Cornel Ilie, solistul Vunk, despre trompetistul Dan Nicolau, reţinut într-un dosar de cămătărie: Este colaboratorul trupei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trompetistul Dan Nicolau, reţinut într-un dosar de cămătărie, este colaborator al trupei Vunk, a spus pentru agenţia de presă News.ro Cornel Ilie, solistul formaţiei, precizând că, prin urmare, incidentul nu va afecta desfăşurarea concertelor programate în perioada următoare.

”Nu anulăm concertele programate în următoarea perioadă. Dan este colaborator cu noi, nu este membru din trupă. A cântat la o mare parte din concertele noastre, urma să cânte şi la altele, dar nu este membru activ, adică nu este membru doar la Vunk. Este colaborator şi lucrează cu foarte mulţi artişti. Trupa Vunk are patru membri (Cornel Ilie, Gabriel Maga, Bogdan Crucianu, Nicu Sârghea, n.r.). El era al cincilea om de pe scenă, dar venea doar la concert, era invitat în concertele noastre. El nu apare nici în fotografii, nici în videoclipuri. Concertele se ţin fără nicio grijă”, a spus Cornel Ilie, pentru News.ro.

Solistul a precizat că vestea reţinerii lui Dan Nicolau l-a luat prin surprindere şi că nu a reuşit să ia legătura cu acesta.

”Am fost azi luat total din oală. Când am aflat primul lucru a fost să îl sun. Evident că era telefonul închis. În rest nu ştiu absolut nimic, nu ştiu de ce a ajuns în situaţia aia, nu am cum să interpretez. Eu sunt convins… Nu că e o confuzie, dar cred că e vorba de un anturaj care e puţin greşit. Probabil că a fost luat prin învăluire, nu ştiu. Sigur nu este genul de om care să facă aşa ceva. În mod sigur”, a mai spus Cornel Ilie.

Solistul se află alături de ceilalţi membri ai trupei Vunk la Baia Mare, unde vor susţine un concert în această seară de la ora 22.00. Trupa va susţine în perioada următoare mai multe concerte în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. Marţi, de la ora 22.00, Vunk va susţine un concert la Berăria H.

Optsprezece persoane, între care Dan Nicolau, doi executori judecătoreşti şi un avocat, au fost reţinute şi nouă sunt plasate sub control judiciar în dosarul de cămătărie şi deturnare a unor licitaţii instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite