Eurovision în vremuri de revoltă. România: Yodel it!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu cine mergem la Kiev? Ne pasă? Să ne pese! Dacă iţi pasă, votează! Este sloganul valabil pentru alegerile politice. Şi ar trebui să fie şi pentru chestii mai puţin importante, cum ar fi concursul Eurovision! Nu vreau să bagatelizez valoarea votului politic sau să pun un semn de egalitate între acesta şi votul dat la un concurs de muzică, doar vreau să vă sugerez că şi acesta din urmă contează pentru imaginea României!

Aşadar, votaţi! Este un efort minim, iar efectul poate fi mare. Iar asta o fac pentru că am o oarecare convingere că România ar putea da bine la Eurovision Song Contest 2017.

Chiar dacă în oferta preselecţiei naţionale nu există nicio piesă care s-ar apropia de nivelul unei „Euphoria” a Loreenei, „Rise like a Pheonix” a Conchitei Wurst sau „1944” a Jamalei, România are anul acesta, în schimb, un bonus de simpatie de care ar putea profita. Şi va depinde de voi, cum se va prezenta România la Kiev în finala Eurovision, dacă va fi reprezentată acolo de cea mai potrivită variantă muzicală pe care o oferă preselecţia naţională. Iar asta o decideţi voi pe duminică seara (5 martie).

Eurovision 2017 în vremuri de revoltă

Eurovision are o dimensiune politică, după cum am văzut anul trecut, şi aceasta poate avea efecte pozitive asupra imaginii unei ţări. Melodia şi artistul (sau artiştii) care participă la concursul Eurovision spun multe despre starea ţării pe care o reprezintă. 

Chiar dacă Eurovision aproape că pare a nu avea mai nimic de-a face cu ce se petrece zilele acestea în România, cu protestele de stradă care dovedesc că România are potenţialul de a fi o ţară modernă, europeană care nu mai vrea să-şi ducă veacul la cheremul mafiei politice alterate şi răuvoitoare, totuşi are! Românii s-au trezit şi dau semne clare că le pasă de ţara în care trăiesc! Aşa s-a trezit şi Europa şi dă semne clare că vede că România nu e doar o ţară de corupţi şi şmecheri, de victime, care exportă forţe de muncă ieftine, cerşetori, hoţi, prostituate. Iar acest aspect este important mai ales dacă s-a înţeles că şi aparent cel mai neînsemnat lucru legat de România pe care românii înşişi îl pot influenţa, va influenţa atât viaţa în România, cât şi percepţia ţării înafara ei. Să ne imaginăm: România ar câştiga Eurovision 2017, iar în 2018 Bucureştiul, Clujul, Iaşiul sau Timişoara ar găzdui evenimentul. Iar în acea săptămână ar veni mii de străini, fani şi jurnalişti din toată lumea în România, ar popula-o cu bucuria diversităţii şi ar transpune-o pentru câteva zile în centrul atenţiei internaţionale. Iar asta tocmai acum, când România chiar ar avea nevoie de susţinerea comunităţii europene deschise şi încrezătoare a valorilor comune

România are anul acesta un bonus

Nu s-a mai întâmplat în ultimii 27 de ani să se vorbească despre România cu admiraţie şi simpatie în presa străină şi nici despre români ca despre un popor curajos, modern şi frumos. Şi nu doar presa o face. Oamenii simpli, străinii care n-au călcat niciodată până acum pe la noi prin ţară, ne vorbesc de bine. În sfârşit! Se priveşte asupra românilor cu toată admiraţia pentru ceea ce s-a petrecut în România, când sute de mii de oameni s-au răzvrătit împotriva elitei politice corupte. Pe acest val de simpatie se poate visa, de el se poate profita, se poate câştiga Eurovision! Doar că asta va depinde mai întâi de români! Ei vor decide pe cine vor desemna să reprezinte ţara în mai la finala Eurovision de la Kiev!

Iar finala Eurovision 2017 are loc la Kiev şi pentru că Ucraina a profitat, la rândul ei, de simpatia şi empatia europenilor în urma conflictului cu Rusia. Reprezentanta Ucrainei de anul trecut, Jamala, o cântăreaţă extraordinară, a prezentat la Stockholm o piesă demnă de toată atenţia, dar şi destul de grea pentru un public larg. Iar pe lângă calităţile indiscutabile ale compoziţiei şi interpretării, victoria i-a fost asigurată Jamalei şi prin faptul că ea reprezenta Ucraina şi nu altă ţară, precum şi datorită substratului politic al textului. Anul trecut s-a scris în nenumărate rânduri că publicul din Europa a ales între libertatea democratică europeană şi revizionismul de inspiraţie rusească. Aşa a şi fost. Ucraina a câştigat, iar Rusia s-a clasat pe poziţia a 3-a.

În ceea ce priveşte neparticiparea României la finala Eurovision de anul trecut, eu aş zice că zeii au ţinut cu România. Piesa care ne-ar fi reprezentat, interpretată de Ovidiu Anton, care ne vede un popor de daci şi nu unul contemporan cu suedezii, spaniolii sau nemţii de azi, contrazicea total trendul european din ultimii ani.

2017 – o nouă şansă!

Am ascultat toate cele 10 piese rămase în concurs şi recunosc că nu a fost deloc greu să le identific pe cele două care ar avea o şansă pe scena Eurovisionului. Ba una dintre ele ar avea chiar o şansă mare, ceea ce va depinde, după ce telespectatorii din România o vor desemna prin vot, de cei care o vor pune în scenă, coregrafi, creatorii de scenă şi de imagine a artiştilor. Iar aici sper să ţină cont că: mai puţin e mai mult!

O scurtă şi personală trecere în revistă a celor 10 piese aflate în concurs. Cu tot respectul pentru toţi artiştii aflaţi în competiţie, este vorba doar de aceste prestaţii şi nu de calitatea lor în general.

Cristina Vasiliu cu „Set The Skies On Fire“ - un şlagăr semi-baladesc pe care în secunda 2 l-ai uitat. Asta în cazul în care supravieţuieşti deraierile vocale şi engleza solistei. Apoi să cânte despre ceva în flăcări e treaba Paulei Seling, da-i-ar Dumnezău sănătate pentru că ne scuteşte de ambiţia de-a ne reprezenta la un alt ESC.

Ramona Nerra cu „Save me“. Ramona e o femeie frumoasă, nimic de comentat. Vocea ei nu e de ici de colo, iar melodia ar fi cum ar mai fi dacă Ramona nu ar zbiera-o de parcă ar trebui salvată din flăcările Cristinei Vasiliu.

Ana Maria Mirică cu „Spune-mi tu“. Şi ea are o voce frumoasă, care i-ar putea convinge pe cei mai în vârstă dintre noi. Iar asta dintr-un singur motiv: atât vocea, cât şi piesa amintesc de Dida Drăgan de la începutul anilor `90. Aşadar, a cam greşit deceniul.

Instinct cu „Petale“. Garantat, pentru melodia aceasta Republica Modova ne va acorda cele 12 puncte. Şi atât! O baladă frumoasă şi frumos de inutilă. Păcat. O piesă în limba română cu mai mult simţ pentru scopul ei nu ar fi făcut rău acestei preselecţii. Dar ea nu e să fie.

Tavi Colen & Emma cu „We Own The Night“. Probabil, solista este cea mai frumoasă fa de la selecţia naţională. Iar premiul acesta îl va putea luă şi la Kiev – se dă şi aşa ceva. Dar aşa cum frumuseţea Emmei nu se potriveşte piesei şi nici lângă Tavi Colen, nici măcar acordurile melodiei nu vor să armonizeze nicicum. Rezultatul este de o banalitate usturătoare

Maxim cu „Adu-ţi aminte“. Trupa Maxim e un fel de boygroup din Balcanii de astăzi, adică din Europa anilor `90. Are un anume ceva această piesă, trebuie să recunosc. Şi băieţii sunt drăguţi. Dacă ar adăuga o strofă în engleză, ca să nu stea finlandezul ca prostul şi să nu priceapă nimic, poate ar avea o şansă să treacă de semifinală. Doar poate! Cu certitudine, nu este un număr sigur!

Mihai Trăistariu cu „I Won`t Surrender“ - nu ştiu cine-l îmbracă pe artist şi nici nu mă interesează. Mihai Trăistariu e, în primul rând, pur şi simplu prost îmbrăcat. Iar în ceea ce priveşte piesa cu care revine anul asta, şi ea este, din păcate, cu mult mai puţin originală decât nu au fost nici cele din trecut. Mă întreb cum compozitorii străini (am înţeles că ei sunt unii de talie mondială) au reuşit să compună o piesă care ar fi avut succes la Mamaia în 1992, dar nu la Eurovision în 2017! Rămâne vocea pentru care acest artist prost îmbrăcat ar fi meritat să reprezinte oricare ţară în ultimii 10 ani. Păcat.

Xandra cu „Walk On By“. O baladă banală cântată cu o voce bună, ce-i drept. Dar cred că ea nu o va ajuta pe Xandra să rămână în memoria telespectatorilor după ce îşi vor cânta celelalte ţări confundabilele balade. Iar Adele există deja şi are compozitori mai inspiraţi.

Favoritele

Ilinca feat. Alex Florea cu „Yodel it” - Şi aşa ajung la piesa pe care am sărit-o din rând, dar pe care am anunţat-o la început ca fiind, din punctul meu de vedere, şansa României la Eurovision. Este o piesă simplă. Nu are mesaj politic şi nici nu vrea să fie mai mult decât este. Ceea ce e ok. Yodelitul din melodie o scoate din naftalina veşnicelor tra-la-la-uri balcanice şi a pieselor voluminoase, dar confundabile. Exact această simplitate bazată pe yodelitul tipic popoarelor alpine o recomandă oarecum şi politic. Ea spune: România e parte din Europa şi nu o tărişoară prizonieră a spaţiului geo-cultural. Bineînţeles că „Yodel It” nu se poate compara cu vreo compoziţie solidă dintre acelea care au câştigat în anii precedenţi, dar poate, după cum scriam, profita pe de-o parte de simpatia de care se bucură România momentan în Europa şi poate şi de faptul că lumea îşi doreşte să câştige din nou o melodie simplă, uşor de recunoscut şi reţinut, pe care s-o poată fredona de la mic la mare. Alex şi Ilinca par a fi doi tineri frumoşi şi simpatici care pot cuceri şi ei sufletele eurovisioniştilor.

Îmbrăcaţi-i frumos. Nu-i balcanizaţi aiurea pe interpreţi!

Condiţia va fi ca ei să se prezinte adecvat pe scenă. Iar când spun adecvat mă refer, bineînţeles, în primul rând, la interpretare, iar apoi la modul în care vor fi îmbrăcaţi şi la coregrafie. Iar cele două aspecte de imagine nu au voie să fie aşa cum au fost la ultima selecţie cu juriu, în care Ilinca avea o rochiţă albă demodată, prea scurtă şi prea decoltată. O rochiţă în care ea doar pierde! La selecţia dinaintea acesteia era îmbrăcată într-o rochiţă roşie care se potrivea mult mai bine ei şi melodiei. Îi rog, aşadar, pe cei responsabili sa nu o balcanizeze aiurea pe solistă pentru că nu îşi are rostul. Afişarea picioarelor sau a decolteului nu a câştigat Eurovisionul în ultimii ani. O ie stilizată şi-ar face treaba mai bine în acest context. Atenţie!

E ciudat să mă regăsesc în asentimentul unor membrii ai juriului, care, din câte am înţeles, preferă şi ei aceeaşi piesă. Dar de data aceasta trebuie să le dau dreptate. Se pare că au priceput ce gafă s-a făcut anul trecut, când piesa lui Ovidiu Anton a fost lăudată de parcă membrii juriului ar fi fost orbi. Din ceea ce este de ales anul acesta, rămâne „Yodel it!“, piesa care transportă către public ceva din dinamica societăţii româneşti, cu umor şi bun-simţ. Iar dacă interpreţii ei vor #rezista, vor avea o şansă bună în finala din Kiev.

Eduard Santha cu „Wild Child“. Personal, mie îmi place piesa! E greoaie pentru Eurovision, dar sună ca o piesă de rock alternativ modern. Băieţii de pe scenă se prezintă pe măsura piesei, chiar dacă nu înţeleg nicicum animalul de la gâtul solistului, acea chestie neagră cu bot şi coadă. Vrea să fie lupul al cărui colţ îl cântase Chilian în preselectie sau vreun simbol dac uitat de Anton în urmă cu un an în studiourile TVR? Indiferent ce ar fi, Eduard Santha să renunţe la asemenea accesorii, chiar dacă el simbolic reprezintă bestia din textul piesei. Publicul Eurovisionului e unul sensibil şi l-ar taxa serios pentru gulerul animal, fie şi doar de dragul protecţiei animalelor. Melodia e modernă şi interpretul îi dă ceva revoltător. Ar putea trece de semifinală şi să se claseze în finală pe un loc respectabil, dacă până pe 11 mai Europa nu va uita de simpatia pe care o are acum pentru români.

Aşadar, dacă vă pasă de România, votaţi! Nu se votează Parlamentul, dar se va vota o poză cu România care va ajunge în lume! Ceea ce nu este atât de neimportant pe cât pare la prima strigare. Aşa cum atenţia pe care Eurovisionul ar aduce-o României, în cazul unei victorii la Kiev, nu este deloc de ignorat. Eu am fost în Baku, în Azerbaidjan, probabil cea mai discutată ţară gazdă din istoria ESC, şi ştiu despre ce vorbesc! Alt aspect important este: contextul socio-politic în care ar găzdui România ar un asemenea eveniment. La Bucuresti guvernează, atât pe plan local, cât şi naţional, o mână de politicieni anti-progresişti. Unii înfiinţează un Minister al Identităţii Naţionale, iar alţii organizează un festival al muzicii populare cu tentă naţionalistă, „Pasărea Măiastră“, un festival care poate nu ar părea doar un gest provincial dacă el ar avea loc la Târgovişte sau printre alte evenimente de muzică electronică, clasică sau rock promovate cu acelaşi patos. Noi trăim, însă, într-o lume în care nu se mai poate decât convieţui, în care naţiunile se reînnoiesc, în care fiecare în parte trebuie să se aranjeze cu diversitatea etnică şi culturală a ei dacă vrea să trăiască în pace! Iar asta o vrem cu toţii! Eurovision Song Contest este un festival al diversităţii şi păcii! O mică, dar meritoasă dovadă că cel puţin pentru o săptămână, cât durează acest concurs, lumea coexistă în pace şi bucurie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite