Ave Caesar!

Caesar (Andy Serkis), liderul care scoate maimutele din sclavie

APOCALIPSĂ Iraţionalitatea sangvinară a războiului şi voinţa de putere sunt temele noului film din serie, „Planeta Maimuţelor: Revoluţie“, cu Andy Serkis în rolul liderului pacifist Caesar.

Numărul filmelor care tratează cu voluptate situaţia „maimuţe versus oameni“ tinde să crească atât de mult, încât doar cinefilii versaţi mai pot să vadă corect asemănările şi deosebirile dintre diversele încarnări ale francizei. Comparaţia este de făcut în primul rând între seria veche de cinci filme începută cu „Planeta maimuţelor“ (1968, regia Franklin J. Schaffner), un veritabil clasic, şi cea actuală, demarată în 2011 cu „Planeta Maimuţelor: Invazia“ / „Rise of the Planet of the Apes“. Nu mai punem aici la socoteală producţiile de televiziune şi nefericitul remake al lui Tim Burton din 2001, care mai rău a încurcat lucrurile.

Lume pe dos

Filmul din 2011 s-a bucurat de un succes rezonabil, care tinde însă să fie depăşit de cel al continuării lansată în această vară. Problema este că această poveste, tipică pentru situaţia narativă denumită „lume pe dos“ (ideea îşi are de fapt originea în ingeniosul roman publicat de scriitorul francez Pierre Boulle în anul 1963), are mai mult farmec dacă este privită dinspre sfârşit înspre început, cu alte cuvinte dacă ne este dezvăluit treptat faptul că Planeta Maimuţelor este, de fapt, bătrâna noastră Terra.

Situaţia este exemplară pentru toposul „lumii pe dos“, spre deosebire de alte ficţiuni cu civilizaţii animaliere, pentru că inversează termenii evoluţiei: noi am regresat, ele au progresat (considerăm că ne tragem din maimuţe evoluate, nu din altceva). O abordare cronologică a poveştii – cum au ajuns maimuţele să devină inteligente şi să stăpânească Pământul –, practicată de seria lansată în 2011, văduveşte spectatorul de factorul surpriză, cu toată spectaculozitatea confruntărilor dintre oameni şi maimuţe, aşa cum o vedem în filmul de faţă.

Inevitabilul război

Filmul de acum trei ani, „Planeta Maimuţelor: Invazia“, te făcea să ţii în permanenţă cu maimuţele şi – prin finalul implacabil pe care-l simţeai, îl ghiceai – putea fi considerat o expresie a urii de sine a speciei noastre. În producţia de acum, lucrurile se complică. Majoritatea oamenilor a fost decimată de aşa-numitul „virus simian“, ceea ce a dus şi la prăbuşirea civilizaţiei pe toată planeta. Grupurile de supravieţuitori umani din California interacţionează şi se confruntă cu colectivitatea de maimuţe inteligente, condusă de liderul Caesar (Andy Serkis) şi refugiată în pădurile din zonă.

Confruntarea duce la război şi este un dezastru pentru ambele specii. Războiul este inevitabil însă, în cele din urmă, şi va continua, pentru că ţine de esenţa ambelor specii de primate inteligente, este trista morală a poveştii. Nu e greu de recunoscut prototipul situaţiilor de contact şi confruntare dintre cele două colectivităţi: e cel din toate poveştile cu europeni şi amerindieni sau alte populaţii „primitive“ – modelul „Pocahontas“, să zicem. În astfel de situaţii, cultura mai puternică, mai „evoluată“ o zdrobeşte pe cea slabă. E greu de spus însă aici cum se împart aceste roluri.

E vorba de noi

În filmul precedent, simpatizai cu maimuţele pentru că erau persecutate şi aveau rolul celui slab. În filmul actual, oamenii, supravieţuitorii umani mai exact, sunt cei aflaţi, însă, în inferioritate. Mai mult, războiul propriu-zis este declanşat de maimuţe, din cauza voinţei de putere a liderului Koba (Toby Kebbell), un individ violent şi lipsit de raţiune. Prin urmare, e greu de spus cui ar mai trebui să-i ţii partea.

Desigur, omul este fiara absolută: el a pus în cuşti maimuţele şi le-a supus unor crude experimente, el a creat virusul care a distrus planeta etc. Trista concluzie la care ajunge, în final, cu amărăciune liderul pacifist Caesar este însă următoarea: „am crezut că maimuţele sunt mai bune, dar suntem mult mai asemănători decât credeam“. Indivizi pacifişti şi raţionali precum Caesar sau omul Malcolm (Jason Clarke) sunt, evident, primii sacrificaţi în astfel de momente de nebunie sângeroasă.

Contrar etologiei

Dacă redarea momentelor succesive de declanşare a unui război (vezi şi actualele situaţii inter-oameni din Ucraina sau Gaza) este o reuşită a filmului, nu la fel stau, însă, lucrurile în ce priveşte aspectele propriu-zis ştiinţifice. Pentru oricine a citit măcar o carte de etologie popularizată (Desmond Morris, Konrad Lorenz etc.), modul în care funcţionează colectivitatea de maimuţe, fie ele şi având mutaţia inteligenţei, este lipsit de orice credibilitate. Avem de-a face, însă, cu o operă de cultură populară, în care situaţiile sunt, evident, arhetipale, prin urmare astfel de detalii sunt, prin forţa lucrurilor, futile.

Info

Planeta Maimuţelor: Revoluţie / Dawn of the Planet of the Apes (SUA, 2014)
Regia: Matt Reeves
Cu: Andy Serkis, Gary Oldman, Jason Clarke, Keri Russell

3 stele