Topurile anului cinematografic 2015

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interpreţii principali din senzaţionalul film ucrainean
„Tribul“, Grigoriy Fesenko şi Yana Novikova, într-o uluitoare şi intensă scenă
de sex fără cuvinte
Interpreţii principali din senzaţionalul film ucrainean „Tribul“, Grigoriy Fesenko şi Yana Novikova, într-o uluitoare şi intensă scenă de sex fără cuvinte

OPŢIUNI „Adevărul“ vă propune un clasament al celor mai bune filme difuzate pe marile noastre ecrane în anul cinematografic 2015, despre care aţi putut citi în cronicile de film de pe print sau online. Este vorba strict de cele care au avut premiera oficială românească în 2015, de aceea foarte multe dintre ele au de fapt ca an de producţie... 2014. Încă două topuri se ocupă de blockbusteruri şi de filmele proaste ale lui 2015.

Chiar dacă au ca an de producţie 2014, ambele filme aflate pe primele locuri – ucraineanul „Tribul“ şi „Boyhood“ al regizorului american Richard Linklater – au intrat în cinematografele noastre în acest an şi nu puteau fi evitate. Ambele fac parte dintre acele filme unice, care marchează istoria cinematografiei şi vor rămâne în picioare şi peste 50 de ani. Dincolo de maniera experimentală de realizare a fiecăruia, filmele sunt şi nişte meditaţii filozofice, despre condiţia umană în „Tribul“ şi despre trecerea inexorabilă a timpului în „Boyhood“. Dacă filmul americanului a primit toate onorurile posibile, fiind la un moment dat favorit şi în cursa pentru Oscaruri (a câştigat până la urmă doar Patricia Arquette, pentru rol secundar), cel al lui Miroslav Slaboshpitsky, deşi nici vorbă să fi trecut neobservat, poate nu a beneficiat de întreaga atenţie pe care o merita. La fel, „Aferim! “ al lui Radu Jude este o piesă unică, poate, din mai multe puncte de vedere, cel mai bun film românesc din toate timpurile. Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de două filme care, deşi fac parte din genurile populare, au mai multă sevă intelectuală decât alte pelicule cu pretenţii: SF-ul de acţiune „Chappie“ al sud-africanului Neill Blomkamp şi animaţia (nu doar) pentru copii „Inside Out“. În continuarea articolului, două topuri alternative: al blockbuster-urilor şi al celor mai proaste filme cu pretenţii.

1. „Tribul“ / „The Tribe“ / „Plemya“ (Ucraina-Olanda, 2014)
Regia: Miroslav Slaboshpitsky
Cu: Grigoriy Fesenko, Yana Novikova, Rosa Babiy

Planeta maimuţelor: Nu (doar) pentru că este turnat în întregime cu interpreţi neprofesionişti surdo-muţi şi „vorbit“ în limbajul gestual al acestora, filmul „Tribul“, uluitorul debut în lungmetraj al ucraineanului Miroslav Slaboshpitsky (40 de ani), şi-a asigurat încă de la bun început un loc sigur în istoria cinematografiei universale. „Tribul“ este singurul film turnat până acum în acest limbaj al surdo-muţilor şi foarte probabil nu va fi urmat prea curând de ceva similar. Pelicula kieveanului este însă mult mai mult decât o ciudăţenie cu valoare de unicat: este un film politic, care devoalează precara situaţie din Ucraina, devenită acum de interes mondial, dar şi o parabolă a condiţiei umane lipsite de speranţă.

2. „Boyhood. 12 ani de copilărie“ / „Boyhood“ (SUA, 2014)
Regia: Richard Linklater
Cu: Ellar Coltrane, Patricia Arquette, Ethan Hawke, Lorelei Linklater

Trecut-au anii...: La peste un secol de la inventarea cinematografului, regizorul american Richard Linklater reuşeşte, prin „Boyhood. 12 ani de copilărie“, un experiment fără precedent în întreaga istorie a acestui mediu. Regizorul îşi propune să capteze însăşi trecerea timpului, să redea modul în care se scurg anii şi transformarea ireversibilă pe care curgerea acestora o provoacă asupra fiinţelor umane. „Boyhood“ arată de fapt viaţa într-o lume postmodernă (dar, evident, nu lipsită de griji), degrevată de ideologii şi de sărăcia endemică de pe celelalte continente şi chiar din unele părţi ale bătrânei Europe. La final, Mason nu poate spune (încă), precum eul eminescian, „timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec“, ci, odată cu intrarea la colegiu, trece într-o nouă etapă a vieţii sale, la fel ca un fluture ieşit din crisalidă.

3. „Aferim!“ (România-Bulgaria-Cehia, 2015)
Regia: Radu Jude
Cu: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma

„E ţiganii oameni?“: Dincolo de ce obiecţii ar putea avea unul sau altul, regizorul Radu Jude realizează în filmul său „Aferim!“ o uluitoare reconstituire a epocii, fără precedent în cinematografia românească şi la un nivel rar atins în cea universală. Radu Jude a realizat, cu „Aferim!“, singurul film istoric românesc de până acum care-şi merită cu adevărat numele. Aş îndrăzni chiar să spun că „Aferim!“ este cel mai bun film românesc făcut vreodată, la nivelul realizării şi al dificultăţii acesteia. Din nefericire, filmul nu poate fi înţeles exact fără o minimă cultură, istorică şi literară, ceea ce ne cam lipseşte. Impresionanta listă de surse, literare şi nu numai, introduse de multe ori în mod subtil ca atare în textul scenariului, stă mărturie şi arată teribilul efort de documentare al celor doi scenarişti, Radu Jude şi scriitorul Florin Lăzărescu, secondaţi în calitate de consultant de istoricul Constanţa Vintilă-Ghiţulescu.

4. „Chappie“ (SUA-Mexic, 2015)
Regia: Neill Blomkamp
Cu: Sharlto Copley, Dev Patel, Hugh Jackman, Sigourney Weaver, Ninja, ¥o-Landi Vi$$er

Un robot se umanizează: În primul rând, este pentru Neill Blomkamp o reîntoarcere la adevăratul său stil, cel care l-a impus atât de fulgerător, cel din „District 9“, aceasta după semi-eşecul cu „Elysium“ (primul efort hollywoodian al său), precum şi o reîntoarcere în Johannesburg-ul natal. Filmul, scris de Blomkamp împreună cu soţia sa, Terri Tatchell (ca şi „District 9“), şi realizat cu o mână atât de sigură că-ţi taie respiraţia, poate servi şi drept parabolă filozofică pentru multe lucruri: mitul creatorului, cel al inteligenţei artificiale, umanizarea prin sacrificiu, obsesia imortalităţii etc. Este exemplul de SF adevărat şi care ne reaminteşte de ce este atât de unic acest gen, de ce sunt anumite lucruri care se pot spune doar prin intermediul lui sau, în orice caz, nu se pot spune aşa, în acest fel, decât apelând la retorica science fiction.

5. „Întors pe dos“ / „Inside Out“ (SUA, 2015)
Regia: Pete Docter
Cu (voci): Amy Poehler, Phyllis Smith, Kaitlyn Dias

În mintea lui Riley: Cel de-al 15-lea film de animaţie produs de studiourile Pixar, „Inside Out“ / „Întors pe dos“, pare cel mai revoluţionar de până acum, impresie lăsată oricum de fiecare premieră aparţinând acestor realizatori. Aparent, scenariul filmului seamănă cu al oricărei alte producţii similare adresate copiilor, adolescenţilor, dar şi părinţilor acestora: un grup de personaje trebuie să salveze împreună lumea, sau cel puţin lumea lor; pentru aceasta ei vor trebui să înveţe să convieţuiască şi să-şi armonizeze cu succes diferenţele. Ideea genială a acestei producţii a fost însă alta: ca personajele principale să fie nici mai mult, nici mai puţin decât emoţiile de bază ale unei fete aflate în preajma pubertăţii (11 ani), pe numele său Riley Andersen, confruntată cu o gravă criză emoţională. Filmul funcţionează perfect ca un breviar de psihologie strălucit, mai bun decât orice ar putea exista pe piaţă, care arată atât copiilor cât şi maturilor principiile de bază după care se formează personalitatea şi funcţionează psihicul omenesc.

6. „Mami“ / „Mommy“ (Canada, 2014)
Regia: Xavier Dolan
Cu: Anne Dorval, Antoine-Olivier Pilon, Suzanne Clément

Zgomotul şi furia: O poveste de dragoste neobişnuită, între un adolescent cu probleme psihice şi nefericita sa mamă, ne istoriseşte într-un mod sfâşietor tânărul regizor canadian Xavier Dolan în cel mai recent film al său, „Mami“ / „Mommy“. Toate filmele lui Dolan sunt pline de emoţie şi de o mare intensitate a sentimentelor, şi este o întrebare de unde a dobândit tânărul regizor, şi scenarist la toate cele şase pelicule, o atât de profundă cunoaştere a naturii umane (poate din propria experienţă torsionată?). Stilul cinematografic este însă cel care contează, iar acesta este de o uimitoare prospeţime şi maturitate. Prin „Mommy“, de fapt, Xavier Dolan recuperează la cote maxime genul filmelor dedicate marginalilor, aşa-numiţilor „dezmoşteniţi ai soartei“, gen de filme care au făcut fala cinemaului independent american în anii ’70 şi mai încoace.

7. „Sarea pământului“ / „The Salt of the Earth“ / „Le sel de la terre“ (Franţa-Brazilia-Italia, 2014)
Regia: Wim Wenders, Juliano Ribeiro Salgado
Cu: Sebastião Salgado, Wim Wenders, Juliano Ribeiro Salgado

Condiţia umană după Wim Wenders: Nimeni nu ar trebui să piardă filmul documentar „Sarea pământului“, realizat de marele regizor german Wim Wenders, un film despre fotografie şi cinema, dar mai ales despre umanitate şi planeta Pământ. Filmul este subintitulat „O călătorie cu Sebastião Salgado“, fotograful brazilian care este şi principalul protagonist al acestui documentar şi al cărui fiu, Juliano Ribeiro Salgado, este coregizorul lui Wim Wenders pe parcursul realizării sale. Filmul lui Wim Wenders este, însă, mai mult decât un simplu documentar biografic despre unul dintre cei mai importanţi artişti – dar şi conştiinţe publice, „martor privilegiat al condiţiei umane“, aşa cum este definit la un moment dat în film – ai ultimelor decenii. „Sarea pământului“ – şi de aceea spun că ar trebui văzut de oricine este cât de cât interesat de condiţia sa ca fiinţă umană – are aproape Totul în cele puţin sub două ore cât durează.

8. „Leviatan“ / „Leviathan“ / „Leviafan“ (Rusia, 2014)
Regia: Andrei Zviaghinţev
Cu: Aleksei Serebriakov, Elena Liadova, Roman Madianov

Anti-Putin: E păcat că a trecut neobservat filmul „Leviatan“, al importantului regizor rus Andrei Zviaghinţev, film care a fost unul dintre cele mai de impact ale anului trecut şi a ratat la mustaţă Premiul Oscar. „Leviathan“ este actual în următorul mod: arată pe înţelesul oricui ce înseamnă modul de viaţă rusesc, cum se conduce această ţară, ce valoare au în ea drepturile omului şi noţiunea de individ. Este ceea ce doreşte şi tot ce are de oferit – cel puţin pentru fostul său imperiu sau, de ce nu, pentru bucata de Europă care i-a aparţinut – acest Moloh, mai degrabă decât Leviathan, rus. Poate „Leviathan“ este mai puţin sofisticat formal decât „Ida“, dar este diferenţa dintre un discurs elaborat şi intelectual, care riscă să te adoarmă, şi un pumn în stomac, dat cu intenţia de a te trezi. „Leviathan“ este în primul rând un film anti-Putin, prin care Zviaghinţev dovedeşte un mare curaj, resituând din nou artistul ca voce privilegiată a politicului.

9. „Birdman“ / „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei“ (SUA-Canada, 2014)
Regia: Alejandro González Iñárritu
Cu: Michael Keaton, Edward Norton, Emma Stone, Naomi Watts

Aşa sfârşesc supereroii: sau (Despre ce vorbim când vorbim despre cinema): Noul film al reputatului regizor mexican Alejandro G. Iñárritu, „Omul Pasăre“, cu fostul Batman Michael Keaton în rolul titular, este în acelaşi timp o satiră la adresa proliferării filmelor cu supereroi, cât şi o privire intensă în măruntaiele lumii teatrului, cum nu s-a mai făcut de mult în cinemaul american. Filmul a fost prezentat ca o reacţie a lui Iñárritu la proliferarea actuală a filmelor cu supereroi, pe care le consideră un „genocid cultural“. De aici, distribuirea în rolul principal a lui Michael Keaton, nu întâmplător ales, el interpretându-l pe Batman în cele două filme ale lui Tim Burton (1989 şi 1992), după care cariera sa a intrat într-un con de umbră. Ca şi personajul său, actorul Riggan Thomson (celebru odinioară pentru interpretarea supereroului Birdman / Omul Pasăre), Keaton le poate spune actorilor de succes ai prezentului, ironizaţi savuros în replicile filmului: „Eu am fost primul“. Nu numai nebunia actuală a filmelor de doi bani (ca valoare artistică) este satirizată de scenariu, ci şi întreaga superficialitate a lumii în care trăim, în care nu exişti decât dacă faci ceva scandalos la TV sau pe Facebook.

10. „Microb şi Gazolină“ / „Microbe et Gasoil“ / „Microbe & Gasoline“ (Franţa, 2015)
Regia: Michel Gondry
Cu: Ange Dargent, Théophile Baquet, Diane Besnier, Audrey Tautou

Pe drumurile Franţei: Unul dintre cei mai inventivi cineaşti din istorie, francezul Michel Gondry, revine spectaculos cu „Microb şi Gazolină“, un film simplu şi curat, cum rar se mai fac astăzi. Doi prieteni la cataramă (purtând poreclele din titlu), doi băieţi din Versailles (deloc întâmplător, pentru că Versailles este şi oraşul natal al regizorului-scenarist), sătui de lipsa de înţelegere pe care-o primesc din partea familiilor şi a colegilor de şcoală, construiesc cu mâna lor, din vechituri găsite ici-colo, un automobil artizanal (camuflat ca o căsuţă cochetă cu muşcate la „fereşti“), cu care decid să străbată, în timpul vacanţei de vară, drumurile (mai mult sau mai puţin) prăfuite şi pustii, aşadar drumurile laterale, ale Franţei profunde şi rurale. Filmul celebrează, de fapt, adolescenţa, acea vârstă a „minunării“ la care nu ştii ce vei fi mai departe, dar poţi să fii totul, numai că tratează latura luminoasă a acesteia, nu cea dark, sumbră, întunecată, aşa cum o fac atâtea altele. În general, filmele lui Gondry te fac să crezi că viaţa e (mai) frumoasă, iar acest film cu eroi adolescenţi cu atât mai mult. Dacă s-ar face mai multe filme ca acesta, lumea ar fi, poate, un loc mai bun, numai că aceasta nu se prea întâmplă, pentru că noi, de fapt, nu (suntem în stare să) gândim astfel.

Menţiuni, ar mai fi putut intra în top (de data aceasta, în ordinea cronologică a premierei pe ecrane; sunt privilegiate filmele care nu prea au rulat şi nu prea s-au putut vedea, trecând mai mult sau mai puţin neobservate): „Winter Sleep“, „Whiplash“, „Le meraviglie“, „Clouds of Sils Maria“, „Un beau dimanche“, „Phoenix“, „Relatos salvajes“, „Timbuktu“, „Irrational Man“, „The Pearl Button“, „Dheepan“, „Une nouvelle amie“, „Muntele magic“...

Urmează top 10 al blockbusterurilor, al filmelor de public, dar care au valoare artistică şi, în ultimă instanţă, pot fi socotite la rândul lor filme „de autor“:

1. „Războiul stelelor: Trezirea Forţei“ / „Star Wars: The Force Awakens“ (SUA, 2015, regia J.J. Abrams)

2. „Mad Max: Drumul furiei“ / „Mad Max: Fury Road“ (Australia-SUA, 2015, regia George Miller)

3. „Chappie“ (SUA-Mexic, 2015, regia Neill Blomkamp)

4. „Întors pe dos“ / „Inside Out“ (SUA, 2015, regia Pete Docter)

5. „Ex Machina“ (Marea Britanie, 2015, regia Alex Garland)

6. „Sicario“ (SUA, 2015, regia Denis Villeneuve)

7. „Everest“ (Marea Britanie-SUA-Islanda, 2015, regia Baltasar Kormákur)

8. „Jurassic World“ (SUA, 2015, regia Colin Trevorrow)

9. „Black Mass“ (SUA-Marea Britanie, 2015, regia Scott Cooper)

10. „Marţianul“ / „The Martian“ (SUA, 2015, regia Ridley Scott)

Menţiuni: „Into the Woods“, „Tomorrowland“, „Bridge of Spies“, „In the Heart of the Sea“, „Victor Frankenstein“.

În sfârşit, topul celor mai proaste filme, dar alese dintre cele cu pretenţii, cu ştaif, care voiau să dea lovitura în cinema, dar sunt departe de aşa ceva. Aşadar, aceste titluri se află aici nu numai dacă sunt foarte proaste, ci şi dacă există o diferenţă prea mare între intenţii, miza autorilor şi rezultatul final sau, pur şi simplu, s-a făcut în jurul lor o (prea) mare vâlvă, evident nemeritată. Ordinea este inversă de data aceasta, deci locul 1 este cel mai prost, iar locul 10 cel mai bun (sau mai puţin prost) dintre ele (dar ţinând cont de raportul dintre pretenţii şi rezultat):

1. „Ascensiunea lui Jupiter“ / „Jupiter Ascending“ (SUA, 2015, regia: Andy Wachowski, Lana Wachowski)

2. „Terminator: Genisys“ (SUA, 2015, regia Alan Taylor)

3. „A doua şansă“ / „En chance til“ / „A Second Chance“ (Danemarca-Suedia, 2014, regia Susanne Bier)

4. „Cel Ales“ (România, 2015, regia Cristian Comeagă)

5. „Viaţa bate filmul“ / „She’s Funny That Way“ (SUA, 2014, regia Peter Bogdanovich)

6. „Ricki and the Flash“ (SUA, 2015, regia Jonathan Demme)

7. „Magic Mike XXL“ (SUA, 2015, regia Gregory Jacobs)

8. „Self/less“ (SUA, 2015, regia Tarsem Singh)

9. „Oraşe de hârtie“ / „Paper Towns“ (SUA, 2015, regia Jake Schreier)

10. „Marţianul“ / „The Martian“ (SUA, 2015, regia Ridley Scott)

Ţin neapărat să spun şi că anul 2015 a înregistrat cu acuitate fenomenul filmelor care apar ca fiind distribuite, dar au fost imposibil de văzut (şi spun asta pe propria piele, lucru verificat de multe ori) în sălile de cinematograf unde trebuiau să ruleze confidenţial (majoritatea titlurilor aparţin societăţii Clorofilm, mai nou şi cei de la Cine Europa, dar sunt şi câteva de la Independenţa, Macondo sau Transilvania). Este grav, pentru că aceste titluri apar în străinătate ca fiind distribuite pe piaţa noastră, dar în realitate ele nu au putut fi văzute de eventualii cinefili. Le menţionez aici pentru conformitate, ca o listă a filmelor importante din 2015 care nu s-au putut vedea ioc, sau, în cel mai bun caz, foarte greu (deşi, repet, D-zeu mi-e martor că am încercat): „Sacro GRA“, „White Shadow“ (ambele Clorofilm; şi „Vi är bäst!“ a fost aproape în situaţia asta, l-am văzut cu mare greutate), „Violette“ (tot Clorofilm), „Diplomatie“(Clorofilm), „Cake“ (PARLUX Entertainment), „The Absent One“ (Independenţa Film), „Macondo“ (Clorofilm), „Force Majeure“ (Clorofilm), „The Visit“ (Clorofilm) şi multe altele... Şi toate filmele franţuzeşti distribuite spre sfârşitul anului de Cine Europa: „Une nouvelle amie“, „Microbe et Gasoil“, „Papa ou maman“, „Marguerite“, „Lolo“.

2015 a fost, de asemenea, anul în care personal am văzut şi câteva capodopere proiectate exclusiv în festivalurile bucureştene de film, care probabil nu vor beneficia niciodată de o distribuţie propriu-zisă: „Die andere Heimat – Chronik einer Sehnsucht“ (regia Edgar Reitz) şi „Victoria“ (regia Sebastian Schipper) în Zilele Filmului German, „Cemetery of Splendour“ (regia Apichatpong Weerasethakul) şi „Chronic“ (regia Michel Franco) în Les Films de Cannes à Bucarest, şi încă multe altele...

Citeşte şi:

Cele 3 top ten-uri ale filmelor pe anul 2014

VIDEO Topul celor mai bune filme de artă care au rulat în cinematografele din România în 2014

Topul filmelor pe anul 2013

Topul filmelor pe anul 2012

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite