Muzicianul bulgar Dobromir Vasilev a produs un cover al unei piese Goodbye to Gravity VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzicianul bulgar Dobromir Vasilev, inginer de sunet şi creator al proiectului muzical "Rêve", a produs, pentru al patrulea an consecutiv, un cover în memoria trupei Goodbye to Gravity şi a fanilor care şi-au pierdut viaţa în dezastrul de la Colectiv.

Anul acesta piesa aleasă a fost "Horizons", de pe albumul de debut "Goodbye to Gravity" din 2013.

"În fiecare an încerc să adun cât mai mulţi muzicieni în acest proiect tribut, încercând să fac şi mai cunoscută muzica uimitoare pe care Goodbye to Gravity a lăsat-o în urmă şi totodată cu scopul de a putea preveni ca o nouă tragedie similară Colectiv-ului să nu se mai repete. În anii trecuţi am atras în proiect muzicieni din toată lumea, însă în acest an am vrut să implic numai muzicieni bulgari, în afară de echipa de postproducţie video, formată din editorul Andi Dumitrescu (muzician în trupa Bucium) şi Eliza Pîrjol, responsabilă cu colorizarea, care bineînţeles sunt români", declară Dorbomir Vasilev.

Anul acesta coverul a fost interpretat de Kalin Velchev (This Burning Day) - voce growl, Alexander Alexandrov (Hecktic) - chitară solo, Boyan Parushev - chitară, Dobromir Vasilev - voce clean şi chitară, Teodor Chirpanliev (Will of The Awakened; Cool Den) - tobe, Ivan Nikolov (From The Ashes) - bas,  Martin Dimov (Karabulgar) - mixaj, Emiliyan Arnaudov (EXA Audio) masterizare.

În seara de 30 octombrie 2015, un incendiu de proporţii a izbucnit din cauza unor artificii în clubul Colectiv, unde formaţia Goodbye to Gravity susţinea un concert. În urma acestei tragedii au murit 64 de persoane.

         

Muzică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite