Ce e dincolo de o femeie care-şi cântă durerea? Rămas-bun, Vaya con Dios

Dani Klein, solista de la Vaya con Dios, în concert                                          FOTO: Cristian Mitrea

Vaya con Dios şi-a luat rămas-bun de la publicul românesc la Cluj şi la Bucureşti. O admirasem pe interpreta Dani Klein în adolescenţă. Credeam că o uitasem. Nu a fost aşa...Ascultând-o, m-a răscolit fiecare vers pe care îl cântasem, cu tot teribilismul, în urmă cu 20 de ani.

Acum am înţeles cu totul altfel ceea ce cânta...Cu ironie, cu detaşare, Dani ne-a adus aminte încă o dată "ce înseamnă să fii femeie", cum ar spune Alex Ştefănescu, "What's a Woman": un mănunchi de contradicţii, care-şi exprimă sarcastic, sensibil, durerea de a fi înşelată, minţită sau trădată. Şi mai ales cu o voce de o amplitudine superbă, în versuri simple, din care emoţia şi suferinţa răzbat dincolo de glacialitatea casantă a vorbelor sfredelitoare ca nişte cuţite de gheaţă.

A cântat celebrul "Puerto Rico", stând aşezată pe scaun pentru că, nu-i aşa?, "a făcut 60 de ani pe 1 ianuarie", a glumit ea, spunându-şi vârsta fără probleme. Şi o întreagă Sală a Palatului a vibrat, aplaudând timbrul şi tonusul extraordinar al acestei interprete. Şi-a pus în valoare fiecare membru al  trupei, muzicieni cu adevărat virtuoşi: William Lecomte (pian), Sal La Rocca (bass), Hans van Oosterhout (tobe), Red Gjeci (vioara), Maria Lekranty (backing vocal), Thiery van Durme (chitara) şi Tim Dejonghe (trompetă). Fiecare în parte a oferit, alături de ea, recitaluri instrumentale şi vocale cu totul aparte, pe ritmuri de rock, de jazz  sau de flamenco.

Alături de contrabasistul Dirk Schoufs şi de chitaristul Willy Lambregt, Dani Klein a înfiinţat trupa în 1986, mizând pe jazz, şansonete şi muzică gipsy, genuri deloc agreate în acea vreme la Bruxelles. Muzica lor a fost o gură de oxigen în anii '90 pentru că avea, aşa cum s-a mai scris, “culoare, soul şi pasiune”. 

De când am fost la concert le fredonez hiturile, "Don’t Break My Heart" (în care Dani Klein spune că a fost curajoasă, dar recunoaşte că uneori şi-a pierdut credinţa, nefiind vorba de "mândrie" sau de orgoliu rănit), "Heading for a Fall" şi răscolitoarea "I Don't Want to Know", atunci când îşi cânta durerea că e înşelată. Interpreta a renăscut din propria cenuşă după ce s-a despărţit de Dirk Schoufs, care era genul maccho, cu aproape zece mai tânăr decât ea. Succesul nu le-a priit, nici drogurile pe care le consuma Dirk... S-a despărţit de el în 1991, iar contrabasistul trupei a murit în acelaşi fatidic an, la doar 29 de ani. Dirk se căsătorise între timp cu cântăreaţa franceză de bossa-nova Isabelle Antena, rivala mai tânără a lui Dani, pe care o întâlnise cu patru ani înainte în timpul unui turneu alături de Vaya con Dios.

După moartea sa, Dani Klein a lansat  tulburătorul solo "Time Flies". O vreme s-a aşternut tăcerea,  Vaya con Dyos retrăgându-se pentru nişte ani...

La Bucureşti,  ea a mai cântat "Don't Cry for Louie", "Johnny (tu n'es pas un ange)" inspirată din a noastră "Sanie cu zurgălăi",  "Je l'aime Je l'aime/ Djelem, Djelem" care prin ritmurile ţigăneşti a ridicat sala în picioare ( Dani Klein referindu-se la "rromi" şi la limba lor, s-o fi gândit oare şi la numărul acestora din România şi la "prestigiul" pe care ni l-au adus ei în Europa?).
De undeva din balconul Sălii Palatului, am privit cum un bodyguard a stat nemişcat, implacabil, tot timpul concertului, cu faţa spre public şi cu spatele spre scenă. M-am întrebat cum rezistă să nu se uite în urmă... De-abia în final, când sala era în picioare, statuia-bodyguard a prins viaţă, energia fantastică a muzicii şi a publicului din jur, convingându-l pentru o clipă să întoarcă capul spre scenă, prins şi el în vraja celor care interpretau "Nah Neh Nah" o dată trupa.

Ce e dincolo de o femeie care-şi cântă durerea? O biografie. Aştept s-o citesc pe cea a lui Dani Klein, o carte pe care deja a început s-o scrie. Rămas-bun. Vaya con Dyos.

Până atunci, "nu vreau să ştiu" de acest "farewell tour"...