ABBA a publicat prima fotografie după reuniunea de 35 de ani FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa ABBA s-a destrămat în 1982 FOTO Getty Images
Trupa ABBA s-a destrămat în 1982 FOTO Getty Images

După ce şi-a surprins fanii anunţând o reuniune, trupa ABBA a publicat zilele trecute o fotografie dintr-un studio de înregistrări, ca dovadă că membrii formaţiei lucrează în prezent la piese noi.

Membrii formaţiei suedeze ABBA au anunţat în luna aprilie că au compus şi vor înregistra primele lor cântece de la despărţirea din 1982. Astfel,  trupa urmează să lanseze două melodii – „I Still Have Faith In You“ şi încă o melodie – în cadrul unei emisiuni TV speciale ce va fi difuzată în noiembrie, înainte de un turneu „virtual“ cu holograme ale trupei ABBA, ce va avea loc în 2019.

Gorel Hanser, managerul trupei în prezent, a publicat prima dovadă fotografică potrivit căreia cei patru artişti colaborează din nou. El a publicat o imagine dintr-un studio, pe contul de Instagram al trupei. Fotografia prezintă grupul înregistrând la studioul RMV din Stockholm. În acest studio, aflat în central oraşului, Benny Andersson a lucrat timp de mulţi ani, arată unsitedemuzică.ro.

image

O descriere a acestei imagini – care confirmă că Benny Andersson, Bjorn Ulvaeus, Agnetha Faltskog şi  Anni-Frid Lyngstad înregistrează împreună – confirm, de asemenea, că două noi piese ale trupei ABBA vor fi lansate la sfârşitul acestui an.

„Una dintre aceste melodii sună de parcă am fi scris-o pentru ABBA astăzi. Cealaltă, însă, pare că ar fi putut fi scrisă pentru acest grup şi în anul 1972“, a spus Benny Andersson despre noile cântece.

Agnetha Faltskog, Anni-Frid Lyngstad, Bjorn Ulvaeus şi Benny Andersson s-au despărţit în 1982, după ce au dominat scena disco pentru mai mult de zece ani cu piese precum „Waterloo“, „Dancing Queen“, „Mamma Mia“ sau „Super Trouper“. Grupul, care a vândut mai mult de 400 de milioane de albume, nu s-a mai reunit pe scenă din 1986.

Muzică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite