Muzică

articolul anterior articolul urmator

David Gilmour va lansa un nou single după o pauză de cinci ani. Piesa este inclusă într-un audiobook

0
16 Jun 2020 13:02:47
Autor: Adelina Mărăcine
David Gilmour FOTO Getty Images
David Gilmour FOTO Getty Images

David Gilmour (74 de ani) a anunţat în această săptămână lansarea unui nou single, „Yes, I Have Ghosts“. Va debuta pe 17 iunie şi face parte din muzica compusă de artist pentru versiunea audio a cărţii soţiei sale, Polly Samson, „A Theatre for Dreams“.

Această carte va fi publicată de către W.F. Hoves pe 25 iunie şi va include pe parcursul sau muzică originală compusă de chitaristul Pink Floyd. 
 
Un sinopsis pentru carte a fost lansat încă din aprilie şi aflăm că acţiunea se petrece pe insula idilică Hydra din Grecia în anii '60. 
 
Povestea este despre o comunitate de pictori, poeţi şi muzicieni care îşi petrec zilele în mod boem într-o comunitate insulară. Scriitorii Charmain Clift şi George Johnston sunt „regii“ acelei insule, potrivit infomusic.ro
 
Despre această creaţie Gilmour a declarat: „Scriitura vie şi poetică a lui Polly, cuplată cu vocea sa foarte naturală la naraţiuni, a făcut unirea forţelor pentru a produce versiunea audio de «A Theatre for Dreams» o experienţă fantastică şi care a adus împlinire. Formatul audiobook are atât de mult potenţial neexploatat şi sunt surprins că nu sunt mai mulţi muzicieni care au colaborat creativ cu autori, naratori şi producători de audiobook-uri în acest mod până acum.Cele două lumi par să fie conectate strâns, iar muzica poate ajuta să aducă acele cărţi audio la viaţă în moduri noi şi neaşteptate“.
 
Îniţial, David şi soţia să nu aveau de gând să lucreze împreună la proiect, dar ideea a apărut pe durata izolării în pandemie. Polly Samson nu e străină de latura artistică şi a mai avut colaborări cu soţul său, ea scriind versuri şi pentru Pink Floyd şi pentru piesele solo ale lui Gilmour. Un exemplu este single-ul „Louder Than Words“ de pe albumul final Pink Floyd, „The Endless River“ sau piesa titulară de pe albumul solo al lui David Gilmour, „Rattle That Lock“.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările