Muzică

articolul anterior articolul urmator

Despre Eurovision, Statul Islamic şi naţionalism dacomaniac

47
16 Mar 2016 16:21:15
Traian Danciu

Să ne mire oare rezultatul Selecţiei Naţionale pentru Eurovision sau să o luăm ca atare, într-o ţară în care clasăm prea multe cu un „asta e!“? Într-o ţară în a cărui Parlament se încearcă impunerea în şcoli a creaţionismului,  ca parte din ora de biologie.

Aşadar o ţară în care între modernism şi reacţionarism se duce o luptă acerbă, iar puţin este într-adevăr aşa cum pare. Magie? Halal! Nu! Criză de identitate? Cine vrea să şi-o facă uşor va tinde să o creadă. Cine este însă conştient de complexitatea realităţilor (sociale şi spirituale) româneşti îşi caută identitatea altundeva, nicidecum în adâncurile trecutului, deşi conştient de acesta, orientat spre viitor şi cu maximă responsabilitate pentru prezent. Răspunsul României 2016 la o competiţie internaţională de muzică este unul reacţionar. Va depinde de solist, dacă va pricepe asta şi va schimba ceva din atitudine sau va da şi el cu ţara de pământ, aşa cum ne-au obişnuit duşmanii evoluţionismului din Parlament.

Eurovision este o şansă de prezentare a ţării

România a ratat din nou şansa de a fi reprezentată internaţional de un produs modern cu şanse reale de a se impune. Este vorba despre prezenţa României în finala Eurovision. Pentru mulţi români, nimic de luat în serios. Dar este! Vizibilitatea acelei apariţii este imensă, fiind vorba despre un miliard de telespectatori. Dar România, ca imagine, nu face nici anul acesta decât sa schimbe macazul de la drac la dac, de la pseduo-eroul-victimă la pseudo-eroul-făptaş. Asta este, în primul rând, părerea mea personală - trebuie să o spun -, deoarece gusturile telespectatorilor sunt indiscutabile.

Totuşi, România va fi reprezentată de un lupo-dac şi un show belicos nepotrivit, tocmai acum în vremuri în care pacea devine un lux, egoismele naţionale ne dezumanizează, iar mobilizarea de arme, fie şi doar simbolice, ne obligă să ne plecăm capetele şi mai tare. Cel târziu de ruşine.

„Gusturile nu se discută“

 „De gustibus non est disputandum“! Transpus în română: „gusturile nu se discută“! Aşadar, nu voi discuta gusturile telespectatorilor care şi-au dat voturile lui Ovidiu Anton la Selecţia Naţională Eurovision. Dar anumite aspecte ale acestei decizii trebuie discutate.

Să zicem că nu este treaba mea dacă românii au decis prin televot să se lase reprezentaţi şi la ediţia de anul acesta a Eurovision Song Contest în Suedia de o compoziţie, după părerea mea, prea puţin modernă şi greţos prezentată. Dezamăgirea este, să zicem, doar a mea, subiectivă. Un act intim de roşire. Şi atât! Asta a ieşit, dacă ei, fanii acestei prestaţii, au fost mai mulţi şi mai activi decât ai lor, care s-au prezentat mai degrabă ca un produs al anului 2016, al unei ţări care se vrea modernă şi  încrezătoare în propria forţă şi nu doar în vorbe mari.

Dar în vorbe mari suntem noi, românii, maeştri! Aici ne pricepem şi de-o parte, şi de cealaltă: să le rostim şi să punem botul la ele! 

Sabia lui Damocles versus sabia lui Anton

Aici însă nu sunt puse la bătaie gusturile muzicale ale telespectatorilor. Chiar dacă mă întreb: ce şi cum i-a convins pe telespectatori să voteze pentru Stockholm o piesă însoţită de show semi-marţial, garnisit cu un dansator cu sabie? Cu SABIE??? Fraţilor, noi trăim în vremuri în care violenţa şi moartea este la ordinea zilei! Milioane de oameni mor în conflicte armate, sunt nevoiţi să îşi părăsească locuinţa şi ţările natale, sunt umiliţi la graniţele ţărilor vecine, ale Europei păzite cu arme şi de politici ale sângelui rece, iar voi vă excitaţi la gesturi şi simboluri ale distrugerii, ale morţii? Sabia este oarecum simbolul acestei crize prin care trece planeta. Luptători ai aşa-numitului Stat Islamic decapitează cu SABIA prizonieri, ameninţările teroriste atârnă ca o sabie a lui Damocles deasupra păcii întregii umanităţi. Pe străzile unor ţări căzute din timp, precum Arabia Saudita, sunt decapitate femei cu o armă soră cu sabia. Oare aceste imagini l-au inspirat pe Ovidiu Anton la show-ul cu care vrea să reprezinte România anului 2016 la o competiţie muzicală internaţională?  

 

 


 

 

 

Sabia este astăzi un simbol al eşuării civilizaţiei şi al distrugerii, al primitivismului sau al întoarcerii la acesta! Sabia este şi a fost, de când există acest artist pe pământ, doar un simbol din vremuri de mult trecute şi nicidecum un simbol al binelui în lumea de astăzi, al adevărului, al luptei pentru dreptate! Sabia?! Pe ce lume trăim? Mai potrivit ar fi să întreb: pe ce lume vreţi să trăim??? Cum vreţi să arate viitorul? Să fie unul în care ne lovim duşmanul cu sabia, aşa cum o făceam până acum 200 de ani sau cum o fac astăzi terorişti ai Statului Islamic? Să fie oare evoluţia umanităţii un mic detaliu lipsit de relevanţă pentru voi? (Aşa cum pare a fi şi pentru unii care şed astăzi în Parlament şi cer studierea creaţionismului la ora de biologie).

Atenţie! Cine seamănă vânt, culege furtună“!

Chiar românul, acest om bun şi paşnic, primitor şi indulgent, vrea acum să cucerească Europa cu sabia ridicată? Chiar el, românul anului 2016, o ia din loc cu sabia în mână, ca un terorist islamic pentru a-şi revendica demnitatea de dac, aşa cum ne-o sugerează artistul interpret

Ovidiu Anton îşi justifica show-ul cu sabia şi gesturile belicoase de pe scenă cu faptul că astăzi cu toţii trăim într-un război, acesta având loc peste tot, neexistând ştire fără imagini din războiaie. De acord. Doar că răsucind săbii pe scena unui concurs muzical nu manifestăm pacifism, ci dimpotrivă! Aici s-ar potrivi biblica expresie: „cine seamănă vânt, culege furtuna“! 

Dar despre sabie, strămoşii noştri şi dacomania de astăzi mai încolo.

Ipocrizia ca spectacol

Oare câţi dintre cei care au votat în favoarea baladei pop-rock şi a show-ului cu sabie a lui Ovidiu Anton au dat atenţie versurile piesei? Şi câţi dintre ei nu au făcut decât să perceapă cumva vorbele mari ale artistului şi pe acelea şi mai mari ale unui juriu dubios, care nu şi-a asumat nici pe departe conţinutul şi implicaţiile acelor laude, dovedindu-şi ipocrizia doar la câteva minute după ce le-a rostit.

În timpul spectacolului din finala selecţiei naţionale au urcat pe rând aproape toţi membrii juriului pe scenă şi au cântat din repertoriul lor. Nici măcar domnul Moculescu nu şi-a rămas fidel tra-la-la-ului de acum o sută de ani lăsându-l pe Randi să-i maltrateze muzica cu ritmuri moderne. La fel şi ceilalţi membri ai juriului. Ei v-au convins pe voi, telespectatorii, că piesa lui Anton este singura „muzică adevărată“ din concurs, deşi la rândul lor au dovedit că o asemenea muzică, de adevărată ce-o fi, nu mai este demnă de scenă şi de miruitele lor guri. Mă întreb ce agendă au avut membrii juriului, vrând neapărat să îl vadă pe Ovidiu Anton în finala din Stockholm? La fel mă întreb, cum a văzut prezentatoarea show-ului juriul ridicat în picioare după evoluţia lui Anton în finală? Imaginea pe care a văzut-o o ţara întreagă îl arăta doar pe Ouatu în picioare...

O fi fost un moment de adevărată magie, în care sala era în picioare, deşi nu era, iar emoţia l-a făcut să plângă şi să tremure pe Ouatu, deşi el nu plângea şi nu tremura. El doar falsa. Un mare show al falsului într-o ţară în care falsul este de mult ridicat la rang de realitate, iar realitatea doar vorbe. Şi, din nou, acele vorbe mari la care suntem aşi.

Sau nu ar trebui discutate nici gusturile juriului? Deşi un juriu îşi asumă alte responsabilităţi atunci când îşi exprimă opinia într-un spectacol televizat, decât telespectatorul atent la vorbe mari. 

Ipocrizia ca realitate

Făţărnicia pare a avea un istoric în acest context. Şi în cazul ei începutul a fost vorba, vorba mare.

Solistul Ovidu Antona a declarat pe 6 martie, citat de „Agerpres“, că piesa „Moment of Silence“ a fost compusă în timp ce lumea era în stradă (ca reacţie la tragedia din clubul Colectiv). După nenorocirea de la Colectiv am văzut mulţi artişti şi alte personalităţi ale vieţii publice din România instrumentalizând-o în favoarea propriei popularităţi, mulţi care până atunci nu şi-au prea deschis gura condamnând corupţia şi situaţia din ţară. Discrepanţele dintre afirmaţiile lui Anton de-a lungul ultimilor luni îl plasează şi în apropierea acestora. Cu câteva săptămâni înaintea Selecţiei Naţionale, el povestea la „Adevarul Live“ că piesa „Moment of Silence“ a compus-o special pentru Eurovision şi că, având experienţa altor încercări (de a se califica în finală), el a nimerit intuitiv, din prima, până şi lungimea piesei de 3 minute.

Potrivit artistului, „Eurovisionul i-a intrat sub piele“, iar când a compus piesa, subconştientul său, „ştiind că se apropie momentul, pac, a intrat şi a făcut o melodie“. Să înţelegem că în timp ce lumea protesta pe stradă artistul, puternic impresionat de protestatari, a compus o piesă dedicată luptei pentru unitate şi demnitate a românilor pe care s-a gândit, el şi subconştientul său, că o va prezenţa publicului la Selecţia Naţională Eurovision? Sau mai degrabă în timp ce lumea era în stradă pe Anton îl preocupa doar participarea la apropiata competiţie.... Sau să fi interpretat doar presa în felul acesta vorbele lui Anton, vrând să creadă că el vorbea despre lumea din stradă care protesta, pe când artistul se referea doar la lumea din faţa blocului?

Despre solidaritate, artistul a vorbit însă deja cu mult timp înainte de evenimentul muzical. Dar e greu de crezut că era vorba despre solidaritate adevărată, ea nefiind doar o chestie de gust. La trei zile după incendiul de la Colectiv, Ovidiu Anton nota pe Facebook: „Sora mea de departe mă sună îngrijorată, deşi ştie că nu mai cânt prin cluburi, să mă sfătuiască să nu cumva să cânt în locuri fără ieşiri de urgenţă şi tot tacâmul(…) Acum nu mai cânt în cluburi pentru că se plăteşte mizerabil, dar tot ajung acolo să văd artişti care nu au loc pe alte scene.

Solidaritatea nu e o chestiune de gust

Mă bucur pentru el şi fericita sa situaţie de a nu fi nevoit să cânte prin cluburi. Deşi mulţi alţi artişti consacraţi cântă în continuare în cluburi şi chiar nu duc lipsa banilor. O fac probabil de dragul muzicii cântate în club, unde contactul cu publicul este altul decât pe marile scene, precum şi libertatea de exprimare artistică şi personală sau din nostalgie. Lady Gaga, Prince, Ayo, Asaf Avidan, Röyskopp, Moloko, John Grant, Johnny Raducanu, Jay Jay Johnson... Doar câteva nume de artişti pe care i-am văzut cu ochii mei în cluburi mici şi nu tocmai aranjate. Iar asta nu acum 20 de ani, când Lady Gaga era în grupa mare la grădiniţă, ci în urmă cu puţini ani. 

Dar fiecare face cum crede. Nici gusturile pentru scenele pe care unul sau altul decide sa cânte nu se discută! Solidaritatea doar este altceva...

Gustul amar al solidarităţii

Dar gustul amar lăsat de cuvintele micului Burebista care va reprezenta România la ESC 2016 în Suedia trebuie discutat!

Noi nu suntem turmă! Noi suntem lupi! Noi suntem daci! Suntem tari ca munţii!“ Cu aceste cuvinte le-a mulţumit Ovidiu Anton telespectatorilor pentru susţinere. Vorbe mari pe „gustul“ multora, care au aplaudat extaziaţi în sala din Baia Mare şi care mie mi-au lăsat un gust amar.

Oameni buni, numai pentru că de data aceasta sabia nu v-a tăiat capetele aţi îndrăznit să le ridicaţi? Umblaţi în rest cu capul plecat prin viaţă şi vă lăsaţi umiliţi de propriile laşităţi şi vanităţi, de tratamentele nedrepte la care vă supun unii semeni, iar acum, când unul ridică tocmai sabia în semn de lupă pentru demnitatea voastră, vă ridicaţi şi aplaudaţi? Cineva ar fi trebuit să vă spună: Atenţie, începând cu mâine e din nou ieri: capul plecat, sabia nu-l tăie. Aşadar: păzea!

Neonaţionalismul şi primitivismul dacomaniacului

Iar acum din nou despre sabie şi daci... 

Urmăresc cu uimire cum mulţi dintre concetăţenii noştri se simt în ultimi ani tot mai daci. Cum mulţi oameni de rând şi intelectuali se identifică cu gloriosul şi necunoscutul popor dac. M-am întrebat deseori, oare ei se gândesc ce presupune, în general, o identificare cu un popor care a existat în antichitate şi legat de care legenda bate adevărul istoric?

Cei care se bat cu pumnul în piept că sunt daci în ziua de astăzi ar trebui să îşi asume şi consecinţele. Pentru că, iar asta indiferent de nivelul de moralitate şi civilizaţie al dacilor, aceşti strămoşi ai noştri vieţuiau pe teritoriul pe care se află astăzi România într-un timp în care dreptatea se făcea cu sabia (sau cu piatra). Iar odată ce crezi în legea sabiei nu trebuie te miri şi să te plângi că trăieşti într-o ţară în care trebuie să fii mereu pe fază, că în faţa ei trebuie să îţi pleci capul, că un altul o va avea mereu mai mare şi mai bine ascuţită decât a ta. Trebuie să îţi asumi că exact acest tip de mentalitate alimentează formele de primitivism pe care zilnic le vedem şi trăim: nedreptatea, corupţia, discriminarea, hoţia, vulgaritatea, lipsa de respect, rătăcirea culturală, snobismul şi multe altele.

Minidiscursul lui Anton a fost unul de „dacoman”, respectiv al acelui reprezentant al curentului neonaţionlist, care într-o minte lucidă îşi găseşte cu greu justificarea în ziua de astăzi.

Dacomanul se hrăneşte din complexul lipsei de recunoaştere, este în căutarea identităţii cu sabia în mână, crezând că găseşte într-o acea formă de naţionalism care este bazat pe falsificarea istorică.

Curentul cultural dacologic, care vrea să repună în drepturi «marea civilizaţie dacă», uită adesea să mai facă diferenţa între fantezie şi fapt, în virtutea unui naţionalism fundamentalist“, scrie Irina Maria Manea în revista „Historia“. Iar mai departe istoricul explică rolul acestui curent numit „dacomania“. „Acest protocronism, curent pseudo-istoric, naţionalist şi fundamentalist care idealizează trecutul trecând peste regulile cercetării ştiinţifice şi recurgând la date şi surse îndoielnice, abundă în cercuri patriotarde şi speculative-vizionare care încearcă să transbordeze în trecut nişte deziderate ale prezentului. Dacă prezentul nu e satisfăcător, să nu uităm că strămoşii noştri au civilizat lumea, motiv de mândrie sau mai degrabă o autocompătimire pentru lipsa de importanţă pe scena istoriei mondiale şi o nevoie acerbă de retuşare a unui trecut pe care nu vrem să-l vedem“. 

Cu dacul la Stockholm

Dacomanii sunt adepţi ai multiplelor teorii ale conspiraţiei. Iar dincolo de ele, ei prezintă toate simptomele naţionalismului fundamentalist. Anti-maghiarismul şi anti-ţiganismul sunt subiecte centrale ale curentului dacoman. Ei consideră că ţiganii sunt un popor nomad care a tăbărât peste noi (o spune marele dacoman, actorul Florin Zamfirescu).  Ei văd identitatea şi integritatea României ameninţată de orice minoritate, ba chiar şi de chinezii care trăiesc la periferia Bucureştiului. Antisemitismul îşi joacă şi el veşnicul rol. Mă întreb dacă lui Ovdiu Anton îi sunt conştiente toate aceste aspecte ale „dacului“ pe care l-a urcat pe scena Eurovsionului şi pe care îl va duce în numele României de astăzi în Suedia.

Cu această atitudine, Ovidu Anton nu va reprezenta România la Eurovision, ci pe... daci. Pe pagina sa de Facebook, un loc de întâlnire al „dacilor”, unde Anton ameninţa cu câteva luni în urmă că îi va bloca pe cei care comentează nepotrivit tragedia din Colectiv, în zilele acestea se înghesuie felicitările şi mesajele de susţinere (la finala ESC). Iar unele dintre aceste mesaje conţin mesaje de-a dreptul fascistoide, precum cinicul mesaj: patriotismul este numit astăzi rasism. Se pare că Anton nu vede necesitatea de a le şterge sau bloca pe acestea. Dacul cel demn îşi dă arama pe faţă şi devine un pui de drac rătăcit prin istorie în drum spre Stockholm, unde pe mine, unul, nu mă va reprezenta! 

Video

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

47 Comentarii

marius cristian
16.03.2016, 16:40:43

Dacomanii sunt adepţi ai multiplelor teorii ale conspiraţiei. Iar dincolo de ele, ei prezintă toate simptomele naţionalismului fundamentalist. Anti-maghiarismul şi anti-ţiganismul sunt subiecte centrale ale curentului dacoman. Ei consideră că ţiganii sunt un popor nomad care a tăbărât peste noi (o spune marele dacoman, actroul Florin Zamfirescu). Deci asta era spilul acestui articol care n-are nimic in comun cu muzica .... tovarasul internationalist Danci(u) are oroare de nationalism , iar patriotism = rasism in viziunea lui. Departamentul Agit Prop al ONG-ului a hotarat : la Eurovision selectia nu reprezinta diversitatea , adicatelea daca nu trimitem la Stockholm un taraf tiganesc suntem un popor de xenofobi.

+6 (22 voturi)
Utilizator Adevărul
16.03.2016, 17:36:21

Comentariu considerat abuziv.

K Tudor
16.03.2016, 17:03:01

"Ei consideră că ţiganii sunt un popor nomad care a tăbărât peste noi". Nu dacomanii considera asta. Chiar EI, țiganii, au recunoscut implicit atunci când au salutat intenția Indiei de a recunoaște țiganii și intenția țiganilor de a cere cetățenie indiană.

+5 (13 voturi)
Utilizator Adevărul
16.03.2016, 17:34:54

Comentariu considerat abuziv.

ion vasile
16.03.2016, 18:41:23

Autor și jurnalist! Jurnaliștii nu sunt și autori? Un articol plin de ură și inexactități.Concepțiile proprii sunt ridicate la rang de dogme ,pe când celelalte sunt inepții ,retrograde.Îi recomand d-lui "autor și jurnalist" sa citească mai multe despre daci "deinde philosofare".Cât despre creaționism ...!

+9 (17 voturi)

Vezi toate comentariile (47)

Modifică Setările