MTV Video Music Awards 2014: Miley Cyrus, cântăreaţa cu cel mai bun videoclip. Lista completă a câştigătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premiul pentru Cel mai bun videoclip al anului 2014, decernat de MTV Video Music Awards, a ajuns duminică seara la cântăreaţa Miley Cyrus, pentru videoclipul piesei „Wrecking Ball”. Printre câştigătorii ediţiei de anul acesta se numără şi Katy Perry, desemnată Cea mai bună cântăreaţă, precum şi Lorde, câştigătoarea premiului Cel mai bun videoclip rock.

Cea de-a 31-a ediţie a galei MTV Video Music Awards a debutat duminică seara în complexul The Forum din oraşul Inglewood, California. Deşi a obişnuit publicul cu apariţii şocante, Videoclipul piesei „Wrecking Ball” a fost recompensat cu cel mai important premiu al galei MTV Music Awards: Cel mai bun videoclip

Vedeta muzicii pop a ales ca trofeul să-i fie înmânat unui tânăr fără casă, pe nume Jesse, care a oferit un discurs menit să atragă atenţia asupra gradului ridicat de tineri fără adăpost din America.  „Accept acest premiu în numele tinerilor fără locuinţă din Statele Unite ale Americii, care în aceste momente mor de foame, se simt pierduţi şi se tem pentru viaţa lor. Ştiu aceste lucruri pentru că sunt unul dintre ei“, şi-a început tânărul discursul. „Am supravieţuit în adăposturi din tot oraşul“, a continuat Jesse. 

„Am curăţat camere de hotel. Am fost figurant în filmele voastre, am fost figurant în viaţa voastră. Deşi am fost invizibil pentru voi pe străzi, am aceleaşi vise şi ţeluri ca cele care v-au adunat pe voi aici în această seară. Un vis la care visezi singur este doar un vis. Un vis la care visezi împreună cu ceilalţi este realitate“, şi-a încheiat tânărul emoţionantul discurs, îndemnând spectatorii şi telespectatorii să intre pe pagina de Facebook a cântăreţei, unde vedeta a scris propriul discurs. 

Premiile pentru Cel mai bun cântăreţ şi Cea mai bună cântăreaţă au revenit lui Ed Sheeran ft. Pharrell Williams – „Sing”, respectiv cântăreţei al cărei videoclip a fost desemnat cel mai vizionat al anului 2014, cu aproape 550 de milioane de afişări. 

De asemenea, la categoria Cel mai bun videoclip Hip-Hop, premiul MTV Music Awards a fost obţinut de Drake şi Majid Jordan, pentru piesa „Hold On (We’re Going Home)”, iar la secţiunea Cel mai bun videoclip pop marii câştigători au fost Ariana Grande şi Iggy Azalea, cu melodia „Problem”.

Cântăreaţa de origine neozeelandeză, Lorde, a fost recompensată şi ea duminică seara, în cadrul galei MTV Video Music Awards, cu premiul Cel mai bun videoclip rock. De asemenea, înainte de debutul show-ului, trupei australiene 5 Seconds of Summer i-a fost înmânat premiul Cele mai bune versuri, pentru melodia „Don’t Stop”. Cântăreaţa Beyoncé a reuşit să traducă în victorii trei dintre cele nouă nominalizări Cel mai bun videoclip cu mesaj social şi Cea mai bună imagine („Pretty Hurts“), Cea mai bună colaborare (ft. Jay Z - „Drunk in Love“).

Televiziunea MTV a difuzat în timpul galei Video Music Awards de anul acesta un clip împotriva rasismului, aducând astfel în atenţie recentul conflict din oraşul american Ferguson în care un adolescent de culoare, neînarmat, a fost împuşcat de un poliţist.

Galele Video Music Awards au început în 1984 şi au contribuit la promovarea postului de televiziune MTV, deţinut în prezent de grupul Viacom.

Lista completă a câştigătorilor galei MTV Video Music Awards 2014:

Cel mai bun cântăreţ: Ed Sheeran ft. Pharrell Williams, „Sing“

Cea mai bună cântăreaţă: Katy Perry ft. Juicy J, „Dark Horse“

Cea mai bună colaborare: Beyoncé ft. Jay Z - „Drunk in Love“

Cel mai bun videoclip al anului: Miley Cyrus, „Wrecking Ball“

Cel mai bun videoclip Hip-hop: Drake ft. Majid Jordan, „Hold On (We’re Going Home)“

Cel mai bun videoclip pop: Ariana Grande ft. Iggy Azalea, „Problem“

Cel mai bun videoclip rock: Lorde, „Royals“

Cel mai bun videoclip cu mesaj social: Beyoncé  - „Pretty Hurts“

Cele mai bune versuri: 5 Seconds of Summer - „Don't Stop“

Cea mai bună regie: DJ Snake & Lil Jon - „Turn Down for What“ 

Cea mai bună regie artistică: Arcade Fire - „Reflektor“

Cea mai bună imagine: Beyoncé  - „Pretty Hurts“

Cel mai bun montaj: Eminem - „Rap God“

Cea mai bună coregrafie: Sia - „Chandelier“

Cele mai bune efecte vizuale: OK Go - „The Writing's On the Wall“

Artistul MTV pe care trebuie să-l urmăreşti: Fifth Harmony - „Miss Movin On“ 

Premiul MTV Clubland: Zedd ft. Hayley Williams - „Stay the Night“

Muzică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite