Nicoleta Nucă, fostă concurentă X Factor, lansează piesa „Liniştea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicoleta Nucă, fostă concurentă la show-ul X Factor, a lansat cel de-al doilea single de la debutul în muzică, denumit „Liniştea“. Cântăreţa spune că în curând va lansa un album după multă muncă în studioul de înregistrări.

„Liniştea“ a fost compusă de cei de la The Farmers, aceiaşi care au compus şi produs „Nu sunt“, primul single al Nicoletei. Producatorul piesei este Alex Cotoi.

Videoclipul a fost filmat în Chişinău, în regia lui Roman Burlaca (cel care a regizat şi videoclipul piesei „Te rog“ de la Carla’s Dreams), iar DoP este George Secrieru. De styling s-a ocupat Andra Moga, make-up Iuliana Ştefan, iar hair Sergiu Bacioi.

După mai puţin de un an de când a participat la „X Factor“ şi a semnat un contract cu Global Records, casa de discuri a Innei, Nicoleta Nucă se bucură de un prim single de succes, „Nu sunt“, cu peste 14 milioane de vizualizari pe YouTube, o colaborare reuşită cu Cabron pentru piesa „Adevăr sau Minciună“, o variantă live a piesei „Nu sunt“ interpretată alături de Inna şi Antonia, virală pe internet.

„Mă bucur de o perioadă de început frumoasă din cariera mea, de susţinere din partea echipei mele - Global Records. Am petrecut mult timp în studio, deja am piese pe care le voi include pe primul meu album. Abia aştept să îl lansez! Sper ca «Liniştea» să placă publicului cel puţin la fel de mult ca «Nu sunt», a declarat Nicoleta Nucă.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite