Muzică

articolul anterior articolul urmator

Björk, trei spectacole cu public în august pentru sprijinirea comunităţilor afectate de pandemie şi a mişcării BLM

0
29 Jun 2020 11:17:29
Autor: Adelina Mărăcine
Bjork FOTO Guliver/Getty Images
Bjork FOTO Guliver/Getty Images

Cântăreaţa islandeză Björk a anunţat că va susţine în luna august, la Reykjavík, trei spectacole cu public, care vor fi transmise şi online, pentru a strânge bani în sprijinul comunităţilor cel mai afectate de pandemie, dar şi al mişcării Black Lives Matter.

Într-un comunicat citat de revista Rolling Stone, ea a transmis: „Aş vrea să vă invit la nişte concerte pentru a aduce un omagiu celor care au fost loviţi grav de coronavirus, mişcării Black Lives Matter şi muzicienilor islandezi cu care am lucrat de-a lungul anilor“.

Björk a precizat că, de-a lungul carierei, a colaborat cu peste 100 de muzicieni islandezi.

„Vom sărbători faptul că ieşim cu toţii sănătoşi din carantină împreună prin concerte la Harpa Music Hall, timp de trei weekenduri în august“.

Concertele intitulate „Björk Orkestral” vor avea loc pe 9, 15 şi 23 august. Ele vor fi unplugged. .

Luna aceasta, a fost anunţat că întreg catalogul muzical al artistei islandeze Björk a fost disponibil pentru două zile pe platforma Bandcamp, pentru streaming şi cumpărare, iar încasările obţinute vor fi donate mişcării Black Lives Matter din Marea Britanie.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii