Ilinca şi-a lansat primul single înainte de semifinala Eurovision 2017 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilinca Băcilă, care reprezintă România la Eurovision 2017 alături de Alex Florea, a lansat primul single cu doar câteva ore înaintea de semifinala concursului, în care va lupta pentru un loc în marea finală.

Odată cu participarea în semifinala Eurovision 2017, Ilinca lansează primul single din cariera solo, „Amici“, o piesă despre momentul în care trebuie să iei o decizie dificilă şi închei un capitol, dar începi un altul.

În videoclipul regizat de Roman Burlaca, Ilinca şi Alex Florea joacă rolul a doi îndrăgostiţi care trec prin diferite stări, de la emoţie, la râs şi plâns, şi care decid într-un final să aleagă ce e mai bine pentru fiecare. Muzica este compusa de Theea Miculescu şi Alexandru Cotoi, versurile sunt scrise de Theea Miculescu, iar instrumentalul a fost creat de Alex Antonescu, Cătălin Tamazlicaru, Constantin Sava şi Alexandru Cotoi.

„M-am trezit în camera de hotel din Kiev cu mama care asculta «Amici» şi nu înţelegeam ce se întâmplă. Apoi mi-a zis că cei de la Cat Music mi-au făcut o surpriză şi mi-au lansat piesa înainte de semifinală. Sunt foarte fericită şi emoţionată în acelaşi timp. «Amici» este o piesă de suflet, pentru că mă regăsesc foarte mult în ea, chiar dacă arată o altă latură a mea. Vreau să îi mulţumesc echipei, lui Alex şi tuturor oamenilor care mă susţin în continuare“, a declarat Ilinca.

În această seară, Ilinca şi Alex vor interpreta „Yodel It!“ pe scena din Kiev şi sunt încrezători că vor intra în finala Eurovision 2017. Reprezentanţii României vor intra în concurs de pe pozitia cinci, în prima parte din cea de-a doua semifinală Eurovision 2017, alături de Serbia, Austria, Macedonia, Malta, Olanda, Ungaria, Danemarca, Irlanda, San Marino, Croaţia, Norvegia, Elveţia, Belarus, Bulgaria, Lituania, Estonia şi Israel.

Show-ul live va fi difuzat de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+ începând cu ora 22.00. Fanii din cele 17 ţări repartizate în a doua semifinală Eurovision 2017 şi cei din Ucraina, Franţa şi Germania decid, alături de juriile de specialitate, cine va merge în finala Eurovision 2017.

În această seară, fanii (cu excepţia celor care locuiesc în Romania) vor putea vota „Yodel It!“ de până la 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon sau prin aplicaţia de pe siteul oficial al concursului – eurovision.tv. Mai multe detalii despre semifinala Eurovision 2017 în care concurează România puteţi afla de aici

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite