Visând la momentul în care voi deveni pisică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştiu, „Vanilla Sky“ e un remake după „Abre los ojos“ (“Deschide ochii!“), al lui Alejandro Amenábar. Când am văzut „Vanilla Sky“ însă, nu ştiam de Amenábar (aveam să-l descopăr mai târziu, cu acest „Abre los ojos“, dar şi cu „The Others“ sau mai ales cu „Mar adentro“), aşa că nu am avut nicio prejudecată, iar filmul lui Cameron Crowe mi-a plăcut mult.

„Vanilla Sky" e un film straniu, în care nu prea înţelegi ce se întâmplă, până spre final, când se limpezesc apele. Stranietatea e sporită de scenele onirice, care şi ele sunt justificate în economia poveştii - dar şi asta nu afli decât la sfârşit. Poate că sunt subiectiv, că am văzut filmul lui Cameron Crowe primul, iar la „Abre los ojos" nu mai aveam nicio surpriză, dar mi se pare că „Vanilla Sky" se joacă mai pervers - şi, deci, mai interesant - cu mintea spectatorului.

Te enervează că nu înţelegi ce se întâmplă cu Sofia sau cu Julie, cele două personaje feminine din mintea eroului principal, sau de ce acesta din urmă e când cu faţa desfigurată, când cu ea ca înainte de accident. Şi apoi, ce legătură are titlul filmului - „Vanilla Sky" - cu povestea amorului lui David pentru Sofia? Toate aceste lucruri îţi sunt lămurite doar dacă ai puţintică răbdare.

Dincolo de toate acestea, ţin la filmul lui Cameron Crowe şi pentru o replică foarte faină, care mi-a rămas în minte şi acum, la atâţia ani după ce l-am văzut. Frumosul şi bogatul David se îndrăgosteşte de Sofia, iar ea îi răspunde, într-un prim moment, avansurilor lui. Numai că David are un accident, care-i distruge faţa.

După ce iese din spital, încearcă să lege din nou relaţia cu Sofia şi o invită într-un bar. Acolo, ea încearcă să-l evite, iar el se dă, jalnic, în spectacol. La un moment dat, David încearcă să  aibă un dialog cu ea, să vadă dacă mai există vreo speranţă. La care Sofia îi zice: „I'll tell you in another life, when we are both cats" („O să-ţi spun într-o altă viaţă, când amândoi vom fi pisici.").

Ei bine, o astfel de replică face, pentru mine, toţi banii. Asta poate şi pentru faptul că eu însumi am simţit, în câteva rânduri, că mă voi întâlni cu anumite persoane într-o altă viaţă, când activităţile mele principale vor fi lingerea blăniţei cu atenţie, leneveala şi torsul de plăcere.

Info

Vanilla Sky - Deschide ochii (SUA, 2001)

Regia: Cameron Crowe

Cu: Tom Cruise, Penélope Cruz, Cameron Diaz, Kurt Russell, Jason Lee, Noah Taylor

Prima TV,  duminică (21 noiembrie), ora 24.00.

Filme



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite