Trei top 10 filme 2014

OPŢIUNI „Adevărul“ vă propune un clasament al celor mai bune filme difuzate pe marile noastre ecrane în anul cinematografic 2014, despre care aţi putut citi în cronicile de film de pe print sau online. Este vorba strict de cele care au avut premiera oficială românească în 2014, de aceea foarte multe dintre ele au de fapt ca an de producţie... 2013. Încă două topuri se ocupă de blockbusteruri şi de filmele proaste ale lui 2014.

1. „Camille Claudel 1915“ (Franţa, 2013)
Regia: Bruno Dumont
Cu: Juliette Binoche, Jean-Luc Vincent

Falconetti 2013: Actriţa premiată cu Oscar în 1997 o portretizează pe nefericita sculptoriţă şi fostă metresă a lui Auguste Rodin. Sunt doar câteva zile din viaţa Camillei Claudel la sanatoriul din Provence, în anul 1915, în aşteptarea şi în timpul vizitei fratelui său, poetul catolic Paul Claudel. Priviţi în opoziţie, adevăratul nebun şi fanatic pare însă scriitorul. Suferinţa o spiritualizează pe Camille, iar credinţa îl dezumanizează pe fratele ei. E adevărat însă: scenariul a folosit strict texte din opera lui Paul Claudel şi din corespondenţa celor doi, precum şi documente din arhiva Camille Claudel. Pentru a-l înţelege pe Bruno Dumont, trebuie spus în primul rând că el este unul din principalii continuatori, în cinemaul actual, ai manierei atât de speciale a unui mare regizor francez: Robert Bresson (1901-1999). Prototipul tipului de eroină din actualul film al lui Binoche şi Dumont (şi, mai mult, al modului de a filma această eroină) este însă mult mai vechi: este Maria (Renée) Falconetti, în filmul lui Carl Theodor Dreyer din 1928 „Patimile Ioanei d’Arc“ / „La passion de Jeanne d’Arc“, capodoperă absolută a cinemaului mut şi din toate timpurile. Primplanul dreyerian – privirea transfigurată, expresia spiritualizată – este dat de chipul Mariei Falconetti ca Ioana d’Arc în faţa călăilor săi, iar acest tip de primplan se regăseşte pe afişele mai tuturor filmelor lui Bruno Dumont, inclusiv cel de faţă. Mai mult, dacă primele sale filme puteau fi considerate, până la un punct, un fel de drame sociale, acesta (ca şi mai vechiul „Hadewijch“) dovedesc o profundă înţelegere, în spirit, a catolicismului, deşi autorul cu siguranţă nu s-ar considera „credincios“.

2. „Nimfomana“ / „Nymphomaniac“ (coproducţie, 2013)
Regia: Lars von Trier
Cu: Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgård, Stacy Martin, Shia LaBeouf

Poveşti morale: „Nymphomaniac“ nu este un film porno (sau este un pseudo-porno). Pelicula are o puternică „încărcătură“ filozofică, evidentă în fiecare cadru şi în fiecare replică. „Nimfomana“, chiar şi în această variantă scurtată, are forţă cinematografică, cu toate că al doilea volum şi mai ales finalul neinspirat mai mult au dezamăgit decât au confirmat aşteptările date de prima parte. Povestea „nimfomanei“ Joe (interpretată la maturitate de Charlotte Gainsbourg, la a treia colaborare cu regizorul) este una morală. Exact astfel ne şi avertizează povestitoarea că va fi. Pentru Lars von Trier (ca şi pentru alter ego-ul său, Seligman, interpretat de Stellan Skarsgård), întregul univers pare a se supune unor legi eterne şi tipare imuabile, misterioase şi de neînţeles, inclusiv comportamentul bizar al „nimfomanei“.

3. „Marea frumuseţe“ / „La grande bellezza“ (Italia-Franţa, 2013)
Regia: Paolo Sorrentino
Cu: Toni Servillo, Carlo Verdone, Sabrina Ferilli

Spuma zilelor: Bătrâneţea şi descompunerea unei societăţi de oriunde şi de oricând, nu doar din Roma contemporană, sunt analizate cu mână de maestru de italianul Paolo Sorrentino în filmul său premiat cu Oscarul pentru film străin. Chiar dacă în prima oră, prima jumătate de film, acesta pare prolix şi redundant (dar, de fapt, prolixitatea este a lumii descrise de Sorrentino), pelicula nu întârzie să ofere secvenţe de mare cinema, din ce în ce mai uluitoare. Personajul central, jurnalistul Jep Gambardella (Toni Servillo), în vârstă de 65 de ani, este, aşa cum se defineşte de la bun început, înzestrat cu o mare sensibilitate; el îndeplineşte, de fapt, rolul artistului în această lume colorată, ţipătoare şi cu o aparenţă în perpetuă modificare, de fapt o lume statică şi încremenită în propria-i futilitate, inutilitate.

4. „Îndrăgostiţii mor ultimii“ / „Only Lovers Left Alive“ (coproducţie, 2013)
Regia: Jim Jarmusch
Cu: Tom Hiddleston, Tilda Swinton, Mia Wasikowska, John Hurt

O poveste cu vampiri: Reputatul regizor american Jim Jarmusch a revenit spectaculos cu această coproducţie turnată pe trei continente, despre dragoste şi moarte dincolo de timp. Povestea spusă pe ecran vă va da peste cap tot ceea ce credeaţi că ştiţi despre vampiri şi vă va pune serios pe gânduri. Filmul este singular chiar şi în contextul operei lui Jim Jarmusch. A fost considerat însă cel mai interesant al lui de la memorabilul „Dead Man“ (1995, cu Johnny Depp) încoace. Deşi pare ciudat şi imperfect, filmul e lucrat fin pe mai multe paliere şi îţi rămâne în minte mult după vizionare. Adam trăieşte în Detroitul semipustiit, după cum se ştie, de criza economică (filmat prelung şi cu mare plăcere de Jarmusch), căruia i se opune, spre final, Tangerul, vital şi amalgamat rasial.

5. „Edge of Tomorrow: Prizonier în timp“ / „Edge of Tomorrow“ (SUA-Australia, 2014)
Regia: Doug Liman
Cu: Tom Cruise, Emily Blunt, Brendan Gleeson, Bill Paxton

Războiul fără sfârşit: Un senzaţional film de război, deghizat în hainele unui science-fiction, reuşeşte, într-un moment foarte prielnic pentru aşa ceva, regizorul Doug Liman, prin „Edge of Tomorrow: Prizonier în timp“, cu Tom Cruise în rolul principal. „Live/Die/Repeat“ / „Trăieşte/Mori/Repetă“, spune sloganul filmului, pentru că este ceea ce i se întâmplă personajului principal, dar acest lucru s-ar putea aplica şi civilizaţiilor. Civilizaţia occidentală se simte ameninţată, prin urmare îşi imaginează propriul sfârşit în fel de fel de producţii SF. Ceea ce e special, de această dată, este nu invazia extraterestră a aşa-numiţilor „mimics“ („simulanţi“) – o pură convenţie, de altfel –, ci faptul că confruntarea se poartă în bătrâna Europă şi, mai ales, este una oarecum convenţională, adică avându-l pe inamic faţă în faţă.

6. „Hotel Grand Budapest“ / „The Grand Budapest Hotel“ (SUA-Germania, 2014)
Regia: Wes Anderson
Cu: Ralph Fiennes, Saoirse Ronan, Edward Norton

Odă Europei Centrale: Un spaţiu cultural în întregime imaginar, dar în acelaşi timp dureros de real din punct de vedere istoric, este reconstituit minuţios de americanul Wes Anderson în „Hotel Grand Budapest“, cu Ralph Fiennes în rolul personajului-cheie, recepţionerul Gustave H. Pentru un cineast considerat atât de „european“, era firesc la un moment dat să „cânte“ nostalgia Bătrânului Continent, a Lumii Vechi etc. (cum, de la un moment dat, a făcut şi alt american eurofil, Woody Allen), şi exact acest film este „The Grand Budapest Hotel“. Lumea descrisă în film a existat şi, în acelaşi timp, nu a existat. Scenariul scris de Anderson are grijă să nu localizeze nimic exact, din punct de vedere istoric sau geografic (mai exact, să localizeze fictiv, anacronic), în acelaşi timp absolut toate elementele sunt inspirate dintr-un loc sau perioadă de timp reale. De aici, delicioase şi asumate anacronisme, care fac, pentru cunoscători, mare parte din farmecul peliculei. Este lumea Kakaniei, creată şi „cântată“ de austriacul Robert Musil în capodopera sa „Omul fără însuşiri“, cea a Europei Centrale, a agonicei „monarhii chezaro-crăieşti“.

7. „Hărţi către stele“ / „Maps to the Stars“ (coproducţie, 2014)
Regia: David Cronenberg
Cu: Julianne Moore, Mia Wasikowska, John Cusack, Robert Pattinson

Un film despre post-uman: În „Maps to the Stars“ / „Hărţi către stele“, cel mai recent film al său, canadianul David Cronenberg nu face altceva decât în precedentul, indigestul „Cosmopolis“: să arate lipsa de conţinut şi perniciozitatea puternicilor zilei (de data aceasta, cei din Hollywood şi mass-media, care sunt, orice s-ar spune, esenţiali în prezent). Filmul este mult mai ok decât „Cosmopolis“ pentru că în primul rând este mult mai coerent decât acela (oricum, tot ceea ce părea stupid în filmul lui Cronenberg provenea exclusiv din romanul ratat al lui DeLillo; altfel, producţia era la fel de realizată din punct de vedere filmic ca şi cea de acum; astfel, tot ce i se poate reproşa autorului este prea marea fidelitate în procesul ecranizării). Nivelul post-uman la care se situează personajele lui Cronenberg din ambele filme este o privire aruncată asupra viitorului întregii planete (sau cel puţin a părţii hiper-dezvoltate a acesteia) şi, totodată, un arc de boltă final pus asupra (prea) lungii teme a condiţiei umane – post-umane, în cazul acesta (Julianne Moore premiu de interpretare feminină la Cannes).

8. „Dallas Buyers Club“ (SUA, 2013)
Regia: Jean-Marc Vallée
Cu: Matthew McConaughey, Jennifer Garner, Jared Leto

Îngeri în America: Începuturile bolii SIDA, flagelul sfârşitului secolului XX, sunt redate într-un film impresionant, distins cu trei premii Oscar: „Dallas Buyers Club“, beneficind de interpretările senzaţionale ale lui Matthew McConaughey şi Jared Leto. „Dallas Buyers Club“ nu este un film de propagandă „political corectness“ deghizat într-un film „artistic“. Printre personajele sale se numără membri ai „comunităţii LGBT“ (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali), firesc pentru un film care descrie ravagiile produse de apariţia virusului HIV în America mijlocului anilor ’80. Atât scenariul inteligent, cât şi filmul rezultat nu se preocupă, însă, cu a împărţi verdicte despre existenţa acestor oameni, cât cu – în primul rând – chestiuni de ordin artistic. Spre deosebire de multe alte pelicule, „Dallas Buyers Club“ este un film în toată puterea cuvântului, şi de-abia după aceea orice altceva. Am putea spune chiar că reuşita sa se află, mai ales, la nivelul stilului, al modului de a povesti, meritul datorându-se, evident, regizorului canadian, originar din Quebec, Jean-Marc Vallée (50 de ani). Stilul regizorului este fulgurant, secvenţele narative sunt scurte; autorul e preocupat mai mult să sugereze, decât să descrie. Suferinţa personajelor nu este exploatată sentimental, aşa cum ar fi făcut un film oarecare.

9. „Paradisul spulberat“ / „The Broken Circle Breakdown“ (Belgia-Olanda, 2012)
Regia: Felix van Groeningen
Cu: Veerle Baetens, Johan Heldenbergh, Nell Cattrysse

Răul fără Haneke: A trecut neobservat acest film belgian, nominalizat în 2014 la Premiul Oscar pentru film străin şi de mare succes pe piaţa occidentală, şi este păcat. Subiectul este delicat şi neplăcut, dar tratat cu obstinaţie de cinema, probabil pentru marea sa încărcătură (melo)dramatică, câteodată chiar în filme de mare substanţă: „Pomul de Crăciun“, „Oameni obişnuiţi“, „Lorenzo’s Oil“, „Camera fiului“. Este vorba despre pierderea unui copil şi despre inerenta degradare a cuplului care urmează. Dincolo de aceasta, la „The Broken Circle Breakdown“ important este stilul, cu mari elemente de originalitate, altfel povestea în sine, nu numai pentru că a mai fost spusă, nu ar fi avut mare valoare. Chiar dacă van Groeningen nu are geniul unui Haneke, maniera sa unică pe care i-o recunoşti austriacului doar după câteva cadre, prin urmare filmul nu e propriu-zis unul mare, el merită văzut de cinefili şi e păcat că nu i s-a acordat, din diverse motive, mai mare atenţie.

10. „În ordinea dispariţiei“ / „Kraftidioten“ / „In Order of Disappearance“ (Norvegia-Suedia-Danemarca, 2014)
Regia: Hans Petter Moland
Cu: Stellan Skarsgård, Kristofer Hivju, Birgitte Hjort Sørensen, Jakob Oftebro, Bruno Ganz

Un „Fargo“ de la pol: La fel de neobservată a trecut şi această bijuterie nordică, un film care dă o nouă ţinută genului comediei absurde cu gangsteri, promovat de Fraţii Coen sau de un Quentin Tarantino. Efortul este comun celor trei ţări scandinave, dar filmul este turnat în Norvegia şi realizat de un regizor norvegian. Importantă este şi contribuţia unei echipe de mafioţi (şi actori) sârbi, a căror căpetenie este interpretată de elveţianul Bruno Ganz. S-a făcut mult caz de paralela cu „Fargo“ şi cu stilul celor doi Coen, dar „Kraftidioten“ are cert elemente de originalitate, care-l deosebesc cu brio de orice film cu care ar putea fi comparat. Citit cu atenţie, scenariul este o subtilă luare în tărbacă a tuturor clişeelor corectitudinii politice, care fac ravagii şi pe pământ scandinav. Stilul este proaspăt şi original, făcând din vizionare o reală plăcere. Personajul lui Stellan Skarsgård, un paşnic conducător al unui plug de zăpadă, se decide să răzbune moartea fiului său şi-i lichidează unul câte unul pe cei mai periculoşi (dar şi idioţi) mafioţi ai locului. Morala: şi la ei, buturuga mică răstoarnă carul mare.

Menţiuni: „Lupul de pe Wall Street“ / „The Wolf of Wall Street“ (SUA, 2013, regia Martin Scorsese, cu: Leonardo DiCaprio, Jonah Hill, Margot Robbie, Matthew McConaughey), „Nebraska“ (SUA, 2013, regia Alexander Payne, cu: Bruce Dern, Will Forte, June Squibb), „Două zile, o noapte“ / „Deux jours, une nuit“ (Belgia-Franţa-Italia, 2014, regia: Jean-Pierre şi Luc Dardenne, cu: Marion Cotillard, Fabrizio Rongione, Catherine Salée), „Ea“ / „Her“ (SUA, 2013, regia Spike Jonze, cu: Joaquin Phoenix, Scarlett Johansson, Amy Adams, Rooney Mara, Olivia Wilde), „Wałęsa: Omul speranţei“ / „Walesa: Man of Hope“ / „Wałęsa. Czlowiek z nadziei“ (Polonia, 2013, regia Andrzej Wajda, cu: Robert Wieckiewicz, Agnieszka Grochowska, Maria Rosaria Omaggio).

Urmează top 10 al blockbusterurilor, al filmelor de public, dar care au valoare artistică şi, în ultimă instanţă, pot fi socotite la rândul lor filme „de autor“:

1. „Edge of Tomorrow: Prizonier în timp“ / „Edge of Tomorrow“ (SUA-Australia, 2014, regia Doug Liman, cu: Tom Cruise, Emily Blunt, Brendan Gleeson, Bill Paxton)

2. „Furia: Eroi anonimi“ / „Fury“ (SUA, 2014, regia David Ayer, cu: Brad Pitt, Shia LaBeouf, Logan Lerman, Anamaria Marinca)

3. „Lucy“ (Franţa, 2014, regia Luc Besson, cu: Scarlett Johansson, Morgan Freeman, Choi Min-sik, Amr Waked)

4. „X-Men: Viitorul este trecut“ / „X-Men: Days of Future Past“ (SUA-Marea Britanie, 2014, regia Bryan Singer, cu: Hugh Jackman, James McAvoy, Michael Fassbender, Jennifer Lawrence)

5. „Gardienii galaxiei“ / „Guardians of the Galaxy“ (SUA, 2014, regia James Gunn, cu: Chris Pratt, Zoe Saldana, Dave Bautista, Vin Diesel, Bradley Cooper)

6. „Noe“ / „Noah“ (SUA, 2014, regia Darren Aronofsky, cu: Russell Crowe, Jennifer Connelly, Anthony Hopkins)

7. „Planeta Maimuţelor: Revoluţie“ / „Dawn of the Planet of the Apes“ (SUA, 2014, regia Matt Reeves, cu: Andy Serkis, Gary Oldman, Jason Clarke, Keri Russell)

8. „Dracula: Povestea nespusă“ / „Dracula Untold“ (SUA, 2014, regia Gary Shore, cu: Luke Evans, Dominic Cooper, Sarah Gadon)

9. „Boxtroli“ / „The Boxtrolls“ (SUA, 2014, regia: Graham Annable & Anthony Stacchi, voci: Isaac Hempstead Wright, Elle Fanning, Ben Kingsley, Simon Pegg, Nick Frost)

10. „Interstellar: Călătorind prin univers“ / „Interstellar“ (SUA-Marea Britanie, 2014, regia Christopher Nolan, cu: Matthew McConaughey, Anne Hathaway, Jessica Chastain, Matt Damon, Michael Caine, Ellen Burstyn, John Lithgow)

Menţiuni: „Divergent“ (SUA, 2014, regia Neil Burger, cu: Shailene Woodley, Theo James, Kate Winslet), „Godzilla“ (SUA-Japonia, 2014, regia Gareth Edwards, cu: Aaron Taylor-Johnson, Ken Watanabe, Juliette Binoche), „Maleficent“ (SUA, 2014, regia: Robert Stromberg, cu: Angelina Jolie, Elle Fanning, Sam Riley), „Paddington“ (Marea Britanie-Franţa, 2014, regia Paul King, cu: Nicole Kidman, Julie Walters, Sally Hawkins, Hugh Bonneville, Ben Whishaw), „Marea aventură Lego“ / „The Lego Movie“ (SUA, 2014, regia: Phil Lord & Christopher Miller, voci: Elizabeth Banks, Liam Neeson, Morgan Freeman, Will Ferrell, Channing Tatum, Jonah Hill).

În sfârşit, topul celor mai proaste filme, dar alese dintre cele cu pretenţii, cu ştaif, care voiau să dea lovitura în cinema, dar sunt departe de aşa ceva. Aşadar, aceste titluri se află aici nu numai dacă sunt foarte proaste, ci şi dacă există o diferenţă prea mare între intenţii, miza autorilor şi rezultatul final sau, pur şi simplu, s-a făcut în jurul lor o (prea) mare vâlvă, evident nemeritată (cazul filmelor lui Christopher Nolan, respectiv Steve McQueen). Ordinea este inversă de data aceasta, deci locul 1 este cel mai prost, iar locul 10 cel mai bun (sau mai puţin prost) dintre ele:

1. „Exodus: Zei şi regi“ / „Exodus: Gods and Kings“ (Marea Britanie-SUA-Spania, 2014, regia Ridley Scott, cu: Christian Bale, Joel Edgerton, Ben Kingsley, John Turturro, Sigourney Weaver)

2. „Equalizer“ / „The Equalizer“ (SUA, 2014, regia Antoine Fuqua, cu: Denzel Washington, Marton Csokas, Chloë Grace Moretz, Bill Pullman, Melissa Leo)

3. „Ana“ (România, 2014, regia Alexa Visarion, cu: Răzvan Vasilescu, Cristina Drăghici, Mircea Albulescu)

4. „Kyra Kyralina“ (România, 2014, regia Dan Piţa, cu: Corneliu Ulici, Iulia Dumitru, Iulia Cîrstea, Ştefan Iancu)

5. „#Selfie“ (România, 2014, regia Cristina Iacob, cu: Crina Semciuc, Vlad Logigan, Olimpia Melinte, Răzvan Vasilescu)

6. „Pompei 3D“ / „Pompeii“ (SUA-Germania-Canada, 2014, regia Paul W.S. Anderson, cu: Kit Harington, Emily Browning, Kiefer Sutherland, Carrie-Anne Moss)

7. „Judecătorul“ / „The Judge“ (SUA, 2014, regia David Dobkin, cu: Robert Duvall, Robert Downey Jr., Vera Farmiga)

8. „12 ani de sclavie“ / „12 Years a Slave“ (SUA, 2013, regia Steve McQueen, cu: Chiwetel Ejiofor, Benedict Cumberbatch, Michael Fassbender, Brad Pitt)

9. „Interstellar: Călătorind prin univers“ / „Interstellar“ (SUA-Marea Britanie, 2014, regia Christopher Nolan, cu: Matthew McConaughey, Anne Hathaway, Jessica Chastain, Matt Damon, Michael Caine, Ellen Burstyn, John Lithgow)

10. „Dracula: Povestea nespusă“ / „Dracula Untold“ (SUA, 2014, regia Gary Shore, cu: Luke Evans, Dominic Cooper, Sarah Gadon)

Citeşte şi:

VIDEO Topul celor mai bune filme de artă care au rulat în cinematografele din România în 2014

Topul filmelor pe 2013

Topul filmelor pe 2012