Muzică

articolul anterior articolul urmator

Fall in Love Festival, la Mogoşoaia: programul pe ore şi artişti. Transportul este gratuit cu o condiţie

0
27 Aug 2019 19:38:55
Autor: Alexandra Constanda
Liam Gallagher este cap de afiş al primei ediţii Fall in Love Festival FOTO Guliver/Getty Images
Liam Gallagher este cap de afiş al primei ediţii Fall in Love Festival FOTO Guliver/Getty Images

Patruzeci de artişti sunt incluşi în lineup-ul primei ediţii a festivalului Fall in Love, care va avea loc pe domeniul Mogoşoaia, în zilele de 31 august şi 1 septembrie. Ei vor cânta şi mixa pe trei scene, iar trupa Keiser Chiefs şi Liam Gallagher sunt capete de afiş.

Un nou festival de muzică ia naştere în Bucureşti. Este vorba de Fall in Love, care se va desfăşura în acest weekend pe domeniul Mogoşoaia. 
 
Organizatorii au anunţat şi că participanţii la eveniment care şi-au cumpărat abonamente sau bilete în avans vor beneficia de transport gratuit, tur-retur. Microbuzele puse la dispoziţia festivalierilor vor putea fi luate de la staţiile de metrou 1 Mai şi Intermodal Străuleşti şi vor circula în intervalul orar 14.00–01.00, cu plecare la fiecare 15-20 de minute.
 
Pe scena principală a Fall in Love Festival 2019 vor cânta Liam Gallagher, Disclosure DJ set, Underworld, Kaiser Chiefs, De La Soul şi Kovacs, se arată într-un comunicat remis News.ro.
 
Pe scena Radio Guerrilla vor cânta românii Şuie Paparude, Robin and the Backstabbers, The Mono Jacks, Firma, Soundopamine, Jurjak, Karpov not Kasparov, Otherside şi Space Roosters.
 
O scenă va fi dedicată muzicii electronice, Telekom Electronic Beats, unde vor mixa Ambiq - live, Andrey Pushkarev, Barnt, Burnt Friedman live, Christopher Ledger, Claro Intelecto, Idriss D, Kenny Larkin, Lil Louis şi Omar S. Programul va fi completat de o serie de artişti români: Rhadoo, Ada Kaleh, Borusiade, Corp showcase (Admina, Chlorys şi Cosima), Cosmin TRG, Dragutesku, EllieN, Faster, Jay Bliss, JB, Khidja, Kosmogonik (live) şi Paul Popa.
 
Abonamentele (acces general) pentru Fall in Love Festival 2019 sunt disponibile la preţul de 179 de lei, plus taxe/buc, şi pot fi cumpărate din reţeaua bilete.ro. La intrare, ele vor costa 250 de lei. Biletele pentru o zi de festival, acces general, pot fi achiziţionate online, în avans, de pe fallinlovefestival.ro, de pe Bilete.ro şi din reţeaua naţională Bilete.ro, la preţul de 119 lei; sau la intrarea în festival, la preţul de 150 de lei.
 
Bilete afterparty (cu acces în festival după ora 00.00) vor putea fi achiziţionate doar de la intrarea în festival – la preţul de 70 lei.
   
 
 

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a interzice accesul persoanelor violente sau aflate într-o stare avansată de ebrietate sau a participanţilor cu vârste sub 16 ani neînsoţiţi de un adult (sau care nu au la ei o declaraţie pe proprie răspundere din partea părinţilor/ tutorilor, semnată de un părinte/ tutore legal, prin care li se permite participarea).
 
Accesul copiilor cu vârste sub 12 ani este gratuit dacă sunt însoţiţi de un adult cu un bilet valid şi cu o copie a unui act doveditor a vârstei copilului. Un părinte/ tutore poate însoţi cel mult trei minori cu vârste mai mici de 14 ani.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii