Muzică

articolul anterior articolul urmator

Folosirea telefoanelor, interzisă la următoarele concerte ale Madonnei din turneul „Madame X“

0
10 Sep 2019 19:12:00
Autor: Andreea Neblea
Madonna FOTO Guliver/Getty Images
Madonna FOTO Guliver/Getty Images

Telefoanele şi ceasurile inteligente vor fi interzise la următoarele concerte susţinute de Madonna (61 de ani), a anunţat site-ul Ticketmaster, cel care se ocupă de punerea în vânzare online a biletelor din turneul mondial „Madame X“.

Site-ul Ticketmaster, care se ocupă de punerea în vânzare online a biletelor din turneul mondial al Madonnei, „Madame X“, a anunţat că telefoanele şi ceasurile inteligente vor fi puse în saci care vor putea fi deschişi doar după terminarea concertului, scrie News.ro.

Precum John Mayer şi umoristul Dave Chappelle în Statele Unite sau Florence Foresti în Franţa, starul pop va apela la societatea Yondr pentru a bloca telefoanele în timpul spectacolelor sale, potrivit BFM TV. 

„După controlul biletelor, telefoanele şi ceasurile inteligente vor fi puse în siguranţă în saci speciali Yondr care nu vor putea fi deschise până la finalul concertului“, a indicat Ticketmaster. Pentru a-l debloca, deţinătorul trebuie să părăsească sala. 

Turneul „Madame X“, care promovează cel mai recent album al Madonnei, a fost anunţat drept un turneul mondial intim, cu show-uri în săli mari. Această măsură se va aplica în special la următoarele concerte pariziene ale cântăreţei din sala Grand Rex, din 18 februarie până pe 4 martie 2020. 

Madonna a lansat albumul „Madame X“, al 14-lea al cântăreţei, în luna iunie a acestui an. Ea a colaborat pentru acest disc cu Maluma, Quavo (Migos), Swae Lee (Rae Sremmurd) şi cântăreaţa braziliană Anitta.

Madonna Louise Ciccone, născută pe 16 august 1958, în Bay City (Michigan), este cântăreaţă, actriţă, compozitoare şi producătoare. Primul album, „Madonna“, a apărut în 1983, iar acestuia i-au urmat unele ca „Like a Virgin“, „Like a Prayer“, „Erotica“ şi „Ray of Light“. Discurile ai au fost vândute în peste 300 milioane de copii pe plan mondial. Supranumită „Regina muzicii pop“, vedeta a câştigat de-a lungul anilor şapte premii Grammy, 20 MTV Video Music Awards, trei American Music Awards, două Brit Awards, precum şi două Globuri de Aur.

A jucat în mai multe filme, cel mai cunoscut rol al ei fiind cel din pelicula „Evita“ (1996). Madonna şi-a făcut debutul regizoral în 2008, cu o comedie pe care a şi scris-o, „Filth and Wisdom“. Ea a mai regizat şi a fost coscenarist al „W.E“ (2011). În 2018, va regiza pentru MGM filmul „Taking Flight“, bazat pe viaţa balerinei Michaela DePrince.

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii