Film

articolul anterior articolul urmator

„Din culisele cinematografiei“. Trista istorie postdecembristă a studioului cinematografic Animafilm. Cine i-a omorât pe Miaunel şi Bălănel

25
15 Sep 2019 11:31:35
Autor: Adrian Epure
Miaunel, Bălănel şi Mihaela, trei dintre personajele de succes ale Animafilm, dispărute
Miaunel, Bălănel şi Mihaela, trei dintre personajele de succes ale Animafilm, dispărute

La 55 de ani de la înfiinţare, legendarul studio Animafilm se îndreaptă încet, dar sigur, spre faliment. Instituţia nu a mai produs niciun titlu de ani buni, iar datoriile sale către stat şi penalizările aferente se ridică la peste 1,3 milioane de lei, în condiţiile în care singurele venituri constante sunt cele obţinute din chiriile pentru cele două imobile ale sale, construite în 1935 şi 1946.

S-a rupt filmul! În cei 30 de ani de „libertate“, celebrul studio cinematografic Animafilm, prin intermediul căruia s-au realizat atât desenele animate care au încântat copilăria a milioane de români, cât şi nu mai puţin îndrăgitele diafilme, a ajuns practic o umbră a instituţiei care producea nu mai puţin de 534 de filme – majoritatea solicitate şi la export – doar între 1971 şi 1980.

De fapt, ca să fim sinceri, Animafilm mai trăieşte doar cu numele astăzi. Ultimul desen animat din palmaresul studioului înfiinţat la 1 iulie 1964, la iniţiativa lui Ion Popescu-Gopo şi a lui Mihnea Gheorghiu, a fost realizat acum 15 ani. Este vorba despre un film de cinci minute intitulat „Un alt fel de Love Story“, o comandă a Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, în care Miaunel şi Bălănel fac educaţie sexuală.

Animafilm nu deţine nici drepturile de autor asupra filmelor sale cele mai importante, toate peliculele realizate până în anul 1994 aflându-se în proprietatea publică a statului român şi în administrarea Centrului Naţional al Cinematografiei. Instituţia a fost reorganizată sub forma unei societăţi de acţiuni prin Hotărârea Guvernului României nr. 53/1991 privind înfiinţarea de regii autonome şi societăţi comerciale în domeniul cinematografiei, iar în momentul de faţă, SC Animafilm SA este controlată de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale care deţine 29.538 acţiuni, respectiv 68,54%, în timp ce restul de 13.556 de acţiuni au fost dobândite de foştii angajaţii în procesul de privatizare în masă.

Foto: Sediul Animafilm din strada Franceză

Când veniturile provin doar din chirii

Aproape singurele venituri pe care le-a obţinut societatea în ultimii ani provin din chiria spaţiilor din cele două imobile pe care le deţine: cel din Strada Franceză nr. 10 (având o vechime de 84 de ani), respectiv etajele IV, V, VI şi VII ale imobilului din Strada Gabroveni nr. 2 (având o vechime de 73 de ani). Cele două clădiri sunt evaluate la 1.998.656 de lei, însă nu au fost consolidate şi nici n-au suferit reparaţii capitale.

Mai mult decât atât, Animafilm nu deţine titluri de proprietate asupra terenurilor pe care se află amplasate clădirile, deoarece ambele au fost în procese de revendicare pe baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Dacă între 1990 şi 2001, Animafilm a mai produs totuşi 15 filme de animaţie, toate strategiile de revigorare a brandului s-au năruit la 11 septembrie 2002. Chiar în momentul în care existau intenţii serioase privind privatizarea societăţii!

Un control efectuat ca urmare a solicitării Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului către Ministerul Finanţelor Publice a stabilit că Animafilm datorează un impozit de 90% pe veniturile obţinute din chirii. Conducerea instituţiei nu şi-a însuşit această datorie şi a contestat decizia în instanţă, solicitând în decursul anului 2003 Curţii de Apel Bucureşti să anuleze datoria de 344.764 de lei prin formularea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor invocate de Ministerul Finanţelor Publice. După ce a trecut pe la Curtea Constituţională, speţa s-a întors în tribunale.

Foto: Victor Antonescu (dreapta), într-o „şedinţă de sumar“

Răzvan Theodorescu a fost de acord cu ştergerea datoriilor

La finalul anului 2005, a fost pierdut şi ultimul recurs prin care se contesta decizia, iar din acel moment, Animafilm trimite periodic memorii pe adresa Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Singurul ministru care s-a implicat a fost Răzvan Theodorescu, care a fost de acord să iniţieze un proiect de hotărâre a Guvernului României pentru anularea creanţelor fiscale ale Animafilm.

Inclus pe ordinea de zi a ultimei şedinţe de guvern din decembrie 2004, proiectul n-a mai fost însă adoptat din lipsă de timp. De atunci şi până azi, datoriile au tot crescut, ajungând la 1.390.512 de lei la finalul lunii iunie, iar varianta ştergerii datoriilor este greu de luat în calcul în prezent, având în vedere normele Uniunii Europene privind ajutorul de stat.

Conform ultimului raport semestrial al SC Animafilm SA, alte variante de a salva brandul, prezentate ca fiind deja avansate Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, sunt intrarea în insolvenţă (conform hotărârii Consiliului de Administraţie din 9 iunie 2017), respectiv majorarea capitalului social, prin aport de capital privat. În afara directorului general Manuela Hodor, în funcţie de aproape 25 de ani, Animafilm mai are astăzi doar un angajat cu normă întreagă şi unul cu normă de două ore pe zi. Asta în vreme ce zeci şi zeci de artişti animatori de la cele câteva studiouri româneşti private lucrează, însă, pentru companii europene mari şi mici, uneori la producţii 3D, iar alţii sunt răspândiţi prin alte ţări.

Cred că filmele acestea meritau o soartă mai bună, nu uitarea, iar copiii zilelor noastre au dreptul să le vadă şi să le judece.

Victor Antonescu, regizor

Animateca, un proiect de recuperare a producţiilor Animafilm

Asociaţia realizatorilor de filme de animaţie din cadrul Uniunii Cineaştilor din România a iniţiat în urmă cu ceva vreme Animateca, un proiect de restituire către public a unor filme de animaţie create înainte de 1990. Practic, Uniunea Cineaştilor, în colaborare cu Asociaţia Gopo şi GoPo Production, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Arhivei Naţionale de Filme şi DACIN SARA, a conceput un program de proiecţii de animaţie la Cinemateca Eforie. În context, nu mai puţin de o sută de filme realizate la Animafilm înainte de 1990 au fost masterizate de către DACIN SARA, pentru a fi repuse în circuitul cinematografic.

 

Ion Popescu-Gopo: „În clipa în care am aflat că am primit premiul la Cannes, m-am speriat foarte tare“

În România, primul film de animaţie, pierdut astăzi, a avut premiera la 4 aprilie 1920, la Cercul Militar Naţional, realizator fiind Aurel Petrescu. Cel mai vechi desen animat care s-a păstrat este „Haplea“ (25 decembrie 1927), realizat de Marin Iorda, care a transferat pe ecrane personajul pe care îl făcuse celebru în caricaturile epocii. Haplea apăruse pentru prima dată în 1924 în paginile revistei „Dimineaţa copiilor“, iar aventurile sale în benzi desenate au fost continuate ulterior şi de un alt desenator, Pascal Rădulescu, sub pseudonimul „Moş Nae“.

Însă cel mai cunoscut nume din istoria desenului animat românesc este Ion Popescu-Gopo (foto dreapta), care a fost, multă vreme, şi singurul cineast al cărui nume era prezent în toate dicţionarele de specialitate din străinătate. Gopo debutase în presă în 1939, publicând caricaturi, pentru ca zece ani mai târziu să realizeze, alături de Matty Aslan şi de tatăl său, Costică Popescu, scurtmetrajul de animaţie „Punguţa cu doi bani“. În anul 1956, Gopo reuşeşte să ajungă pentru prima oară în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes cu „Şurubul lui Marinică“. Anul următor, regizorul a „recidivat“, cu „Scurtă istorie“, un film animat care concentra, în zece minute, povestea devenirii umanităţii.

„În clipa în care am aflat că am primit premiul la Cannes, m-am speriat foarte tare. Frica aceasta a durat foarte mult. Frica şi nu bucuria m-a torturat. Şi următorul film, dacă îl privim cu atenţie, demonstrează tot frica, frica creatorului în faţa criticii. Mă domina frica de a nu face mai puţin decât făcusem. Dar şi la următoarele filme, premiile tot curgeau. Marele Premiu la Festivalul de la Tours, la Festivalul de la Karlovy Vary, colegii mă porecliseră «găina cu ouăle de aur». Teama că nu voi mai lua premii cu filmele mele mă teroriza şi… am fugit în lumea filmului cu actori“, povestea ulterior Gopo.

„Filmul lui Gopo acumulează în zece minute idei politice, într-o povestire umoristică plină de ritm şi de imaginaţie. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici şcolii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu“, scria şi celebrul Georges Sadoul în al său „Dictionnaire des cineastes“.

Din nou pe Croazetă cu „Şapte arte“

În 1958, cineastul reuşea să ajungă din nou la Cannes cu „omuleţul“ său, prin intermediul scurtmetrajului „Şapte arte“. Cineastul a mai fost nominalizat în secţiunea dedicată scurtmetrajelor şi în ediţia din 1960 a prestigiosului festival, cu filmul „De dragul prinţesei“, de data aceasta fiind vorba despre o producţie cu actori, avându-i în distribuţie pe Nucu Păunescu (Un împărat), Eugenia Popovici (O împărăteasă), Cezarina Chiriţescu (O prinţesă mică), Puiu Călinescu, Tudorel Popa, Horia Căciulescu şi I. Popescu-Lar (Prinţişori şi Feţi-Frumoşi), Dem. Savu (Un prinţ al monedelor de aur), Florin Piersic (Un cioban), Ion Manu (Un sfetnic şi totodată un zmeu fals), respectiv Constantin Ţăpârdea (Un zmeu adevărat).

În 1962, Ion Popescu-Gopo a reuşit performanţa de a fi selecţionat şi în cadrul competiţiei oficiale dedicate lungmetrajelor, graţie peliculei „S-a furat o bombă“, în care jucau, printre alţii, Iurie Darie (Om), Haralambie Boroş (Şefband), Puiu Călinescu (Umbra), Ovid Teodorescu (Bandgras) sau Emil Botta (Somarhoţ). A fost ultima intrare a regizorului român în selecţia Cannes-ului, creaţiile sale viitoare fiind ocolite de comisiile de selecţie de pe Coasta de Azur.

De ce a interzis cenzura comunistă aventurile lui Robinson Crusoe

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

GAN
15.09.2019, 12:04:18

asa, si pana la urma "cine" i-a omorat pe Miaunel si Balanel?

+2 (2 voturi)
Maleficio Decenu
15.09.2019, 12:53:08

”Vidul creativ” în economia de piață, da nu e nimic, nu suntem singuri,tac și Lolek și Bolek,Mafilm etc. Europa de Est e frumoasă, da numai văzută de sus din elicopter.Mama ei de tranziție făcu victime și la Mihaela,1001 de seri,Miaunel și Bălănel.R.I.P. omulețul lui Gopo.Sic transit gloria mundi.

+6 (6 voturi)
GAN
15.09.2019, 13:20:33

studiourile de animatie din est au ramas captive intr-o gandire invechita, Vina este a sefilor ce au condus aceste institutii si incapacitatea acestora de a se adapta...libertatii de expresie. Si pietei concurentiale. sunt o sumedenie de tineri capabili de animatie (2D si 3D) care si-au gasit locuri de munca la sutele de companii mai mari sau mai mici sau la propriile firme. Oare de ce? Creativitate exista, doar niste tampiti cu placuta "manager" nu vad asta. E mai usor sa stai cu mana intinsa la buget si sa te plangi ca vremurile sunt grele.

0 (6 voturi)
Basarab Peruca
15.09.2019, 13:25:27

Cum cine i-a omorat. Guvernul Petre Roman in frunte cu Ion Ilici Iliescu au ras tot ce mai putea fi pastrat, imbunatatit si folosit de pe vremea comunismului, punand cu succes prima piatra la temeia principiului modern, conform caruia trecutul trebuie sters complet cu buretele si ca istoria nu e necesara. Pai in Germania si acum sunt reeditate vechile desene, filme, inca se dubleaza pe noi voci, le gasesti mereu pe amazon, in librarii precum Thalia, etc. Li se face chiar reclama. Tot ce apartine trecutului este actual. Numai la noi s-a aruncat totul la gunoi. Incepand cu industria si pana la cel mai insesizabil aspect, totul a fost maturat ca apoi sa ne lasam inghititi de afacerile, proiectele si ideile altora ajungand sa ne bucuram de exemplu cand se deschide un Kaufland sau un Lidl, fara sa sesizam ca noi, intern, suntem 99% absenti in tara asta. Cate afaceri straine sunt in Germania, Olanda sau Austria prin comparatie cu ce se face intern ? Raportand asta la situatia din Romania iti dai seama ca tara e intr-un faliment inca nerecunoscut si nedeclarat. Sa depinzi de toate celelalte tari este dovada faptului ca Romania se afla in colaps, platind salarii si pensii numai din inertie, imprumuturi si mingicarii economice. Dar mult nu o sa mai dureze.

+2 (4 voturi)
GAN
15.09.2019, 13:35:13

conform caruia trecutul trebuie sters complet cu buretele si ca istoria nu e necesara inteleg ca ilici a vrut cu tot dinadinsul sa stearga istoria si realizarile marete ale comunismului ....ok

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (25)