VIDEO Zece scene de dragoste care au rupt barierele cinematografiei: de la violul din „Blue Velvet“ la cel mai erotic dans din filmul mut „The Abyss“

Scenele de dragoste au reprezentat întotdeauna o parte importantă a cinematografiei, dar dacă astăzi sexul este aproape nelipsit din filmele hollywoodiene, în anii 1930 era considerat tabu. Unul dintre primele filme difuzate vreodată se numea simplu „The Kiss“, iar sărutul de 47 de secunde a scandalizat presa. În anul 1919, poveştile ecranizate au evoluat în asemenea măsură încât scenele amoroase au devenit părţi esenţiale ale naraţiunii.

Jurnalistul Christian Blauvelt, de la BBC, a întocmit o listă a scenelor care au rupt barierele cinematografiei: de la dansul seducător din „The Abyss“ până la violul din „Blue Velvet“.

„The Abyss“ (1910)

Actriţa Asta Nielsen şi-a folosit cu iscusinţă seducţia în drama daneză „The Abyss“, vrăjindu-şi partenerul cu mişcările şoldurilor şi astfel dând naştere unei scene încărcate de sexualitate. De fapt, este o scenă de sex în care protagoniştii sunt îmbrăcaţi, iar ea este agresorul – motiv pentru care spectatorii europeni, dar şi cei americani au fost şocaţi. Scena cu pricina a fost cenzurată în unele regiuni din Statele Unite.

„Notorious“ (1946)

Odată cu înfiinţarea Codului de Producţie de la Hollywood, la începutul anilor 1930, regizorilor li s-au impus limite clare cu privire la cât de explicit poate fi comportamentul sexual pe micul şi pe marele ecran. Nu ar fi existat un film hollywoodian ca „Ecstasy“, filmul cehoslovac din 1933 care o arată pe Hedy Lamarr nud şi având orgasm, timp de mai multe decenii. Dar regizorii isteţi, precum Alfred Hitchcock, au găsit modalităţi de a păcălli Codul.

Hitchcock a decis să includă „cel mai lung sărut din istoria cinematografiei“ în filmul „Notorious“, în ciuda decretului care prevedea ca săruturile hollywoodiene să fie limitate la trei secunde sau chiar mai puţin.

Aşa că în loc de un sărut interminabil, Hitchcock i-a pus pe Cary Grant şi pe Ingrid Bergman să se sărute la intervale scurte de timp şi să se îmbrăţişeze vreme de două minute şi jumătate – perioadă în care s-au mişcat prin apartament, au vorbit la telefon şi au căzut de acord asupra meniului pentru masa de seară, săruturile reprezentând semnele de punctuaţie ale dialogurilor.

„Sweet Sweetback’s Baadasssss Song“ (1971)

Reprezentările sexului în cinematografia americană au crescut considerabil în anii 1960, după ce studiourile au oprit aplicarea Codului de Producţie. Dar un film independent, „Swee Sweetback's Baadassss Song“, avea să stârnească o adevărată isterie, mergând mai departe decât oricare alt film american.

Filmul conţine scene explicite de sex cu Melvin Van Peebles, care a fost şi regizorul peliculei. Acesta face dragoste cu mai multe femei, în timp ce personajul său fuge de lege. Una dintre cele mai controversate scene este cea în care fiul său în vârstă de 13 ani, Mario Van Peebles, este gol şi îl întruchipează pe el în tinereţe, când şi-a pierdut virginitatea cu o prostituată.

„The Devils“ (1971)

Marea Britanie nu a rămas în urma cinema-ului underground american în ceea ce priveşte deschiderea de noi frontiere sexuale. Ken Russell fusese prins deja în mijlocul unui scandal, după celebrul meci de box ai cărui protagonişti s-au luptat goi, în „Women in Love“, dar „The Devils“ a mers chiar mai departe.

O poveste despre isteria religioasă şi sexulitatea din Franţa anilor 1600, despre un oraş pe care Biserica îl consideră infestat de demoni şi vrăjitorie, filmul prezintă mai multe călugăriţe în mijlocul unei orgii, înconjurate de însemne creştine.

Într-o scenă Oliver Reed îl portretizează pe Iisus care coboară de pe cruce doar pentru a fi răvăşit de Vanessa Redgrave – cu doi ani înainte de „The Exorcist“ şi cu 16 înainte de „The Last Temptation of Christ“, filme ce au stârnit indignarea din cauza amestecării sexualităţii cu sacrul.

„In the Realm of the Senses“ (1975)

Filmul japonez al maestrului Nagisa Oshima a pavat drumul pentru „Antichrist“, al lui Lars von Trier, prin prezentarea violenţei sexuale. Acesta prezintă evoluţia unei aventuri toride, prin intermediul sexului nedisimulat dintre un bărbat şi o femeie în Japonia anilor 1930, ale căror vieţi sexuale se construiesc pe experienţe din ce în ce mai puternice, inclusiv asfixierea erotică. Asemenea incidentului din viaţa reală pe care se bazează filmul, ultima scenă de dragoste culminează cu o castrare şi o crimă.

„Blue Velvet“ (1986)

Filmul lui David Lynch este plin de momente tulburătoare, inclusiv o scenă de agonie în care maniacul Dennis Hopper o violează pe Isabella Rossellini. Dar „scena de dragoste“ în care Rossellini cere protagonistului Kyle MacLachlan să o lovească, este aproape la fel de marcantă. Doar câteva filme înainte de „Blue Velvet“ au exploatat puterea sexualităţii cu ajutorul unor efecte atât de viscerale, iar o serie de critici de film, printre care Roger Ebert, s-au împotrivt acestei metode. „Rossellini este degradată, pălmuită, umilită şi goală în faţa camerei. Iar atunci când rogi o actriţă să îndure asemenea experienţe, ar trebui să-ţi respecţi partea ta din afacere şi să o distribui măcar într-un film important“, a scris la momentul respectiv Ebert.

„Howard the Duck“ (1986)

Pasărea ireverenţioasă  a celor de la Marvel Comics a ajuns pe marile ecrane într-un film produs de George Lucas, dar nu într-o manieră amuzantă. Howard este o raţă care citeşte o revistă numită „Playduck“, o raţă care încearcă şi aproape că reuşeşte să o seducă pe Lea Thompson. Într-una din scene, răţoiul ajunge chiar în pat cu ea şi după ce Lea spune „Nu reuşesc să găsesc bărbatul potrivit“, el livrează celebra replică „Poate că nu ar trebui să cauţi un om“. Deşi sunt destul de drăgăstoşi unul cu altul, niciun fulg nu zboară.

„Kids“ (1995)

Regizorul Larry Clark şi scenaristul Harmony Korine au vrut să realizeze un film care să demonstreze promiscuitatea adolescentelor din mediul urban american. Rezultatul a fost unul extrem de controversat, având în vedere că distribuţia era formată din tineri. Filmul începe cu o lungă scenă amoroasă dintre un băiat în vârstă de 17 ani şi o fată de 13 ani. Clark a mărturisit că a sperat că va face un film care va fi echivalentul cinematografic al „The Great American Novel“. Cu toate acestea, publicaţia „The Washington Post“ l-a catalogat drept „pornografie infantilă“.

„The Brown Bunny“ (2004)

Filmul lui Vincent Gallo, despre un bărbat care trece prin diferite etape ale unei relaţii ce-i provoacă regret, nu numai că a stârnit numeroase comentarii negative la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, ci l-a determinat pe Roger Ebert să-l catalogheze drept cel mai prost film din istoria festivalului. O scenă în mod special a şocat publicul: o secvenţă extinsă în care Chloe Sevigny şi Gallo sunt protagoniştii unei partide de sex oral. Se poate argumenta că acea scenă dezvăluie adevărata natură a relaţiei lor şi este esenţială poveştii, dar încadrarea close-up şi durata extinsă a scenei i-a făcut pe unii să creadă că arta a devenit pornografie.

„Team America: World Police“ (2004)

Creatorii seriei „South Park“, Trey Parker şi Matt Piatra, au creat o satiră a politicii externe a SUA, împreună cu celebrităţile hollywoodiene şi clişeele realizării filmelor, în „Team America: World Police“, pusă în scenă în întregime cu ajutorul marionetelor. Un moment a atras atenţia în mod deosebit şi a fost la un punct de a face ca filmul să poarte eticheta „doar pentru adulţi“: o scenă de sex dintre două păpuşi. Utilizarea esteticii de film pentru copii într-un mod agresiv sexual a atras nenumărate controverse, deşi regizorii s-au apărat declarând că scena intimă dintre cele două marionete nu face altceva decât să reflecte modul în care copiii se joacă.