DJ-ul australian Timmy Trumpet, fermecat de România: „Demenţial! Mă simt ca acasă la voi“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timmy

Fără îndoială, printre cele mai mari vedete de la Saga Festival, care s-a desfăşurat în weekend în Capitală, a fost Timothy Jude Smith (39 de ani). Sau Timmy Trumpet, după numele său de scenă. Vorbim despre al 9-lea DJ din lume, potrivit clasamentului întocmit de DJ Mag Top 100.

Pentru Timmy Trumpet, evenimentul de la Bucureşti a fost unul cu adevărat special! De care îşi va aminti mult timp de acum încolo. Din mai multe motive.

În primul rând, cu puţin timp înainte de a sosi în România, celebrul DJ australian a făcut o oprire, la Budapesta. Acolo unde s-a însurat cu iubita sa, Anett Tomcsanyi (foto). Pe care o ceruse în căsătorie, în 2020, în timpul unui show online!

Anett
Timmy

Apoi, la Saga Festival, Timmy Trumpet a fost însoţit, în premieră, la un spectacol de-ale sale de părinţii săi, pe care i-a prezentat, în stilul său caracteristic: Mama Trumpet şi Papa Trumpet. Cei doi simpatici australieni au fost vizibil emoţionaţi de atenţia primită de fiul lor, atât din partea presei din România, cât şi din partea publicului.

„Cât timp face oamenii fericiţi, asta e cel mai important pentru noi“, a spus tatăl artistului. Care, în dialog cu reporterii români, s-a asigurat că fiul său a învăţat să zică, în mod corect, „Vă iubesc“ în limba română, acesta fiind mesajul DJ-ului, în momentul în care s-a urcat pe scena principală de la Saga Festival.

Timmy

Timmy, după trei ani, te-ai întors la noi pentru un nou spectacol...

Timmy Trumpet: Iubesc România! De acum, sunt şi est-european, pentru că soţia mea e din Ungaria. Aşa că România e, cumva, a doua mea casă. Chiar iubesc românii. Vă iubesc (n.r. spune în română).

Ce impresie ţi-a lăsat precedenta ta experienţă la noi?

Ştiu că a fost a doua ediţie a Festivalului Saga acum, dar eu am venit aici, la Bucureşti, pentru prima dată. Am mai fost o dată în România, dar pentru Untold (n.r. – în 2019). Atunci, am fost la Cluj. Publicul de acolo mi s-a părut demenţial! Pe bune, românii sunt nebuni, la ce atmosferă fac! Ceea ce îmi place mult! Având în vedere că şi eu sunt nebun (n.r. – râde). 

Ce îţi place cel mai mult în România?

Aşa cum am spus, îmi plac oamenii, vibe-ul lor, dar şi alcoolul! Oamenilor le place să bea aici şi să se distreze. E combinaţia perfectă. Mai ales că, după cum am spus, şi eu sunt nebun. Când vin în România, mă simt ca şi cum aş fi alături de familia mea. Şi apropo, de data asta, chiar am venit aici cu familia mea! Pentru că mama mea, tatăl meu, fratele meu, dar şi soţia mea, toţi m-au însoţit în România pentru Saga Festival. Şi vor fi cu mine la concertele mele din Europa. Au venit aici cu mine din Australia. La Saga, mama şi tată m-au văzut, în premieră, la un concert.

Timmy

Ştiu că ai o emisiune săptămânală de radio, Sinphony Radio, în care prezinţi ultimele hituri. Cum te descurci cu înregistrarea emisiunii, când eşti pe drumuri pentru diferite concerte?

Chiar mă bucur că ai adus vorba de emisiunea mea! Pun foarte mult suflet în ea! Am un aparat cu mine, cu ajutorul căruia înregistrez un nou episod, pe unde apuc, astfel încât să fie disponibil pe Youtube, în fiecare vineri.

Marele tău hit, Hava, face ravagii şi acum la spectacolele tale. Deşi l-ai lansat înainte de pandemie...

Da! E o piese demenţială! Mă bucur că e atât de apreciată şi acum. Trebuie să-i spun lui Diego că mi-ai zis de ea. De câte ori o pun, Diego, care mă filmează în timpul concertelor, lasă camera jos şi vine să mă ridice pe umeri (râde). La cât de mare e, n-are încotro (râde).

VEZI CUM A CÂNTAT TIMMY TRUMPET MELODIA HAVA LA SAGA FESTIVAL

TIMMY TRUMPET / DRAGOSTEA DIN TEI / SAGA FESTIVAL

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite