Kristjan Järvi şi Maria João Pires la Ateneu, Sir and Lady Rattle la Sala Palatului

Sir Simon Rattle

Pentru mine, Enescu 2021 n-a început cu Rapsodiile lui Enescu, lucrări de tinereţe ale patronului spiritual al Festivalului şi totodată printre cele mai celebre, dirijate anul acesta de Paavo Järvi cu Filarmonica bucureşteană şi de Sir Simon Rattle cu London Symphony Orchestra.

într-o luni, 30 August, la Ateneul Român
Kristjan Järvi: Aurora
Mozart: Concertul nr. 9 în mi bemol major pentru pian şi orchestră K. 271
Enescu: Simfonia nr. 2 în la major op. 17
Filarmonica Mării Baltice
Maria João Pires – pian
Kristjan Järvi – dirijor

Pentru mine, Enescu 2021 n-a început cu Rapsodiile lui Enescu, lucrări de tinereţe ale patronului spiritual al Festivalului şi totodată printre cele mai celebre, dirijate anul acesta de Paavo Järvi cu Filarmonica bucureşteană şi de Sir Simon Rattle cu London Symphony Orchestra. Pentru mine a început cu Aurora, o compoziţie a lui Kristjan Järvi, pe care tot el al dirijat-o în fruntea Filarmonicii Mării Baltice, un soi de orchestră de tineret reunită a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei. Acest Kristjan este mezinul puternicei familii Järvi, dirijori toţi, tatăl şi cei doi fii,  Paavo fiind unul dintre favoriţii la succesiunea lui Vladimir Jurowski pentru direcţia artistică a Festivalului.

The Järvis

Aurora începe fără ostentaţie, dar cu o temă repetată cu obstinaţie la vioară, după tipicul lui Philip Glass (cei care au văzut Akhnaten în transmisiunea HD de la Met ştiu despre ce este vorba) şi continuă pe linia lui Benjamin Britten şi a Interludiilor marine din Peter Grimes. Dezvoltarea ulterioară a celor două teme nu e foarte elaborată, ci merge pe ideea de accesibilitate, apropiată de muzica de film. Compoziţia a fost înregistrată pe un disc de muzică cu tentă New Age, intitulat Nordic Escapes, unde instrumentele electronice aveau un cuvânt greu de spus. Nu a fost cazul şi la Ateneu, unde versiunea prezentată a fost 100% simfonică, iar Filarmonica Baltică a demonstrat un echilibru între partide şi o omogenitate rar întâlnite la o orchestră de tineret, mai degrabă specifice unor falange cu multă experienţă şi tradiţie. Un început bun pentru tinerii instrumentişti cântând în picioare, dispuşi în formula cu violoncelii în mijloc şi restul corzilor împărţite egal pe flancuri.

Maria João Pires (Enescu 2015)

A urmat Maria João Pires, o prezenţă extraordinară acum trei ediţii ale bienalei Enescu, când a cântat Mozart 27 şi Chopin 2 cu Deutsche Kammerphilharmonie Bremen dirijată de Trevor Pinnock. Doi ani mai târziu şi-a anunţat retragerea după un ultim turneu în 2018, dar iată că pianista portugheză continuă şi astăzi. Cu Jeunehomme! Concertul pe care Mozart l-a scris la numai 21 de ani şi care ţi se pare cea mai bună lucrare a lui de fiecare dată când îl asculţi. Însă Pires a început destul de mecanic, exuberanţa tinerească şi meditaţia melancolică nu s-au îmbinat ideal. Acompaniamentul a fost slab, articulaţia partiturii ridicând numeroase probleme ansamblului baltic care a sunat ca o orchestră oarecare. Partea a doua a curs mult mai bine, iar finalul a restabilit, măcar în parte, misterul mozartian. Suntem departe în urma celebrelor înregistrări ale Clarei Haskil, dar suntem tot atât de departe faţă de nivelul obişnuit al Ateneului când vine vorba de Mozart. Iar publicul observă şi ovaţionează, lăsându-se cucerit de carisma inconfundabilă a acestei veterane cu o înfăţişare atât de fragilă, de o modestie cu care topeşte orice critică.

Citiţi continuarea articolului pe blogul Despre Opera.