Adele anunţă al patrulea album al carierei sale. „30” va fi lansat pe 19 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Instagram
FOTO: Instagram

Cântăreaţa britanică Adele a anunţat miercuri că cel de-al patrulea album de studio al ei se va intitula "30" şi va fi lansat pe 19 noiembrie, cu o zi înainte de împlinirea a şase ani de la apariţia pe piaţă a precedentului său material discografic, "25", informează site-ul revistei People, conform Agerpres.

Artista în vârstă de 33 de ani a dezvăluit că a început să lucreze la noul ei album în urmă cu aproape trei ani şi că viaţa ei din acea perioadă era complet diferită faţă de aşteptările sale.

"Eu mă bazez pe rutină şi pe consecvenţă pentru a mă simţi în siguranţă, mereu am fost aşa. Cu toate acestea, m-am aruncat - conştientă şi chiar dorind acest lucru - pe mine însămi într-un labirint de nebunie absolută şi de frământări interioare", a scris celebra cântăreaţă într-un mesaj publicat miercuri pe reţelele de socializare.

Artista a mărturisit că a "aflat multe adevăruri usturătoare" despre ea însăşi de-a lungul acestui proces de creaţie, dar a ajuns, într-un final, într-o zonă de stabilitate sufletească în care se simte suficient de confortabil pentru a putea să lanseze un nou album.

Adele şi soţul ei, Simon Konecki, au finalizat divorţul în martie 2021, la aproape doi ani după ce s-au despărţit. Sâmbătă, într-un mesaj publicat pe contul ei de Instagram, cântăreaţa britanică a dezvăluit că tema centrală a noului ei album este divorţul.

Cu toate acestea, Adele şi-a încheiat mesajul publicat miercuri într-o notă pozitivă, explicându-le fanilor ei din lumea întreagă că a "ieşit din întuneric" şi că se simte pregătită "să păşească din nou în lumină".

Primul single extras de pe noul album, "Easy on Me", va fi lansat vineri.

"30" continuă tiparul adoptat de Adele încă de la primul ei disc, prin care artista britanică a decis ca titlurile albumelor ei de studio să reprezinte vârsta pe care o avea în momentul în care le-a înregistrat. Astfel, primele trei materiale discografice ale cântăreţei Adele s-au intitulat "19", "21" şi "25".

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite