motiv: Sugestiile creştine. Femeia nu este numai o eroină--pare să fie o madonă a vremii noastre--soarta omenirii, o anunţă un mesager din viitor, depinde de fiul pe care încă nu l-a născut. Acest mesager omoară un om care apoi pare să învie - nemurirea, departe de a fi puterea care defineşte salvarea, pare o calitate aproape demonică. Omul care se dovedeşte a fi robot are ochi roşii şi o rigiditate ca de statuie. Este un idol teribil.

Femeia, Sarah Connor, trăieşte cu o amică, lucrează în Los Angeles, în speranţa că va face ceva cu viaţa ei, fără să ştie ce, departe de familie, într-o lume care arată terifiant noaptea şi plicticos ziua. Sugestia, evident, este că democraţia prezintă probleme pe care nu le poate rezolva. Libertatea a transformat oamenii în străini pe cale de a transforma în duşmani. Evident, următorul pas este să nu ne mai putem da seama cine este om şi cine nu este. Acesta este coşmarul individualismului. Iluzia poetică despre războiul sfârşitului lumii este o transformare în aventură a acestei disperări.

Astfel, întrebarea pe care o ridică filmul la cel mai superficial nivel este de ce roboţii au nevoie să trimită un monstru în trecut pentru a distruge omenirea: Cum nu au reuşit încă în acel viitor teribil? Toate sugestiile creştine ne îndreaptă atenţia spre răspuns - oricât de neclar, are legătură cu posibilitatea unui miracol şi cu naşterea. Diferit de producţia tehnologică în fabrică, producţia de copii nu este sub controlul nostru.

Puteţi citi mai multe observaţii aici.