Nume noi în lineup-ul festivalului Awake 2019: când are loc evenimentul şi cât costă biletele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Awake Festival FOTO Facebook
Awake Festival FOTO Facebook

Organizatorii festivalului Awake 2019 au dezvăluit ce artişti sunt incluşi în lineup-ul celei de-a treia ediţii, printre aceştia numărându-se Lady Leshurr, Moonlight Breakfast, Grimus şi The Mono Jacks.

Pe scena celei de-a treia ediţii a festivalului Awake, care va avea loc în perioada 15-18 august pe domeniul Teleki din Gorneşti, Mureş, vor urca artişti precum Netsky, JP Cooper, Pussy Riot, De Staat, Triggerfinger şi AJ Tracey. 

Pe lângă aceştia, organizatorii Awake 2019 anunţă şi mai multe nume pentru un mix perfect şi o experienţă memorabilă, precum Lady Leshurr, Dirtyphonics live, Moonlight Breakfast şi The Mono Jacks.

Biletele pentru Awake 2019 sunt disponibile online, pe iabilet.roeventim.ro şi tickets.awakefestival.ro, de unde pot fi cumpărate la preţurile de 139 şi 169 de lei, campingul fiind inclus.

Lady Leshurr va captiva publicul festivalului cu note de grime şi rap. Leshurr s-a făcut remarcată cu viralul „Queen’s Speech“. Seria a ajuns deja la cea de-a şaptea parte, în timp ce Leshurr a lucrat în paralel piese noi, „Black Panther“ şi „R.I.P.“, şi a susţinut concerte sold-out în cele mai mari oraşe ale lumii.  

Dirtyphonics vin cu show-ul lor live de Hybrid, drum and bass, dubstep şi drumstep. Trupa franceză a colaborat de-a lungul timpului cu nume recunoscute pe plan mondial (Linkin Park, Skrillex, Kaskade, Modestep, Marilyn Manson) şi a energizat publicul unora dintre cele mai importante festivaluri internaţionale. 

Trupe româneşti cunoscute precum Moonlight Breakfast, The Mono Jacks şi Grimus vor împărţi scena de la Awake în 2019. Moonlight Breakfast va aduce un mix urban de soul, electro, beat, nu-jazz şi swing, în timp ce The Mono Jacks şi Grimus vor contrabalansa domeniul Teleki cu rock alternativ.  

Experienţa muzicală a festivalului va fi completată de Blahalouisiana (indie-pop/ beat-rock/pop-rock) şi Mörk (soul şi funk) din Ungaria, de Michael Schack (show de tobe) şi Thomas Pcz (show de vioară). DJ Ethylen, DJ Sauce, Bad And Boujee Party by Dj Oldsjull & Dj Lexi, Manuel Riva, Andrew Dum şi Dj Antenna vor transforma parcul castelului într-un ring de beats şi dans. Mai multe nume vor fi anunţate în curând. 

image
Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite