Muzica, adevărata noastră superputere

Trăim prin muzică. Ideea că viaţa noastră e ilustrată sonor nu e departe de impactul real al muzicii asupra noastră, asupra lumii în care trăim. Unii trăiesc pentru a cânta, alţii cântă pentru a trăi. Ideal, ei creează medii în care fluxul format îi ţine aproape într-o relaţie intimă.

Fie că o auzim sau o ascultăm, la un difuzor din bucătărie, la plimbare sau antrenament, prin bluetooth sau cablu, în ritualuri transcendente, la dentist sau la petreceri, chiar şi acolo unde nu ne dorim, în lift sau la toaletă, muzica ne completează peisajul modului de viaţă, coloana ei sonoră, precum şi calitatea ei. E liantul identităţii noastre individuale şi de grup cultural, nimic mai puţin decât o superputere. Cercetările în domeniul muzical s-au dezvoltat ca un bulgăre, au pătruns în fiecare disciplină, tocmai pentru că muzica atinge fiecare aspect al vieţii. Studiile care relevă efectele salutare ale muzicii s-au realizat atât în mediul educaţiei, precum şi prin cercetări în psihologie, vorbire şi auz, dezvoltarea copilului, neuroştiinţe şi, treptat, în domeniul sănătăţii, prin terapii complementare de recuperare, reabilitare şi ameliorare a efectelor traumelor.

Fiecare pas înainte, orice urmă de progres în comuniunea dintre artă şi ştiinţă, orice concert în care publicul şi artistul îşi aprofundează relaţia reprezintă un omagiu adus acestei superputeri care înseamnă atât de mult pentru majoritatea dintre noi. Toate culturile au o componentă muzicală, dintotdeauna au avut, chiar dinaintea apariţiei lui homo sapiens. Vechimea unor fluiere din os găsite în rămăşiţele din peşteri populate de neanderthalieni ne poate indica faptul că practica muzicală a apărut odată cu celelalte activităţi existenţiale. Vorbim de o vechime de zeci de mii de ani. Nu cred că instrumentele au fost inventate, dacă definim invenţia ca pe un proces în care o idee este pusă în practică după un proces de contemplare şi experiment. Sunetul muzical a existat în lumea naturală ca forţă distructivă sau creativă cu mult înainte ca oamenii să-l descopere şi să-l folosească. Oare omul timpuriu chiar a realizat că ritmul paşilor sau al palmelor au fost primele semne ale instrumentelor primitive? Poate că nu, dar în timp a creat din ce în ce mai multe obiecte care să-l ajute să comunice, să intimideze animalele şi inamicii, să invoce spiritele, abia apoi să cânte şi să danseze. Iar toate aceste sunete au format muzica prin care s-au simţit uniţi, au celebrat viaţa, şi-au îngropat morţii şi au evoluat. Ritualurile muzicale, folclorul transmis din generaţie în generaţie, în bună parte pe cale orală, nu exprimă şi păstrează doar limbaje şi culturi, ci relevă o preţioasă cunoaştere a mediului în care acestea s-au dezvoltat. Deşi cântecele populare par simple, ele conţin înţelesuri adânci. Ele pot fi considerate adevărate biblioteci ale cunoaşterii etnobiologice, ale memoriei bioculturale, încorporând legături sociale, fizice, emoţionale şi spirituale definitorii pentru culturile locale. Pe termen scurt, conducătorii şi instituţiile sunt mai puternice decât muzicienii. Pe termen lung, cântecul depăşeşte influenţa celor mai autoritari lideri.

Cântecul precede ştiinţa psihologiei, fiind creat ca mod de a exprima şi celebra atitudinile şi emoţiile personale cu mult timp înainte ca viaţa interioară, comportamentul explicat, să fie în atenţia altor sfere ale cunoaşterii. De-a lungul istoriei, libertatea muzicală a fost mai controversată decât libertatea de exprimare verbală, pentru că sugera idei ”periculoase” înainte ca politicienii să le folosească. Sunt mii de ani în care sunetul articulat a funcţionat ca armă, medicină, memorie comunitară, tradiţie şi alte capacităţi care au rezistat în timp.

Acum, tehnologia ne ajută să examinăm neinvaziv creierul, obţinând imagini reale ale efectelor multiple pe care le are muzica asupra noastră. Neuroimagistica (procesul prin care se produc imagini ale structurii sau activităţii creierului sau a altei părţi a sistemului nervos, folosind tehnici precum rezonanţa magnetică sau computerul tomograf) permite cercetătorilor să observe care părţi ale creierului sunt activate de muzică. Astfel vedem cum audiţia muzicală sau cântatul acţionează asupra unor arii cerebrale vaste. Acestea includ aria Broca, o regiune  din lobul frontal al emisferei dominante cu funcţii importante în procesul vorbirii, conectată cu recunoaşterea tiparelor muzicale şi de limbaj, corpul calos (corpus callosum, marea comisură transversă care conectează cele două emisfere cerebrale), cortexul vizual, zone ale memoriei şi chiar esenţialul sistem limbic, ocupat cu procesarea emoţiilor. Rezumând, nu cred că există o altă activitate care să stimuleze creierul pe atât de multe suprafeţe în acelaşi timp aşa cum o face practica muzicală.

În plus, muzica este primordială şi provoacă plăcere, fiind atât de legată de limbaj, de exprimarea verbală încât devine definitorie în dezvoltarea vorbirii la copil şi ajută la strângerea legăturii dintre acesta şi mamă. Linia dintre vorbire şi cântat poate fi foarte fină. Acea voce cântată a mamei ajută copilul să recunoască modelele de ritm şi intonaţie ale limbii native. Copiii care desfăşoară activităţi muzicale devin mai deschişi şi mai uşor de calmat. Muzica le face învăţarea mai plăcută, pentru că implică mai puţine cerinţe cognitive decât limba vorbită, care comunică mesaje. Primele experienţe sociale ale copiilor, dincolo de mediul familial, se petrec în afara casei, la grădiniţă sau în alte medii preşcolare, unde muzica poate avea un rol critic, în mai toate culturile. Ajunşi la şcoală, copiii care îşi dezvoltă aptitudinile muzicale învaţă mai uşor să scrie şi să citească. E adevărat că la succesul acestei importante etape de învăţare contribuie mulţi factori, dar cel puţin două abilităţi fundamentale pot si corelate cu practica muzicală: conştientizarea fonologică, adică abilitatea de a percepe şi transforma sunetele în cuvinte vorbite şi numirea rapidă automată, care reprezintă abilitatea de a produce şi a reproduce eficient sunetele cuvintelor scrise. Fără aceste abilităţi, citirea ar putea fi prea lentă pentru a ajuta cititorul să construiască sens. Ritmul este un alt factor care influenţează învăţarea. E lesne de înţeles că menţinerea unui tempo sau reproducerea unei formule ritmice sunt strâns legate de memorare, exprimare şi înţelegerea mediului înconjurător. Curiozitatea faţă de diversele forme de manifestare muzicală creează motivare, iar motivarea crescută duce la o atenţie mărită, o mai mare putere de concentrare.

Noţiuni atractive mai recente, cum ar fi ”entrainment” (în sensul de antrenare, de angajare care duce la coordonare în timp, la sincronizare) ne arată că starea de atenţie intensificată de stimulul muzical duce la o şi mai mare deschidere către a învăţa lucruri noi. Acest cerc virtuos se formează datorită emoţiei, a fascinaţiei pe care oamenii o trăiesc în prezenţa sau în timpul actului artistic. Lecţiile de muzică, studiul şi cântatul sunt corelate cu realizări academice şi profesionale mai ridicate chiar şi atunci când intră în discuţie statutul social sau situaţia materială. Putem atribui acest aspect atenţiei şi concentrării de care o persoană are nevoie atunci când învaţă sau interpretează o piesă muzicală sau un fragment dintr-o lucrare mai amplă, fie că îşi foloseşte vocea într-un cor sau abordează un instrument. Când muzicienii îşi exersează partea într-un ansamblu, ei dezvoltă o abilitate care se află în relaţie cu capacitatea de a distinge vorbirea din sunetul ambient. Clasele pot fi zgomotoase şi agitate, de aceea abilitatea studenţilor (aici includ şi elevii) de a distinge vorbirea din zgomot are un impact semnificativ asupra posibiltăţilor lor de a reuşi în plan şcolar şi academic. Copiii din familii cu situaţie financiară mai modestă pot avea rezultate mai bune în şcoli dacă participă la acţiuni muzicale de grup. Şi în afara şcolii, rezultatele comunicării muzicale pot transmite mesaje pozitive, pot încuraja tinerii să vadă comunitatea într-o perspectivă luminoasă. Ce alte ”puteri” obţin asemenea rezultate fără constrângerea religioasă sau a grupurilor de control, ce forţă mai are asemenea efect în dezvoltarea abilităţilor sociale, a controlului emoţiilor, a ideii de măsură, a simţului estetic, a stării de bine, a rezistenţei, adică elementele esenţiale care constituie calitatea umana şi echilibrul social?

Muzica oferă mai mult ca orice activitate posibilitatea de a crea legături sociale şi coerenţă culturală. Exista din ce în ce mai multe dovezi care duc la concluzia că muzica practicată în grup formează coeziune şi afiliere crescută. Este universală în aceeaşi măsură în care oamenii au nevoi comparabile, aspiraţii, imperative biologice şi cerinţe evolutive în propriul lor comportament. Magia ei se manifestă şi asupra celor care nu pot ţine ritmul. La un moment dat nu exista delimitare între artist şi public. Toţi erau angajaţi în actul muzical. Nici acum publicul nu are rol pasiv, pentru că dă sens actului artistic.

Multe probleme personale pot fi ameliorate prin audiţii muzicale, prin practicarea ritmului sau a armoniei în grup, sau prin participarea la un concert unde majoritatea celor prezenţi sunt legaţi prin dragostea faţă de artiştii de pe scenă. Nici măcar pandemia nu a destrămat toate şansele oamenilor de a trăi sentimentul unificator provocat de muzică. Muzicienii au realizat că nu mai pot călători pentru a cânta, nici măcar nu se pot reuni pentru a repeta sau pentru a înregistra, în schimb au găsit alte metode de a se menţine în formă, în grup şi în atenţia publicului. Fără a putea anticipa, fără a şti care vor fi normele care vor stabili normalitatea, oamenii nu şi-au abandonat preocupările care menţin unitatea, bagajul cultural şi creativitatea, ingredientele spiritului viu. Astfel s-au simţit mai puţin părăsiţi, singuri şi lipsiţi de speranţă. Chiar dacă entuziasmul de a face muzică în acelaşi spaţiu a fost limitat, s-au găsit alte moduri de a simţi plăcerea de a învăţa şi de a împărţi muzica. În orice formă, magia prin care sunetul devine muzică îşi menţine rolul în vieţile noastre. Rămâne libertatea de a crea, de a fi la unison sau în armonie, de a schimba melodii şi ritmuri, componente ale acestei vechi, bogate şi permanent regenerabile manifestări umane, această superputere de transformare, mirare şi încântare.

Îmi doresc ca toate aceste gânduri să vă încurajeze să descoperiţi importanţa muzicii în dimensiunea ei integrală, în viaţa fiecăruia, nu doar în stilul de viaţă. Ar fi păcat să o tratăm ca pe o banală distracţie. Acesta nu este un manifest, ci mai degrabă un set de adevăruri pe care muzica le-a semănat în credinţa mea.