VIDEO Paula Seling şi Ovi Jacobsen, la Adevărul Live. Paula Seling: „Prefer să nu merg la Eurovision, dacă nu reuşesc să-mi depăşesc performanţa din 2010“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finaliştii competiţiei muzicale naţionale au vorbit în studioul Adevărul despre greutăţile şi provocările Eurovisionului, în ajunul evenimentului de la Braşov. Interpreţii piesei „Miracle“ speră să reprezinte din nou România pe scena internaţională, de data aceasta, în Danemarca.

Cele mai importante declaraţii din emisiune:

Paula Seling: „Aseară am repetat până foarte târziu, am mai pus la punct câteva detalii coregrafice şi sper să ne iasă tot ce am repetat".

„A fost solicitant să filmăm videoclipul de prezentare pentru Eurovision. Eram extrem de obosiţi. Videoclipul este un fel de avanpremieră pentru ceea ce urmează să se întâmple pe 1 martie. Folosim fiecare ocazie să cântăm piesa live, o repetăm destul de mult, pentru că ea trebuie să-ţi intre în voce, în reflex“.

„Eu sunt mai serioasă, Ovi este glumeţ, mereu cu zâmbetul pe buze, îi place întotdeauna să extragă partea pozitivă a lucrurilor“, l-a caracterizat cântăreaţa pe colegul ei de scenă, Ovi Jacobsen.


Paula şi Ovi, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea

image

Temeri şi emoţii

„Am aflat acum câteva zile un detaliu: fundalul va fi alb, iar noi mereu l-am avut negru. Sper din suflet să ne iasă tot ce ne-am plănuit, mai ales că lucrurile tehnice trebuie făcute la secundă. Totul se bazează pe nişte lucruri executate ceas“.

„Noi suntem numărul 1 în concurs. Într-un fel este foarte bine pentru că aşa scapi mai repede. Vom avea suficient timp să ne instalăm toate jucăriile pe care le avem, nici nu vom mai avea timp să acumulăm emoţii“. 

„Am ascultat şi celelalte piese pentru că mi s-a reproşat că nu le ascult. Nu voiam să le ascult pentru că eu sunt foarte sensibilă, sunt autocritică, îmi ştiu minusurile. Dacă vezi ceva mai puţin bun la celălalt, rişti să te umfli în pene. Dacă vezi ceva mai bun, te descurajează. E ca şi cum ai compara-o pe Whitney Houston cu Mariah Carey. Nu poţi spune că una este mai bună decât cealaltă. Nu vreau să compar, sunt piese care se înscriu în gustul meu, pe care le apreciez, dar, din respect faţă de ceilalţi colegi, nu o să le numesc“

„Mie îmi place foarte mult starea strofei scrisă de Mihai Alexandru pentru Renee Santana (piesa „Letting Go“ - Renee Santana feat Mike Diamondz, n.r.). Refrenul este foarte puternic, este o piesă foarte interesantă. Mai este şi piesa lui Eduard Cârcotă („Breathe“ - Ştefan Stan feat. TeddyK), dar şi a lui Gabriel Băruţă („Hearts Collide“ - Anca Florescu, n.r.)“

Ovi Jacobsen: „Eu am fost întotdeauna fairplay când a fost vorba de o competiţie. Cred că Anca Florescu are o piesă foarte reuşită, chiar i-am dat un mesaj lui Gabi (Gabriel Băruţă, compozitorul piesei, n.r.) în care l-am felictat. Mă bucur să-l văd în competiţie pe bunul meu prieten, care mi-a fost şi mentor, Virgil Popescu, cu piesa Silviei Dumitrescu (piesa „Fiorul iubirii“, n.r.). Ştiu că el este anti-Eurovision, dar mă bucur pentru Silvia, pe care o ştiu de când eram copil. Piesa lui Eduard Cârcotă este o baladă frumoasă. Sunt piese reuşite şi în plus fiecare va veni cu un show bine gândit“

image

„Această idee este de păstrat, dacă ne ajută Dumnezeu şi trecem de selecţie şi publicul consideră că merităm să mergem mai departe, atunci vom păstra din elementele show-ului, dar sigur că va trebui să-l facem la o scară mult mai mare“.

,,Am venit cu un concept de show pe care, fireşte, vrem să-l ducem mai departe. Dar este important să existe şi o creştere, dar ideea de bază va fi aceeaşi".

,,Revenirea la Eurovision este un risc asumat. Ne-am gândit din start şi la posibilitatea de a nu trece mai departe, dar ne dorim foarte mult să depăşim performanţa din 2010. Plecând de la această premiză, avem suficientă tărie încât să mergem mai departe. Noi suntem de părere că piesa de acum este mai bună decât cea din 2010. În momentul în care am scris piesa, mi se făcuse pielea de găină şi am zis „Asta e!“. Eram foarte curios ce reacţie va avea Paula şi a avut aceeaşi reacţie".

Paula Seling: Eu am mai primit nişte propuneri de piese pentru a participa la Selecţia Naţională. El m-a convins cu piesa foarte mult. Toţi erau de părere că nu ar trebui să revenim, mai puţin el.

Ovi Jacobsen: Eu am rămas conectat la fenomen, vrând-nevrând am devenit un veteran şi nu pot să neg faptul că această competiţie mi-a adus foarte multe beneficii. Ce îţi aduce Eurovisionul este destul de greu de egalat. Fiind implicat din 2009, e firesc să visez şi la locul I. 

Experienţa anterioară îţi conferă o anumită siguranţă, avem emoţii, dar fiecare ştie ce are de făcut. Ca şi în 2010, am luat în calcul revenirea într-un moment strategic. Anul acesta, Eurovisionul se desfăşoară în Danemarca, anul trecut am primit foarte multe voturi din Danemarca, sunt anumite ingrediente.

Paula Seling : Nu vom economisi niciun strop de energie, pentru ca show-ul nostru să impresioneze. Noi ne-am dori foarte mult să reprezentăm România, dar este un lucru pe care îl vrem în măsura în care românii cred că noi ne putem depăşi performanţa din 2010. Chiar dacă Ovi pare lipsit de griji, este extraordinar de cerebral, gândeşte conceptual tot ceea ce face.

image

Ovi Jacobsen: Nu este nimic întâmplător în contextul Eurovisionului. Sunt nişte lucruri pe care trebuie să le bifezi, avantaje la care să te gândeşti, mai ales în cazul nostru. Cum spune Paula, tot pe 1 martie este primul test şi atunci publicul va trebui să simtă că merităm

Despre comentariile răutăcioase:

„Şi în 2010 ne-au acuzat de plagiat“, a punctat Paula Seling.

Eu sper că are suficientă pregătire (Anthony Icuagu, n.r.) ca să vină cu astfel de acuzaţii. Eu nu ascultasem piesa la care se referă („Neon Lights“ - Demi Lovato, n.r.), ulterior am ascultat şi într-adevăr, există o mică asemănare. Piesa este de factură dance-pop şi atunci eşti limitat la anumite orchestraţii.

,,Cred că a fost destul de supărat, e frustrant să munceşti atât de mult la un cântec şi să nu ajungă acolo unde ţi-ai dorit, cred că era într-o anumită stare. Nu ai cum să împaci pe toată lumea, e normal să se întâmple astfel de lucruri", a spus cântăreaţa cu privire la comentariile lui Gabriel Cotabiţă. 

Ovi Jacobsen: Gabi (Gabriel Cotabiţă, n.r.) nu cred că a vrut să ne lovească pe noi, cred că nu a fost impresionat de piesă şi este dreptul lui. El s-a luat de prima apariţie a noastră, la „Răzvan şi Dani“. Era ora 10:00, ne-am asumat iar riscuri. Şi ce-i drept nu ne-am impresionat nici pe noi, nu am ieşit nici noi din papuci, ca să zic aşa. 

Paula Seling: Noi nu vrem să mergem să iasă bine, să facem playback, dar să ne expunem piesa. Noi mergem să ne cântăm piesa live şi ne asumăm acest risc. 

Ovi Jacobsen: Noi suntem nişte artişti live, ne asumăm riscul de a fi criticaţi, dar scăpăm de o doză de emoţie. Încercăm să fie cât mai bine, am plecat la drum cu o piesă foarte bună, am trecut printr-un proces greu pentru a ajunge la această variantă a piesei. 

Paula Seling: Este greu de executat live, pentru acel pasaj trebuie să mă pregătesc foarte mult. De momentul ăla depind foarte multe lucruri, presiunea este foarte mare şi trebuie să te pregăteşti foarte bine. 

În 2010, au fost extrem de mulţi oameni care au apreciat momentul nostru. Mergeam pe stradă şi veneau oamenii la noi şi ne spuneau că ne vor vota, au fost alături de noi, iar cei care voiau să găsească nod în papură spuneau că au fost aranjate lucrurile din cauza acestor aprecieri exprimate. 

Mi se pare o tâmpenie să-ţi aranjezi lucrurile să mergi la Copenhaga dacă nu meriţi. Eu prefer să nu merg nicăieri, dacă nu reuşesc să-mi depăşesc performanţa din 2010.

Am făcut flyerele împreună cu Radu (Bucura - soţul ei - n. r.) la imprimanta din casă, noi doi le-am tăiat. A fost oun gest frumos pe care am vrut să-l facem faţă de fanii noştri. Suntem uimiţi de forţa cu care cei care şi-au creat grupul „Team Miracle“ ne promovează pe Facebook. M-am bucurat să-i văd şi să le oferim o mică bucurie: un flyer. 

Aceşti fani sunt dovada că ce am gândit noi poate fi o reţetă de succes, e frumos să ai fani şi pentru noi este o susţinere morală. Vrem să existe un fir roşu între piesa din 2010 şi cea din 2014. 

Paula Seling: Să dezvăluim ce vom face pe 1 pe scenă este ca şi cum ai spune sfârşitul unui film, vom vedea dacă reuşim să vă oferim un moment miraculos. 

„Lumea este mai degajată, iar Austria este o ţară relaxată. Vor fi ţări care nu vor vedea acest act aşa de şocant, dar vor fi şi ţări care au trimis deja petiţie să nu mai apară“, a comentat Ovi prezenţa la Eurovision a concurentei care va reprezenta Austria, Conchita Wurst.

Ovi Jacobsen: Îi rugăm să fie prezenţi în faţa televizoarelor şi sperăm să ofere voturi actului scenic, piesei şi celor care îndeplinesc condiţiile de a reprezenta România. Noi vom da ce avem mai bun şi sperăm să vă rămânem la fel de dragi şi după acest concurs. 

Paula Seling: Le mulţumesc fanilor şi îi invit pe cei care nu au ascultat încă piesa, să o asculte. Îi invit să ne şi vadă, pe 1 martie, şi dacă ei vor fi impresionaţi de momentul nostru, dacă ei cred că putem obţine o performanţă frumoasă, atunci îi rugăm să ne voteze. Noi vrem să oferim un moment memorabil pentru România. 

image

Reprezentantul României la Eurovision Song Contest, care va evolua pe scena din Copenhaga, va fi ales prin votul celor cinci membri ai juriului de specialitate (50%) şi prin televot (50%). Componenţa juriului va fi dezvăluită în seara decisivă, după acordarea notelor, pentru a diminua şansele ca unii concurenţi să fie favorizaţi.

Eurovision Song Contest 2014 se va desfăşura la Copenhaga, Danamarca, în 6, 8 (semifinale) şi 10 mai (finala). România va participa în cea de-a doua semifinală a concursului, pe 8 mai, alături de Norvegia, Israel, Georgia, Austria, Lituania, Polonia, Malta, Macedonia, Finlanda, Irlanda, Slovenia, Belarus, Grecia şi Elveţia.
Show-ul de anul trecut l-a adus în vizorul presei internaţionale pe Cezar Florin Ouatu, contratenorul clasat pe locul al 13-lea cu piesa “It’s My Life”, compusă de Cristian Faur. Câştigătoarea internaţională a fost Emmelie de Forest (Danemarca), datorită melodiei „Only Teardrops”.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite