Jan Akkerman susţine un concert caritabil cu ocazia Galei Corneliu Coposu, ediţia a IV-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jan Akkerman

Funda'ia Corneliu Coposu, împreună cu fundaţiile Hanns Seidel şi Academia Civică, organizează pe data de 11 noiembrie, la Teatrul Naţional (Sala Mare), cu începere de la ora 18.30, „Gala Corneliu Coposu – Editia a IV-a”. În cadrul evenimentului va avea loc lansarea volumului de poezii semnate de Corneliu Coposu şi un concert caritabil susţinut de inconfundabilul Jan Akkerman.

În cadrul galei de anul acesta, va fi lansat şi un volum de versuri de Corneliu Coposu, gândite în detenţie şi scrise după 17 ani, la ieşirea din închisoare.

Cuvânt înainte: Ana Blandiana

Prezintă Alex Ştefănescu

Cele mai frumoase poeme vor fi citite de Ion Caramitru

Jan Akkerman, cunoscutul artist olandez şi considerat unul dintre cei mai mari chitarişti ai lumii, este invitat la Bucureşti să susţină un concert caritabil în cadrul Galei, unde va interpreta, alături de trupa sa, piese de pe ultimul album, „Close Beauty“, ce va fi lansat pe 25 octombrie anul acesta, după opt ani de pauză, dar şi piese consacrate din repertoriul său artistic de peste 50 de ani.

Biletele pot fi achiziţionate din reţeaua eventim.ro, entertix.ro, mystage.ro şi la Casa de bilete a Teatrului Naţional, la următoarele categorii de preţuri:

CATEGORIA I – 349 lei

CATEGORIA II – 300 lei

CATEGORIA III – 249 lei

CATEGORIA IV – 199 lei

Elevi, studenti, pensionari – 99 lei

In acest an, sumele obtinute din vanzarea biletelor si din alte donatii vor fi directionate catre scolile cu predare in limba romana din nordul Bucovinei (Ucraina), pentru realizarea si dotarea laboratoarelor de limba si literatura romana.

Donatiile vor putea fi facute in contul special deschis la Banca Comerciala Romana: 

RO56 RNCB 0082 0441 5695 0010, cu menţiunea

“PENTRU SCOLILE DIN NORDUL BUCOVINEI”.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite