Film

articolul anterior articolul urmator

Un festival cât o vacanṭă

1
27 Oct 2014 18:39:06
Sanda Vişan
Festivalul „Les films de Cannes à Bucarest” se desfăşoară între 24-30 octombrie la cinematografele Studio, Elvira Popescu şi Patria
Festivalul „Les films de Cannes à Bucarest” se desfăşoară între 24-30 octombrie la cinematografele Studio, Elvira Popescu şi Patria

Aflat la cea de-a cincea ediṭie, Festivalul „Les films de Cannes à Bucarest” stârneṣte ṣi în acest an cinefililor stări duale: ai sentimentul că străbaṭi lumea largă prin film, dar simṭi ṣi dureri de cap, pentru că, pus în faṭa evidenṭei consistentului program (www.filmedefestival.ro/2014/acasa/), trebuie să alegi între câṣtigătorii premiilor acordate chiar în acest an, la importanta întâlnire cinematografică internaṭională.

Ṣi nu e deloc uṣor să alegi între Palme dÓr, Caméra dÓr, Premiile FIPRESCI sau Quinzaine des Réalisateurs, sau dintre cele din competiṭie, candidate sau câṣtigătoare la Oscarul pentru film străin, mai ales când ṣtii că unele dintre filme nu vor avea difuzare în România ṣi că nu le poṭi vedea decât între 24 şi 30 octombrie, la unul din cele trei cinematografe: Studio, Elvira Popescu şi Patria.

Ca să nu mai spun că însăṣi participarea la Festivalul Internaṭional de Film de la Cannes, pe care francezii ṣi l-au creat în 1946 (din spirit de concurenṭă cu Veneṭia) a ajuns să reprezinte o certitudine că producṭia respectivă are o calitate specială, că este importantă pentru evoluṭia cinematografului ca artă. Aṣa că ṣi celelalte filme din programul care aduce la Bucureṣti un pic din aerul Croazetei ne fac, vreme de o săptămână, viaṭa foarte grea.

Dar se vede treaba că această plăcută suferinṭă nu este mortală, căci, iată, am ajuns la jumătatea festivalului ṣi ne simṭim plini de vigoare, dar apăsaṭi de aceeaṣi povară, aceea de a selecta. Căci inevitabil te bucuri de un film, dar suferi că l-ai ratat pe altul.

Este dilema oricărui  festival valoros: a celui iniṭiat de regizorul Cristian Mungiu cu atât mai mult. Atât datorită caratelor sale, cât ṣi circumstanṭelor, care îi aṣează perioada de desfăṣurare în paralel cu cea a altui eveniment important, Festivalul Naṭional de Teatru. Ambele susṭinute (ṣi) de bugetul public.

Poate că n-ar fi rău să reflectăm ṣi la o anumită coordonare a marilor evenimente, pentru a evita suprapunerile ṣi a le creṣte astfel eficienṭa comunitară, aṣa cum fac, de pildă,  la Edinburgh scoṭienii, care trăiesc din veniturile festivalurilor, împărṭite în toate lunile anului.

Aici sunt banii dumneavoastră

Cristian Mungiu - Avem susṭinere din bugetul public, dar trebuie spus că la nivel de cinema nu s-a constituit niciodată o necesitate atât de mare, încât statul să considere că acestea sunt evenimente de importanṭă naṭională, cum se întâmplă cu teatrul. Acolo există o linie de buget pentru Festivalul Naṭional de Teatru, pentru că teatrul are un fel de prestigiu ṣi a obṭinut asta la un moment dat. Nu trebuie să faci fundraising în fiecare an, ca să vezi ce buget vei avea la FNT. S-a reuṣit acest nivel, pe care noi la cinematograf nu l-am reuṣit nici cu TIFF la Cluj, nici noi la Bucureṣti.

Noi depindem de ce putem aduna în fiecare an. Sunt fonduri publice implicate în festival, de la Consiliul Naṭional al Cinematografiei, de la Institutul Cultural Român din când în când, de la Ministerul Culturii. Dar ar fi mult mai simplu să existe, de pildă, o linie specială de buget la Ministerul Culturii, pentru festivalurile de film din România, cele care au ajuns la un anumit număr de ediṭii, dovedind că au un public ṣi susṭinere locală. Am putea astfel să ṣtim pe ce buget ne bazăm.

Dacă noi, de exemplu, pentru festivalul Les Films de Cannes à Bucarest am ṣti deja din mai, în timpul Festivalului de la Cannes, câṭi bani o să avem, am putea organiza un eveniment mult mai complex. Noi însă depindem întotdeauna de răspunsuri : de sesiunile CNC, de cei de la Ministerul Culturii. Uneori primeṣti, alteori nu. Ṣi nu ṣtii de ce conjunctură depinde. Ṣi atunci stăm până prin august, să vedem ce fac partenerii noṣtri anul acesta, pot să ne ajute sau nu, de la stat ce rezultate avem, fiindcă nu e nimic previzibil.

Aṣa că alcătuim târziu un buget ṣi atunci facem ca în România: ne adaptăm ṣi facem ceva până la urmă, dar nu putem face un plan clar, pe termen lung.

S.V. – Vorbiṭi de parcă în România am avea planuri bugetare multianuale, la nivel de ṭară. Nu le avem. 

Menṭionaṭi susṭinerea locală: aveṭi sprijinul Primăriei capitalei?

C.M. - Nu îl avem ṣi îmi pare rău. Când organizezi un eveniment la prima ediṭie, nu există neapărat încredere, dar noi suntem la a cincea ediṭie. Festivalul a devenit un eveniment aṣteptat al toamnei bucureṣtene ṣi îndrăznesc să spun că e probabil cel mai important festival de film din Bucureṣti, pentru că aduce cei mai mulṭi oameni ṣi cele mai multe filme importante. Prin urmare, mi s-ar fi părut normal să existe interes ṣi din partea Primăriei capitalei.

S.V. – Aṭi încercat?

C.M. - Am încercat doi, trei ani la rând, am primit explicaṭii, dar nu mai mult de atât. Anul acesta avem însă un sprijin de la Primăria Sectorului 1, care e la fel de interesant pentru noi, numai că ṣi acesta e obṭinut printr-un fel de simpatie ṣi relaṭie personală. Ca atare, nu e o sursă de finanṭare pe care să ne bazăm neapărat ṣi la anul. Depinde de context.

Cred că un oraṣ de dimensiunile Bucureṣtiului e pus în mare măsură pe hartă, prin evenimentele lui culturale: e important să ai niṣte festivaluri de film, într-un oraṣ pe care vrei să-l transformi într-un pol turistic. Nu văd de ce nu ṣi-ar asuma Primăria Generală să aibă o linie de buget deschisă pentru evenimente culturale de acest tip, care să includă ṣi cinematograful. Toată stima pentru diametralele nord-sud ṣi podurile peste calea ferată, dar, până la urmă, dacă avem turiṣti în Bucureṣti, care vin să vadă ceva ṣi chiar pentru publicul local, sunt evenimentele culturale cele care rămân.

S.V. - Ce procent din bugetul acestei ediṭii este acoperit din finanṭe publice?

C.M. - Dacă socotim că CNC-ul, ICR-ul, Primăria Sectorului 1 ṣi Ministerul Culturii sunt bani publici, cred că ne apropiem de 50%.

Lăsaṭi studenṭii să vină la mine!

Sanda Viṣan - Datorită prestigiului de care vă bucuraṭi, fiindcă sunteṭi un nume în cinematografia europeană, puteṭi aduce la Bucureṣti mari realizatori, cu care sunteṭi coleg în jurii sau cu care intraṭi în competiṭie, la Festivalul de la Cannes. Vi se pare că invitaṭii dv. primesc la noi recepṭia pe care o merită?

Cristian Mungiu - Nu primesc recepṭia pe care cred că ar trebui s-o primească, dar acest lucru se educă. Nu putem face altceva decât să stimulăm publicul, să creăm  o recepṭie cât mai pe măsura invitaṭilor, pe care facem efortul să-i aducem, prin relaṭii personale.

Sunt foarte puṭine festivaluri care beneficiază de prezenṭa câṣtigătorului de Palme d’Or, în anul de după câṣtigarea premiului. Eu mi-am putut permite acest lucru, fiindcă am fost în juriu la Cannes ṣi cumva omul acesta a simṭit că-mi datorează ceva. Dar am avut mari îndoieli înainte să-l aduc, fiindcă mă întrebam dacă în România există o comunitate care să perceapă această chestiune la nivel de eveniment.

Scurtă divagaṭie: când îmi promovez filmele în România, eu mă pun la dispoziṭia celor care organizează proiecṭiile din ṭară, ca să vorbesc cu publicul. Din când în când constat pe teren că n-ar fi trebuit să vin, pentru că nu e un eveniment pentru oamenii de acolo. Mie mi se pare că fac un efort ṣi mă duc, dar pentru ei nu e un eveniment suficient de mare.

Revin la Les films de Cannes à Bucarest: când organizezi un festival, ai această răspundere faṭă de oaspeṭi. Nu poṭi să aduci pe cineva de la un nivel foarte înalt ṣi să constaṭi că rulează filmul în premieră, cu regizorul în sală ṣi nu ai toate locurile vândute. Pentru că el merge peste tot în lumea asta, în locuri unde interesul pentru cinema e cu mult mai mare decât la noi. Sigur, îi explici contextul, înṭelege, cu oamenii aceṣtia am o relaṭie personală, dar eu doresc foarte mult să creṣtem încetul cu încetul ṣi să ajungem măcar la nivelul de a fi capabili să umplem sălile de cinematograf, cu filmele cele mai aṣteptate ale anului de la Cannes, care vin o dată sau de două ori.

Pot să vă spun ceva destul de trist: pentru Palme d’Or, pentru Caméra d’Or, pentru filmele mari, care constituie partea de cinema popular în cadrul arthouse-ului, se umple sala. Dar pentru filmele de Cannes care sunt foarte bune, dar au fost în Quinzaine des Réalisateurs sau în Semaine de la Critique ṣi nu au luat neapărat premii, nici măcar două proiecṭii în Bucureṣti, pe care le facem noi, nu aduc neapărat săli pline. Asta e masa critică de spectatori, cu interes pentru cinema ṣi disponibilitate de a ieṣi din casă, chiar ṣi în zile friguroase. Incercăm să cream ṣi să creṣtem acest public, dar rata lui de creṣtere este modestă.

E foarte trist să vezi că aduci filme în oraṣul ăsta, în care nu există alternativă, iar studenṭii în general ṣi cei de la ṣcoala de film, în special, nu fac parte din grupul principal de spectatori, pe care îl avem noi.

„Les Combattants”, de Thomas Cailley, Premiul Quinzaine des Réalisateurs ṣi Premiul FIPRESCI, Cannes, 2014:



S.V. - Dv. încercaṭi să creaṭi o insulă de interes, într-o mare de indiferenṭă. Lumea preferă acum să intre pe internet ṣi să vadă filme, s-au schimbat obiceiurile de consum.

C.M. - In condiṭiile acestea trebuie să încercăm ṣi să facem ceva. Am avut în cadrul festivalului o conferinṭă exact pe subiectul distribuṭiei filmelor europene, fiindcă aceṣti invitaṭi sunt foarte implicaṭi în Franṭa  - mă refer la Michel Hazanavicius ṣi Radu Mihăileanu- în măsurile franceze ṣi cele europene, de care e nevoie, pentru ca aceste fenomene, cum sunt piratieria ṣi cele legate de legislaṭie, să fie conectate în aṣa fel încât cine e interesat de un film să vină să-l vadă în cinematograf, mai întâi.

Eu nu am nimic împotriva comodităṭii de a vedea un film pe internet, dar ar trebui să plăteṣti pentru asta, fiindcă e un produs în care s-a investit. E simpu: dacă nu recuperezi ce s-a investit în produs, nu poṭi să faci altul. Aceṣti realizatori sunt foarte activi. Ne-am întâlnit ṣi l-am cunoscut mai bine pe Hazanavizius când am fost la José Manuel  Barroso, fostul preṣedinte al Comisiei Europene, pentru a susṭine excepṭia culturală europeană. Acum el mi-a întors acea favoare de a fi mers să reprezint interesele europene, în acea conversaṭie.

„Le meraviglie”, de Alice Rohrwacher, Marele Premiu, Cannes, 2014:

Cristian Mungiu - La ora actuală, în România vorbim despre o ṭară care are, pentru genul acesta de filme, cu totul patru cinematografe în Bucureṣti ṣi vreo trei în ṭară. Deci diferenṭele sunt foarte mari, faṭă de lumea civilizată. In condiṭiile acestea facem ce putem, iniṭiative punctuale.

Sanda Viṣan - Dar nu mai sunt, de fapt, prea multe cinematografe. Fiind date pe mâna autorităṭilor locale, mare parte dintre ele au dispărut. Dacă mergi în Bucureṣti, pe Bd. Elisabeta, poṭi vedea că toate cinematografele de acolo au dispărut, clădirile sunt delabrate. Chiar ṣi cinema Capitol, cu grădina sa, care sunt pe lista monumentelor istorice, se află în aceeaṣi stare.

C.M. - Sigur, au dispărut. La conferinṭa despre care vă vorbeam, am discutat despre modele, alternative de distribuṭie, mijloace de a promova filme, încât să se depăṣească starea actuală. La întrebarea pe care ṣi-o pun astăzi publicul ṣi utilizatorii de internet: de ce mă scoṭi din casă, să vin să văd filmul la cinematograf, tu trebuie să ai un răspuns.

In cazul nostru, pentru festival, răspunsul este că nu poṭi să-l asculṭi pe regizorul filmului decât dacă ieṣi din casă. El se deplasează în mod special, 2-3000 de kilometri, ca să fie în sală cu tine, să-ṭi spună ce-a vrut să facă, pune lucrurile într-un context ṣi acesta este un eveniment. Pentru asta trebuie să vii la cinematograf. Apoi mai sunt ṣi alte lucruri în festival: celelalte filme care ies în difuzare ṣi la care nu vine nimeni, iar tu stai ṣi te intrebi cum poṭi să mai aduci publicul.

Noi avem mai multe probleme. Până când să ne punem întrebarea cum convingem publicul să vină să vadă filmele, ar trebui să ne punem problema unde le prezentăm. Toate cinematografele care nu mai sunt au dispărut din diverse raṭiuni, între care unele sunt cât se poate de penale. In ultimii 20 de ani, unul din lucrurile de jefuit, rămase în ṭara asta au fost aceste clădiri ale cinematografelor din centrele oraṣelor, pe care toată lumea le-a vrut nu ca să proiecteze filme sau să facă vreo cafenea, ci ca să le dărâme ṣi să facă un bloc.

Situatia este foarte încâlcită, ne preocupă ce se întâmplă cu România Film ṣi ce e de făcut cu aceste săli, care există pe hârtie. Sunt încă în patrimoniul statului câteva sute de săli, dar pe teren nu poṭi să dai filmul în niciuna dintre ele. E o situaṭie juridică foarte încâlcită, fiindcă nimeni nu ṣtie cum să dizolve această regie, nimeni nu ṣtie ce să pună în locul acestei regii, nimeni nu ṣtie pe banii cui s-ar putea digitaliza aceste săli, nimeni nu ṣtie pe banii cui s-ar putea renova aceste săli, căci unele au rămas un fel de cub de beton, în care se aruncă gunoaie ṣi vin câinii să doarmă.

Rostul discuṭiilor desfăṣurate ṣi în cadrul festivalului este să formulăm idei, pentru niṣte planuri. Dar ca să ai niṣte soluṭii pentru redresarea situaṭiei, trebuie să ai un interlocutor, adică cineva care te ascultă, fiind interesat.

In  momentul de faṭă, “beneficiem” de niṣte schimbări pe bandă rulantă ṣi la CNC, ṣi la Ministerul Culturii, astfel încât lucrurile acestea ajung să nu fie niciodată prioritatea cuiva. Nimeni nu are o viziune, un plan pe mai mult decât concursul viitor. Noi suntem singurii care avem niṣte planuri, dar noi suntem în poziṭia de jucători, de producători de conṭinut ṣi de oameni interesaṭi, pentru că simṭim efectele situaṭiei asupra noastră. 

Dar nu găsim un partener de conversaṭie, care să fie interesat ṣi de rezultatele pe care ar trebui să le aibă, după ce a ajuns în poziṭie, ca să redreseze toate lucrurile astea, pentru că sunt multe fire care trebuie trase, cel puṭin în materie de cinema, toate odată. Trebuie să încercăm să recuperăm sălile, să le digitalizăm, să investim în educaṭie pentru cinema, în ṣcoli. Pentru că degeaba creezi interes în rândul tinerilor, dacă în oraṣul lor nu e sală, degeaba creezi săli ṣi le treci la municipalitate, dacă acolo nimeni nu ṣtie cum să le gestioneze.

Toate aceste lucruri s-ar putea face dacă, pentru un moment, cultura ṣi cinematograful ar deveni parṭial preocuparea cuiva în aceste ministere ṣi instituṭii, care au în grijă aceste domenii de activitate.

„The Tribe”, de Myroslav Slaboshpytskiy, Marele Premiu la Semaine de la Critique, Cannes, 2014:

La Patria, ca pe câmp

SandaViṣan - Nu e oarecum frustrant pentru câṣtigătorul de Cannes, omul care spune poveṣti cinematografice extraordinare, să se ocupe de managementul resurselor, de treburile administrative, de film ca industrie, ṣi nu de film ca produs al minṭii ṣi al sufletului ?

Cristian Mungiu - Frustrant sau nu, lucrurile acestea ne privesc pe noi ṣi nu avem confortul ṣi nu putem să ne alintăm, spunând că suntem niṣte artiṣti în turnul de fildeṣ, ocupându-ne doar de conṭinut, pentru că realitatea va veni peste noi.

Noi, adică cei din generaṭia mea, dacă nu  ne ocupam foarte mult, în ultimii 10-12 ani, de felul în care arată legea cinematografiei, nu am fi putut să producem acest content. Noi suntem nevoiṭi să investim mereu timp nu în redresarea spre bine a acestei situaṭii, ci în păstrarea măcar a unui echilibru oarecare, încât lucrurile să funcṭioneze aṣa cum functionează.

De aceea, deṣi rostul nostru principal ar fi să ne facem filmele, trebuie să ne ocupăm în continuare de chestiuni administrative ṣi organizatorice, pentru că nu se ocupă de ele cine ar trebui, pentru că nu e interes ṣi pentru că nu avem competenṭa. Ṣi atunci noi umplem golul ăsta ṣi venim cu soluṭii, care nu pot fi însă puse în practică, în absenṭa unui interlocutor. In momentul de faṭă, noi nu avem acest interlocutor.

S.V. - Nu aveṭi un interlocutor, dar aveṭi un festival. Suntem la jumătatea lui. Cum vi se pare că merge?

C.M. - Festivalul merge foarte bine, din punctul de vedere al publicului pe care îl avem, pentru că am reuṣit, pentru prima dată, să anunṭăm programul festivalului cu suficient de mult timp înainte, încât publicul să ṣtie orele precise ale filmelor. E foarte greu să ṣtii când primeṣti copiile ṣi din această cauză se întârzie de obicei. Acum a fost posibil cu zece zile înainte de festival.

Ca atare, primele 5.000 de bilete s-au vândut înainte de festival, ceea ce pentru filmul european este imens. Au fost proiecṭii care au fost sold out înainte de festival, iar acum încercăm să obṭinem drepturi, pentru proiecṭii suplimentare.

Ce funcṭionează mai puṭin bine ṭine de condiṭiile româneṣti, în care proiectăm noi. Se întâmplă că e octombrie ṣi a venit zăpada peste noi. Asta dintr-odată ne creează o problemă uriaṣă, pe care nu ṣtim cum s-o gestionăm, pentru că n-a prevăzut-o nimeni.

Am ales anul acesta să prezentăm filme ṣi la Cinema Patria, iar acolo nu este căldură. A trebuit, deci, să luăm o măsură pompieristică. Pentru că suntem oameni de film ṣi ṣtim să ne organizăm, am dus un grup electrogen ṣi heater-e, încălzitoare pe care le folosim când filmăm pe câmp, ṣi le-am pus în sala celui mai mare cinematograf din buricul Bucureṣtiului, ca să le dăm căldură spectatorilor.

Dar e tot un mod care arată cât de amatori suntem la nivelul organizării ṣi al înṭelegerii întregii chestiuni. Nu se poate să investeṣti atât de mult în aducerea acestor filme, în promovarea lor, să vinzi bilete acolo ṣi să vină personalul de la uṣă să explice de ce nu e căldură. Pe spectator nu-l interesează de ce nu e căldură, nu-l interesează că România Film nu ṣi-a reglat notele de plată cu băncile ṣi că au conturile blocate, iar sala are căldura tăiată. Asta nu are nicio importanṭă, trebuie să asiguri confortul spectatorului.

In Bucureṣti, la ora actuală, dacă vrei să organizezi un festival, ai foarte puṭine săli din care să alegi, nu mai sunt săli care arată filme în condiṭii civilizate. Deci, din acestă perspectivă, treburile nu merg la fel de bine, fiindcă vin lucrurile astea neaṣteptate peste tine.

 Cristian Mungiu, Bérénice Bejo ṣi Michel Hazanavicius

Speranṭa moare ultima

Cristian Mungiu - Ce m-a bucurat foarte mult ṣi am trecut-o la lucruri pozitive pe anul acesta, este genul de reacṭie pe care l-au avut discuṭiile cu publicul, organizate până acum. Dacă nu faci festivalul ṣi nu aduci regizorii pentru sesiuni de întrebări ṣi răspunsuri la sfârṣitul filmelor, oamenii nu au această obiṣnuiṭă: cum s-a terminat filmul ṣi a început genericul, au rupt scaunul ṣi au ieṣit din sală.

Or, festivalul e cu totul altceva decât o proiecṭie obiṣnuită, anonimă la mall, când nu te interesează genericul ṣi ai plecat. Când vin realizatori la sfârṣitul proiecṭiei, trebuie să fii curios, să ai respect ṣi să rămâi, chiar dacă nu pui întrebări. Poate îṭi pleacă troleul ṣi trebuie să fugi, nu asta-i problema. Dar trebuie să existe un grup de oameni, căci dacă nu există unul suficient de semnificativ, atunci e imposibil să mai organizezi festivaluri ṣi să mai chemi oaspeṭi. Eu am întotdeauna această problemă, să judec foarte clar dacă oaspetele pe care vreau eu să-l chem va provoca suficient interes, încât să merite să-l invit.

De pildă, mi-ar plăcea foarte tare ca, pentru ediṭiile următoare, să chem mai mulṭi regizori ai filmelor “mici”. Dar întrebarea este: acei regizori vor fi aṣteptaṭi de suficient de mulṭi oameni în sală, la sfârṣit, sau mă fac eu de râs?

S.V. – Inṭeleg, din ultimul răspuns, că, în ciuda dificultăṭilor, veṭi recidiva ṣi la anul.

C.M. - Vom recidiva, pentru că te apuci odată din entuziasm să faci aṣa ceva ṣi după aceea ai o obligaṭie, sunt oameni care aṣteaptă festivalul acesta. Pentru ei facem ṣi vom continua să facem festivalul. Sper ca la anul să fie organizat în cât mai bune condiṭii ṣi să creeze acea masă critică, astfel încât, peste alṭi cinci ani, să fie un festival mai mare, cu condiṭii mai bune.      

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Florin Mihai
29.10.2014, 19:25:34

Felicitari pentru idee! Emotioneaza. Foloseste. Culturalizeaza.